1 decembrie 2011

Eu român! Eu român!

De 1 Decembrie cu toţii suntem români.
Din pură coincidenţă întâmplarea pe care urmează să o relatez a avut loc cu puţin înainte de Ziua Naţională a României. O întâmplare pusă sub semnul zicalei "Nu am nimic cu ungurii, dar nu pot să-i sufăr" (expresie preluată, deloc asumată).
Astfel, primesc la curte vizita unei persoane aflate la a doua tinereţe, reprezentantă a etniei maghiare din România. De cum face primii paşi în curte este întâmpinată de credinciosul şi dârzul străjer al moşiei, câinele. Şi se pune al meu pe un lătrat de parcă ar fi intrat prin efracţie o ceată de hoţi urmată de o armată de mâţe.
Femeia face o faţă gen Scary Movie şi mă întreabă cu un tremur evident în voce:
- Muşcă?
- Fără grijă, muşcă numai unguri!, zic relaxat şi cu un surâs ascuns.
Femeia intră în panică şi-şi reneagă etnia în faţa câinelui:
- Eu român! Eu român!


29 noiembrie 2011

Din nou cânt şi din nou joc pe Hârtibaci


Importanţa şi succesul unui eveniment cum a fost ediţia din acest an a Festivaluilui "Cânt şi joc pe Hârtibaci" o măsor după interesul pe care l-am arătat faţă de dorinţa de a fi prezent în sală şi după sacrificiile pe care le-am făcut pentru a duce la îndeplinire acest lucru.
Poate că în condiţii normale nu ar fi considerate mari sacrificii, dar în situaţia în care orele libere din zilele ce precedeau festivalul au fost ca şi inexistente pentru mine, să bat drumul de câteva ori până la Casa de Cultură pentru bilet (pentru că dupămasa nu e totdeauna cineva prezent) nu a fost puţin lucru. 
Am reuşit în cele din urmă să achiziţionez bilet, doar pentru cea de-a doua zi de festival, ziua de gală. Din nou timpul s-a dovedit că nu este cel mai bun prieten al meu, astfel că am fost nevoit, deşi era duminica, să termin în grabă toate treburile pe care mă angajasem să la fac, ca să ajung la timp. Poate că nu reuşisem să îndeplinesc 100% condiţiile de calitate autopropuse pentru treburile anterior amintite, dar faptul că am ajuns înainte de inceperea spectacolului m-a făcut să nu îmi fac procese de conştiiţă pe tema asta. 
Da, am ajuns la timp şi m-am bucurat de fiecare moment pregătit de concurenţi şi invitaţi. Nu-i voi enumera aici, nu pentru că nu ar fi important, dar o să-i găsiţi în majoritatea ziarelor judeţene, şi acestea merită citite.
Mai mare mi-a fost bucuria când am văzut că pe scena Casei de Cultură intră pentru prezentarea unui obicei de nuntă veteranii din ansamblul Cindrelul Junii Sibiului, grup din care face parte şi mătuşa mea. Şi în timp ce mă bucuram de acest moment, din nou îmi circula în minte morala pe care mătuşa mi-a ţinut-o în urmă cu mai mulţi ani, când a aflat că am decis să mă retrag din ansamblul de dansuri populare din Agnita. 
Şi din nou îmi dau seama cât de mult am meritat acea mustrare.
Aşadar, ediţia din acest an a Festivalului "Cânt şi joc pe Hârtibaci", cea de-a 17-a, a fost un real succes, cum de altfel au fost toate ediţiile, iar micile neconcordanţe sau dispute verbale între participanţi au trecut aproape neobservate.


19 noiembrie 2011

Creaţia sa e boală DURă

Când te mânâncă în palmă şi te afli în apropierea unei Facultăţi de Jurnalistică atunci nu înseamnă că o să dai sau o să primeşti bani... înseamnă că trebuie urgent să te apuci de scris. Dar normal ar fi să iei creionul şi coala de hârtie ca să faci acest lucru, nu spray-ul cu vopsea şi zidul instituţiei, cum a făcut (probabil) necunoscutul scriitor de geniu, autor al wallpainting-ului din imagine. Ce să faci... toate geniile au gradul lor de nebunie. Sau poate e ecologist până în măduva oaselor şi s-a gândit să salveze copacul din care s-ar fi făcut creionul şi hârtia... dar cum râmâne cu vopseaua.
Nu ştiu ce frustrări l-au împins spre gestul de faţă, pentru că nu a fost cu siguranţă doar o mâncărime în palmă şi alta prin alte părţi ana(l)tomice, dar se pare că nu i-a ieşit în totalitate, în cazul în care dorea să-şi manifeste nemulţumirea faţă de fostul decan al facultăţii. Mesajul “Cât firi puternice scuipa-vor acid. DURa comoditate va fi pusă la zid” ascunde o gândire filozofică, ceea ce mă duce cu gândul dâla faptul că ceea ce se predă la cursurile de filozofie chiar prinde. Astfel, nestemate nestimate autorule de wallpaint-uri nereuşite, ai cam dat-o-n bară.
În altă ordine de idei, ce ţi-a venit să repeţi mesajul în curtea interioară a facultăţii? Ţi-a dispărut inspiraţia şi nu ai putut gândi un alt text, dar ţi-a rămas vie pofta de scris? Şi de ce ai scris de această dată pe jos, nu pe perete? Măcar puţin respect pentru compoziţia-ţi să fi avut, că aşa toţi o să ţi-o calce în picioare.

Alte concluzii vă las pe voi să trageţi!

Nu mi-am permis pe blog să transcriu mesajul incorect, aşa cum l-a scris autorul, de aici diferenţa dintre textul scris şi cel din foto.

7 noiembrie 2011

Revista ARHITECTURA îşi continuă apariţia


Publicaţie cu tradiţie încă din anul 1906, revista ARHITECTURA revine pe piaţa publicaţiilor de profil din România printr-un conţinut bogat de informaţii esenţiale şi variate din domeniul Arhitecturii şi Design-ului, reprezentativ pentru meseria de Arhitect.
Revista ARHITECTURA, editată de Uniunea Arhitecţilor din România, continuă să apară într-un nou format şi conţinut editorial precum şi cu o nouă echipă redacţională.
În cuprinsul revistei, se regăsesc articole tematice, interviuri, prezentări de proiecte şi realizări ale tinerelor birouri de arhitectură, info legislativ, concursuri, evenimente, recomandări de carte, actualitate internaţională.
Editată de peste un secol de Uniunea Arhitecţilor din România, publicaţia este şi rămâne singura revistă a profesioniştilor breslei din România, abordând domeniul Arhitecturii printr-o nouă poziţionare strategică în sfera culturală, sub deviza ARHITECTURA CA MEDIU CULTURAL.
Revista ARHITECTURA îşi propune să elogieze în viitor, punctual, alianţe şi parteneriate în promovarea arhitecturii, atitudinii responsabile şi creative faţă de mediul construit şi valori care merită să fie cunoscute.

Mai multe detalii aici.

31 octombrie 2011

păPusha asta îmi dă de lucru

Aveam nişte dupămese liniştite. Asemenea unui tinerel angajat care abia trecuse de primele trei sferturi din timp în câmpul muncii oftând cu gândul la pensia ce care tot mai mult se apropie. Astfel dupămesele se desfşurau cam aşa:
- terminat program servici
- venit acasă
- pupat prietena
- schimbat haine
- spălat mâini
- pupat prietena
- servit masa
- pupat prietena
- spălat trup
- pupat prietena
- pupat prietena
- somn
Printre şi pe lângă toate astea diferite activităţi casnice şi electrocaznice mai mult sau mai puţin zilnice.
Era linişte. Când deodată a apărut minunea de faţă

... şi de atunci e cam aşa:

- terminat program servici
- venit acasă
- jucat cu Pusha
- pupat prietena
- hrănit Pusha
- jucat cu Pusha
- scos Pusha la plimbare
- învăţat Pusha ca pişu şi căcuţă se face afară
- jucat cu Pusha
- pupat Pusha, pardon prietena
- spălat... Pusha
- jucat cu Pusha
- spălat trup
- hrănit Pusha
- somn
- trezit la miezul nopţii ca să ... jucat cu Pusha
Şi printre toate astea câte o masă rapidă mai mult sau mai puţin zilnică.

20 octombrie 2011

Salvează-l ca să te poată salva!

Se spune că atunci când ajuţi pe cineva de fapt te ajuţi pe tine. Afirmaţia se poate foarte bine conctretiza în cazul următor. Salvează-l pe tânărul medic Cătălin Sandu pentru ca el să te poată salva mai târziu.
Cătălin Sandu de 25 de ani, a absolvit anul acesta Facultatea de Medicină cu media 9.60. S-a pregătit temeinic pentru a putea salva vieţi însă viaţa sa este acum în pericol. Tânărul medic a aflat că suferă de SARCOM INTRAABDOMINAL (TUMORĂ DESMOPLAZICĂ) şi astfel el are acum nevoie de ajutor. 
Salvează-l ca să te poată salva!
Mai multe detalii aici

7 octombrie 2011

Cioban mă fac!!!

No gata! Am zâs şî aşe rămâne! Cioban mă fac!!!
Păi până când o viaţă amară ş-un trai de tăt amaru' printre betoane. Mă sui în munte şî mă pui pe crescut mioarele.
Ni-or trăbui multe pân să ajung ăl mai baci dintre ciobani da' nu-i bai. Până az avem numa' drag de natură şî de mândrele jiene, da' acum câteva ceasuri ni-am luat ăl mai important lucru: un fluier. Păi cin' o mai văst cioban făr de fluier? De-acum îs pe drumu ăl bun cătră ciobănie.
Oi am deja vo cinci, că o zâs tata că ni le dă. Ăste cinci, dac-o da Dumnezău bine, la anu s-or face cel puţân opt, că berbecuţîî îi tai de Paşti. Când or îmbătrâni oile le tai şî-mi fac cojoc... ş-apăi poa' să ningă, poa' să plouă. De câne fac rost... dau o fugă la Sighi, grăiesc cu neamţu' să-ni adune vo câţva de pe Mihai Viteazu şâ-i las vorbă că i-oi aduce io v-run niel când io ave pre mulţ.
De bâtă iară nu-i bai că găsăsc io un lemn ţapăn numa bun de altoit schinările ălora de ni-or prăda stâna.
Ce ni-o mai trăbui o vede io mai încolo. Pân' atunci musai să mă apuc a învăţa să cânt la fluier ca ficioru' de mai la vale să nu zâcă ăilalţ baci că ţân flieru degeaba atârnat ca bătrânii aia numa pentru pi.... no las că ştiţ voi.
No numa' bine rău la nime' oameni buni!
Deie-vă Dumnezău sănătate!


Asculta mai multe audio diverse

13 septembrie 2011

Zvonuri confirmate doar de rafturi goale

Cel mai mare magazin din Agnita pare a fi pe punctul de a-şi închide porţile la un an şi un pic de la deschiderea anunţată cu surle şi trâmbiţe în mass-media judeţene şi nu numai. Produsele rămase pentru vânzare nu mai reprezintă nici jumătate din capacitatea rafturilor reduse şi ele ca număr. Printre rafturi 2-3 clienţi se plimbă agale cu cărucioarele aproape goale într-o sâmbătă la ora la care de obicei trebuiau aplicate reguli stricte de circulaţie pentru a evita ambuteiajele dintre rafturi.
O imagine dezolantă despre care nimeni nu ştie concret nimic dar toţi îşi dau cu presupusul. Unii spun că magazinul s-ar închide în curând pentru că nu s-a atins cota de vânzări propusă pentru primul an, alţii spun că întreaga reţea de magazine din toată ţara este pe ducă urmând ca magazinele să fie preluate de concurenţă, alţii sunt de părere că distribuitorii refuză să continue colaborarea. 
Bineînţeles că din partea firmei, pe care după cum se vede evit să o numesc, nimeni nu iese deocamdată cu vreo declaraţie care să confirme sau să infirme zvonurile. Imaginea actuală însă, spune multe.

UPDATE:  O coală de hârtie pare să schimbe radical situaţia. Afişul lipit la intrarea în magazin care anunţă faptul că se angajează lucrători comerciali (vânzători) infirmă zvonurile amintite mai sus. Confirmarea în acest sens o a dat-o şi unul dintre angajaţi care a declarat că urmează să fie schimbate toate rafturile, iar până când acest lucru se va întâmpla firma a decis să pună în vânzare tot mai puţine produse.
Sau aceste două argumente sunt doar de ochii lumii !?

7 septembrie 2011

"Tot pe banii noştri?"

- Ioane! De la cât încep lucru ăştia de la Consiliu?
- De la 8.
- Ie pe naiba, chiar aşa... de la 8? Şi lucră atâtea ore până târzâu?
- Care atâtea ore, numa pân' la 2.
- Numa pân' la 2? Păi nu-i bine, mă Ioane! Nu-i destul! Or în orele de lucru intră şî pauza de masă?
- Va intra, io ştiu...
- Auzi, da... în pauza de masă... tot pe banii noştri mâncă?
- .....!?

* Discuţie desfăşurată în plin centrul oraşului la orele dimineţii  între doi agniţeni trecuţi de prima tinereţe.

29 august 2011

Agricultor nu mă fac... veci!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la cele prin care am trecut weekend-ul acesta, tare mă bucur că am apucat întreg ziua de luni să merg la servici.
În loc să mă bucur de ultimile zile toride pe un şezlong pe malul bazinului, cu o blondă rece în stânga şi o blondă fierbinte în dreapta, m-am dus sâmbătă să scot cartofii. Nu că mi-ar fi făcut mare plăcere dar când e vorba de cele ce le pui în farfurie nu încape discuţie. Şi mă trezesc eu cu noaptea-n cap, mă revigorez cu o cafea nebotezată, mă urc în bolidul de 900 cmc şi ţâşnesc ca nu cumva să mă prindă căldura amiezii şi să nu fi terminat de scos cartofii.
Ajung la locul cu pricina, mă apuc de dat cu sapa dar nu reuşesc să scot zece cuiburi că unealta cedează în pământul tare ca asfaltul de pe drumurile de dincolo (dacă era ca pe drumurile noastre găurile se făceu singure). Nu-i bai! Iau altă sapă, mai vânjoasă. Şi sap... şi sap... şi sap... şi încep să cugă transpiraţiile pe mine ca pe pereţii din sufragerie la ultima inundaţie întâmplată la vecinu'.
După vreo 30 de grade celsius nu mai săpam decât din instinct, dar nici nu puteam să renunţ din cauza căldurii că eram aproape de sfârşit.
Şi văd la un moment dat o ridicătură mândră de pământ, asemenea unui cuib de cartofi. N-am băgat de seamă că nu e chiar în rând cu celelalte şi pământul pare a fi mai nisipos. "No, aici e recoltă bună!", zic. Şi dau cu sapa de parcă toată forţa lu' Bute, Doroftei şi Vaştag s-a adunat în mâinele mele. Îmi împrăştii tot muşuroiul pe picioare cu tot cu furnicile din dotare. Toată armata furnicească începe asaltul... care cu furci, care cu topoare, încep să se urce pe mine la semnalul generalului de muşuroi pe care aproape că l-am auzit sunând din goarnă atacul. De pe glezne pe gambe, de pe gambe pe genunchi, de pe genunchi pe coapse, de pe coapse pe...ste tot (de ce gândiţi ce nu trebuie?)
Şi o iau la sănătoasa prin grădină căutând un plan de retragere sau de contraatac. După câteva spinturi mai ceva ca Usain Bolt mă arunc într-o creplă plină ochi cu apă rece de izvor.
Am săpat în cele din urmă de inamic, dar cartofi nici n-am mai scos în acea zi.

3 august 2011

Conversaţie alandala

Şi dacă tot ne-am revenit după petreceri şi ne facem avânt să ne pregătim pentru altele, mi s-a pus pata să scriu despre o conversaţie messengerească pe care am avut-o nu foarte recent dar nici foarte demult cu un prieten plecat în ţările calde (am auzit că pe lângă Mediterană e şi mai cald în perioada asta).
Tot vorbim noi de se înroşesc tastele, la care interlocutoru-miu dă o dumă. Mă opresc după 2 minute de râs şi răspund: "Băh, ţie-ţi plouă în pod".
Nedumerit omu' se pune pe a se speria: "Ce mă, aşa tare o bătut vântul că o zburat ţiglele?"
Începusem să am regrete că i-am dat palpitaţii: "Nu băh, vroiam să spun că nu ai toate ţiglele pe casă".
"Da mă, am înţeles! Şi o plouat tare, o intrat multă apă în pod? Să vezi ce inundaţi o să fie şi pereţii din casă!"
Nu mai puteam... nu ştiam dacă să râd sau să-l calmez pe al meu.
Până la urmă l-am calmat. Nu a fost chiar simplu să-i explic că de fapt trebuia să înţeleagă că nu e chiar întreg la minte. (asta tot figurat)

15 iulie 2011

Zi istorică

.. această zi a intrat în istorie şi va mai consemna alte evenimente de referinţă de acum înainte. Iată câteva date înregistrate în 15 iulie de-a lungul timpului... câte îşi mai duc şi oamenii aminte...

1099 - Ierusalimul este cucerit după lupte sângeroase în care cruciaţii sunt conduşi de Godefroy de Bouillon

1497 - A început construcţia bisericii Curţii domneşti de la Piatra Neamt, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504)

1544 - Filip Moldoveanul a tipărit la Sibiu "Catehismul românesc", prima carte tiparită în limba română

1606 - S-a născut Rembrandt van Rijn, pictor olandez

1795 - "Marseillaise" devine imn naţional al Franţei

1858 - Sunt tipărite primele mărci poştale în Moldova, "Cap de bour"

1867 - Are loc prima demonstraţie a invenţiei lui Alfred Nobel, dinamita

1904 - A decedat Anton Cehov, dramaturg şi prozator rus

1937 - În timpul celui de al Doilea Război Mondial, este deschis Lagărul de concentrare de la Buchenwald

1940 - Adolf Hitler solicită României să cedeze Ungariei şi Bulgariei mai multe teritorii româneşti.

1955 - 18 laureaţi ai Premiului Nobel semnează o declaraţie împotriva armelor nucleare; mai târziu declaraţia a fost semnată de alţi 34 laureaţi Nobel

1961 - Premiera filmului "Tickle Me" ce îl are în rol principal pe Elvis Presley

1975 - A avut loc primul zbor cosmic, cu primul echipaj Soiuz-Apollo din istoria cosmonauticii

1984 - John Lennon lansează "I'm Stepping Out"

1985Se naşte Albu Bogdan Aurel, autor şi administrator al blogului UNUL DIN O MIE :)

1994 - Restabilirea relaţiilor diplomatice între Vatican şi Israel

1996 - Printul Charles al Marii Britanii şi Printesa Diana semnează actele de divorţ

2011Se sărbătoresc 26 de ani de la naşterea subsemnatului. Această zi va intra în istorie pentru petrecerea de pomină, damigenele de vin, râurile de bere, grătarele încinse şi urmele de ruj de pe obraz (asta ca să nu fie scandal în familie).

Mai multe nu dau din casă...

5 iulie 2011

Poem de secetă populară...

... de pe vremea lu' răposatu', aplicat în timpuri băsesciene.

Foaie verde de cicoare
Iar trăim vremuri murdare
Degeaba am rupt carnetu'
Tot sughite robinetu.

Şi iar verde foi de ceapă
Apă-i multă, dar nu-i apă
Că o lună a plouat
Dar bazinu-i tot secat.

Ş-am zis verde ca în iarbă
Ia-ţi vecine o găleată
Şi să mergem la fântână
Ca să scoatem apă bună.

Celor ce-au închis conducta
Le-am dat cu nemiluita
Ce gândirăm fiecare...
Ba mai mică, ba mai mare.

Foaie verde care-ai fost
Bine Doamne că nu-i post
De când apa o opriră
Numa' carne bagă-n gură.

28 iunie 2011

Pater Don Demidoff a plecat printre îngeri

Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine." (Matei 35, 36)

Timp de 20 de ani le-a dat să mănânce celor înfometaţi, le-a dat să bea celor însetaţi, i-a primit alături de el pe cei singuri, i-a îmbrăcat pe cei goi, celor bolnavi le-a redat speranţa la viaţă, iar pe cei din spatele gratiilor i-a făcut să gândească liber... acum... s-a dus să-şi primească răsplata din palmele îngerilor.
Pater Don Demidoff, cel numit de români Don Bosco, a plecat să-i vegheze de undeva de pe un norişor pe toţi cei pe care i-a ajutat aici pe pământ. Poate că inima lui mare nu a mai suportat să fie îngrădită de limitele unui trup de om, atât de neînţeles de cele mai multe ori. Poate că de multe ori nu a fost înţeles nici de cei alături de care era zi de zi. Nu a fost înţeles pentru că gândea altfel decăt erau ceilalţi obişnuiţi şi aplica metode directe care timp de două decenii i-au adus numeroase probleme, fiind, nu o dată, aproape de a sfârşi tragic. Însă zâmbetul copiilor pe care i-a luat de pe stradă, i-a hrănit, i-a îmbrăcat şi i-a educat sau privirea sinceră a deţinuţilor pe care i-a vizitat şi pe care i-a îndreptat aruncau toate neplăcerile în neantul uitării. Nu a fost înţeles şi s-a luptat cu sisteme păcătoase deşi uneori părea că se luptă cu morile de vânt. Nu a renunţat niciodată, a luptat până a învins şi sistemele şi morile de vânt.
Odată cu suflare sa s-a stins şi o minte sclipitoare, care clipă de clipă găsea soluţii pentru a le oferi celorlalţi bunăstare, dar s-a aprins în schimb o nouă stea pe cerul care, în această noapte, s-a înseninat după multe zile înnorate. S-a înseninat cerul deasupra României, unde a făcut atât bine. Deşi a venit din Germania prin ceea ce a făcut pentru România a fost mai român decât mulţi alţii născuţi aici, mai român decât şi-a dat chiar el seama. De acum îşi va dormi somnul veşnic în pământ românesc.

14 iunie 2011

Apă cu ţârâita... cozi cu nemiluita

UPDATE: Curge apă la robinete. Să vedem cât o să ţină. Nu credeam să ajung vremea în care sunetul cel mai plăcut dintr-o zi să fie cel al apei de la robinet.



Câte-un pic, pic pic
Câte-un pic, pic pic
Până n-o mai rămânea nimic
Câte-un strop, strop,
strop
Câte-un strop, strop, strop

Până n-o mai rămânea deloc.


Oricât de vesele ar fi momentele în care se cântă de regulă versurile de mai sus, de această dată situaţia este cel puţin penibilă. Aşa a început totul... în urmă cu câteva zile. La robinetele din Agnita apa curgea din ce în ce mai subţire, apoi doar pica, până când nu a mai curs deloc. Am revenit astfel în anii de pe vremea lui Ceşcă, ne înarmăm cu găleţi, butoaie, bidoane şi care ce mai avem prin debara... şi luăm calea fântânilor din oraş, până când şi acestea vor seca. Chiar dacă ploaia nu a contenit să se oprească în ultimile zile, mi-e greu să cred că fântânile vor face faţă.
Primele măsuri luate în oraş au fost să se lipească nişte afişe ( se spune că au fost lipite înainte de a se opri apa) care să anunţe zilele de secetă. Economia de hârtie şi de tonner în imprimante a făcut ca afişele să fie de fapt nişte bileţele aproape imposibil de văzut în locurile unde au fost amplasate.
Pe urmă s-a trecut la amplasarea pe străzi a unor bazine de apă. Deşi intenţia a fost binevenită a dus la crearea acelor jenante cozi care amintesc din nou de timpurile ce credeam a fi apuse. Mai jenant este că atunci se stătea la cozi pentru lapte, ouă, carne, pâine... acum pentru apă. Am ajuns din nou să ne spălăm în lighean şi să folosim apa rămasă pentru WC. Mâncăm din ce în ce mai uscat (vă imaginaţi de ce) şi ne gândim din ce în ce mai serios să ne spălăm doar cu prosopul înmuiat în apă.
Este absolut de neimaginat cum este posibil ca în secolul 21 cazuri în care Agnita a fost pusă în această situaţie se repetă periodic. O simplă căutare pe Google a termenilor "apă Agnita" dezvăluie articole care prezintă situaţii similare din 15 ianuarie 2010, 13 noiembrie 2009, 21 iulie 2008 şi lista poate continua.

Sursă foto: Sandra Nicole

Mulţumiri pentru fotografie.

7 iunie 2011

5 semne ale apocalipsei?

Imaginea pe care am întrezărit-o în dupămasa zilei de 07 iunie m-a făcut să mă gândesc că pastorul american care a prezis sfârşitul lumii a greşit calculele cu câteva zile şi că în această zi are loc apocalipsa, sau cel puţin un eveniment tragic era în desfăşurare. A fost vorba de 5 elemente care care au făcut ca imaginea să capete conotaţii dezastruoase:

1. Pământul a început să se cutremure ritmic.
2. Asfaltul de pe şos
ea şi trotuare părea răscolit.
3. Luminile girofarelor de poliţie se reflectau pe clădirile din jur.

4. Persoane în uniforme roşii, asemenea achipajelor SMURD, roiau ajotate dintr-o parte în alta a străzii.

5. Lumea se adunase ca la circ, toţi stăteau cu gura căscată privind minunea.


De fapt, situaţia reală, explicată în ordine inversă, a fost cam aşa:

5. Lumea chiar se adunase la circ. Circarii patrulau pe străzile oraşului.
4. Nu era vorba de uniformele brancardierilor SMURD, ci de halatele circarilor.

3. O patrulă de poliţie îns
oţea alaiul.
2. Lucrările de înlocuire a sistemului de canalizare din oraş par să nu se mai termine, şi totuşi încă nu m-am obişnuit cu străzi
le săpate şi şanţurile din asfalt.
1. Atracţia circului, doi ditamai elefanţii mărşăluiau prin centrul oraşului.


Aşadar, circul e în oraş. Dacă citiţi postarea la timp şi vă găsiţi pe la Agnita în 8 iunie, poate vă tentează o porţie de circ. Dacă aţi ratat momentul, nici o problemă, circul a făcut o obişnuinţă din a veni la Agnita an de an, aşa că o să aveţi ocazia să vedeţi elefanţii la următoarea "apocalipsă".

13 mai 2011

Imi fac vilă... nu mă treziţi

Am foarte puţin timp la dispoziţie aşa că o să fiu scurt. Mi-am propus să îmi construiesc o casă asemenea palatului de la Snagov al lui Videanu. Nu am împrumutat doar modelul vilei de la acesta ci am hotărât să îi urmez exemplul. Astfel, cum a spus Videanu că a făcut, o să muncesc zi şi noapte timp de şase ani şi o să adun patru milioane jumate de euro.
Dacă aveţi vreun şanţ de săpat la ceas de seară, vreo cameră de zugrăvit în toiul nopţii sau vreo grădină de arat până la crăpatul zorilor, accept cu plăcere şi dăruire... în restul timpului sunt salariat plătitor de taxe şi impozite.
Primesc deasemenea donaţii de cafea care să-mi ajungă pe şase ani. După acest timp vă invit să desfacem şampania inaugurală în vila de 4,5 milioane de euro.

8 mai 2011

M-a privit, mi-a zâmbit... m-a prins

E a doua oară, anul acesta, când mă prinde. Ca şi prima dată, şi acum m-a găsit cu garda jos astfel că nu i-a fost greu să mă răpună cu vrăjile ei. Da, e o ea şi abia acum îmi dau seama că îmi vine foaret greu să îi rezist. A început să mă atragă în braţele ei prin atingeri uşoare, simţeam cum mă gâdilă fin. Apoi după o noapte în care am făcut eforturi mari să mă opun am cedat îmbrăţisărilor ei. Au fost îmbăţişări tot mai puternice, sufocante la un moment dat. Respiram din ce în ce mai greu în braţele ei. Acum nu mai pot să scap farmecelor ei care mă ţin lângă ea în pat.
M-a dat gata răceala asta.

3 mai 2011

Lucru românesc

Mi se pare dureros că ne-am obişnuit şi ne-am resemnat cu acel "lucru românesc" făcut în principal de companiile care execută lucrări de infrastructură. Mai dureros e că această expresie tinde să deină proverbială.
Aproape că nu există lucrare de reabilitare a unei străzi sau drum naţional, judeţean, comunal etc., asupra căreia să nu se revină după întinderea stratului de asfalt. Fie că asfaltul pus recent de firma constructoare este spart ulterior de compania de gaz pentru înlociurea unor ţevi subterane, cum se întmplă în majoritatea cazurilor, fie că firma constructoare realizează o eroare în proiect şi revin cu săpături. Ca un exemplu, pe DJ 106 Sibiu-Agnita, drum aflat în lucru de vreme bună, după turnarea primului strat de asfalt, când şoferi puteau în sfârşit să conducă liniştiţi fără să înjure fiecare piatră pe care calcă, compania de construcţii a realizat că în dreptul podurilor au fost omise lucrări importante, astfel încât asfaltul a fost spart. Ca şi cum la construcţia unei case prima oară constructorul ar face acoperişul.
Ceva de acest gen se face şi în cazul lucrărilor de canalizare aflate în toi la Agnita. După ce au săpat pe strada Fabricii în apropierea Grădiniţei pentru introducerea unoi conducte noi şi canale de acumulare reuşind înainte de sărbătorile de Paşte să acopere mare parte din şanţuri, zilele trecute muncitorii au revenit în acelaşi loc pentru a resăpa. Din discuţile purtate de aceştia am înţeles că lucrarea a trubuit răscolită pentru a se măsura distanţa dintre canale şi adâncimea fiecăruia dintre acestea. Nu am putut să rămân spectator şi m-am adresat unuia dintre cei care măsurau:
- Vai ce lucru românesc faceţi voi aici, ba acoperiţi, ba săpaţi!
- Ei, stai liniştit că mai săpăm de vreo două ori până e gata, a venit răsunsul absolut fără urmă de vinovăţie.

11 aprilie 2011

Am salvat o viaţă de câine

Agnita se transformă într-un mare şantier. Pe zi ce trece tot mai multe străzi sunt răscolite, fapt care mă bucură gândindu-mă la ceea ce o să fie după terminarea lucrărilor. Apar însă inevitabil şi lucruri mai puţin plăcute. Am consemnat prima victimă a săpăturilor, dar în acelaşi timp primul... de ce să nu-i spun aşa... erou. Fără lipsă de modestie, m-am simţit erou după ceea ce am realizat de curând.
Săptămâna trecută compania care lucrează la înlociurea canalizării din Agnita a săpat un şanţ adânc de peste doi metri de-a lungul drumului din faţa Grădiniţei nr. 3 şi a introdus câteva canale de colectare. Pentru că lucrarea în această zonă nu a putut fi terminată până vinerea seara, şanţul a rămas descoperit în timpul weekend-ului. Deşi spaţiul periculos a fost semnalizat aproape corespunzător, accesul anumitor fiinţe nu putea fi oprit. Astfel că un maidanez curios sau poate dornic să facă inspecţia lucrărilor a căzut într-un astfel de canal, fiindu-i imposibil să iasă. A început aşadar, speriat şi scufundat de juumătate în apă, să latre după ajutor din fundul canalului. Imediat ce mi-am dat seama de situaţie şi de faptul că o ploaie nocturnă i-ar fi fatală bietului patruped, am căutat soluţii pentru salvare. Primul lucru util care mi-a veni în minte a fost să smulg gardul decorativ de la grădinuţa de flori din faţa balconului pentru a-i da şansa căţelului să urce. Zis şi făcut, numai că maidanezul nu se lăsa convins să folosească scara improvizată. Să fi coborât în canal după el ar fi fost sinucidere curată, dată fiind reacţia oricărui animal într-o situaţie disperată. Nu puteam decât să chem ajutoare. Sun la 112, explic situaţia, mi se face legătura cu Serviciul de Pompieri, reexplic situaţia, detaliat de această dată, dar primesc un răspuns dezamăgitor "Nu avem la Agnita serviciu de ecarisaj şi nici noi nu dispunem de echipament adecvat pentru asemenea situaţii. Nu putem băga vreun coleg de al nostru după câine pentru că riscă să fie muşcat. Dacă spuneţi că acum nu este apă mare în canal înseamnă că viaţa câinelui n este pusă în pericol şi nu au fost anunţate precipitaţii în această noapte. E bine că aţi pus acel gard, lăsaţi-l până dimineaţă că va ieşi singur".
Să nu se înţeleagă că pun la îndoială curajul, priceperea sau interesul pompierilor din Agnita. I-am văzut la lucru în cazul unui incendiu şi ştiu că de fiecare dată curajul acestor oameni este dus până la pragul nebuniei pentru salvarea unor vieţi, fapt pentu care le port un respect necontenit. Doar că răspunsul în cazul de faţă nu a fost cel aşteptat.
Să revin... am încercat după încheierea convorbirii telefonice să ademenesc maidanezul cu o bucată de carne să urce pe scara improvizată. Fără niciun efect. Animalul era prea speriat. M-am îndepărtat preţ de câteva minute sperând că patrupedul va prinde curaj. Şi aşa a fost. Nu a mai durat mult până când am auzit un zgomot făcut de gard, iar apoi am zărit o umbră în lumina slabă a nopţii. Câinele ieşise. Gestul său de la final a fost apoteotic... a privit către canal, apoi către mine, s-a întors şi a plecat cu coada ridicată.
Puţine au fost momentele în care m-am simţit mai mândru de vreo realizare. Am simţit că am salvat o viaţă, chiar dacă a fost o viaţă de câine, uneori valorează la fel de mult.

21 martie 2011

Patriotism, ca un gol în stomac

Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. (Mihai Eminescu)
Nu, nu este definiţia perfectă pentru patriotism, aşa ceva nu există. Şi nu, nu e singura definiţie a patriotismului. De fapt, totdeauna am căutat o definiţie care să mă facă să înţeleg clar ce înseamnă patriotism, dar niciodată nu am găsit. Nu ştiu ce înseamnă să fii patriot, şi nu spun că sunt. Ştiu doar că trăiesc momente care îmi provoacă goluri în stomac, stări de nervozitate şi o dorinţa de a-i sfâşia pe cei care îşi bat joc prin vorbe sau fapte de România sau de români.
Nu ştiu dacă este patriotism şi nu spun că sunt eu patriotul minune dar în cele momente se întâmplă ceva. Aceste trăiri mi le provoacă cel mai des în ultima perioadă tot românii, acei români pe care îi ştim cu toţii, pe care noi i-am ales şi pe care degeaba îi hulim. Însă trăirile sunt mult mai intense când sunt provocate de străini. Cine sunteţi voi să îmi spurcaţi ţara, trecutul, neamul şi tradiţiile cu care m-am născut, am crescut şi m-au format? Cu ce drept scuipaţi voi pământul care v-a primit şi vă permite să îl călcaţi cu tălpile voastre murdare?
Recunosc în acelaşi timp că sunt lucruri, şi nu puţine care trebuie schimbate, lucruri de care nu ne mândrim, dar numai noi românii avem dreptul să ne judecăm pentru acestea, pentru că sunt greşelile noastre, sunt sechelele noastre.
De ficare dată când mă gândesc la ţară mintea îmi zboară în copilărie, şi din nou simt un gol în stomac, dar de această dată e un sentiment plăcut. Îmi amintesc cum colindam fără oprire dealurile, pădurile, văile şi câte şi mai câte, îmi amintesc toate tradiţiile şi obiceiurile satului bunicilor. Poate de aceea nu spun că sunt patriot, pentru că de fiecare dată, şi aici mă repet, când mă gândesc la ţară mă gândesc la trecut, niciodată nu privesc în faţă în aceste situaţii. Poate mi-e frică. O frică ascunsă care îmi provoacă un alt gol în stomac.


16 martie 2011

Spitalul rămâne în picioare

Întâlnirea primarului din Agnita cu Ministrul Sănătăţii nu a fost fără rost, mai mult decât atât putem spune că a reprezentat o performanţă a lui Radu Curcean din moment ce spitalul agniţean se numără printre cele 3 unităţi medicale din România în cazul cărora decizia de desfinţare a fost anulată.
Motivele pentru care Spitalul Orăşenesc Agnita ar trebi să rămână deschis prezentate de primar ministrului Cseke Attila l-au făcut pe acesta din urmă să se răzgândească, astfel că potrivit hotărârii de Guvern publicată recent în Monitorul Oficial, singurul spital din judeţul Sibiu care se va desfinţa urmînd să fie transformat în cămin pentru persoane vârstice este cel din Cisnădie.
Munca primarului Radu Curcean în ceea ce priveşte spitalul nu se opreşte aici. Acesta a promis investiţii suplimentare la unitatea medicală.

14 martie 2011

Proiect lăudabil - Eroare pardonabilă

UPDATE 2: Fotografii transmise de Crucea Roşie Sibiu de la proiectul de distribuire a alimentelor în Agnita.






UPDATE: La câteva ore de la publicarea textului de mai jos Crucea Roşie Sibiu a transmis presei o erată, specificând cu sublinierea de rigoare că Agnita este oraş şi că anterior a fost comisă o greşeală involuntară. Un gest normal pentru care nu vreau să îmi asum niciun fel de credit. Din nou ţin să precizez că am toată admiraţia pentru Crucea Roşie Sibiu şi pentru proiectele umanitare întreprinse de voluntarii acestui serviciu.
Un nou proiect lăudabil al Crucii Roşii Sibiu. În cadrul programului Banca de Alimente vor distribui/au distribuit (depinde când citiţi) în 15 martie de la ora 12, alimente persoanelor cu posibilităţi reduse din Agnita. Astfel, potrivit reprezentantului Crucii Roşii Sibiu, 35 de persoane vârstince din oraş vor primi câte un pachet de 14 kilograme cu alimente neperisabile.
Proiectul Banca de Alimente a fost lansat la iniţiativa Crucii Roşii Sibiu în urmă cu un an după modelul unor proiecte similare derulate cu succes atât în Europa cât şi în SUA şi Canada.
Eroarea în acest caz, demnă de a fi inclusă în rubrica nodul din papură, o face reprezentantul pe Relaţii Publice al Crucii Roşii Sibiu, Lucia Pîrvu. În e-mailul transmis către presă, reprezentantul CRS readuce oraşul de pe malul Hârtibaciului cu 60 de ani în urmă denumind Agnita "comună", după cum se poate observa în fotografie.
Agnita a fost până în anul 1950 comună cu târg, fiind apoi declarată oraş.
Eroarea, cu toate că i-a nemulţumit pe cei mai agniţeni dintre agniţeni, este minoră şi nu trebui esă umbrească acţiunea Crucii Roşii Sibiu. Totuşi, eroarea e eroare şi nu o puteam ignora.


7 martie 2011

Am gafat-o

Am mustrări de conştiiţă. Cred că am făcut o prostie. Un lucru pe care l-am regretat în secunda 2... cu două secunde prea târziu.
Intrasem într-un magazin din oraş să cumpăr tabacoase şi ciungă. Nu parcurg traseul printre rafturi pentru că ceea ce îmi doream se găsea la casă. Un client în faţa mea... aştept... îmi vine rândul. Cer tabacoase. Tânăra de la casă, cel mai probabil nou angajată după cât de stresată era să facă totul bine, scanează tabacoasele şi le pune pe tejghea. Cer un pachet de ciungă.
- Astea sunt bune?
- Da, zic Sunt pastile sau lame? (mi se părea că nu se văd pastilele pe ambalaj)
- Pastile!
Le scanează şi le pune pe tejghea.
Plătesc şi în timp ce aşteptam restul inspectez vizual şi tactic pachetul de ciungă. Erau lame.
- Sigur nu sunt lame?, întreb retoric
- Sigur!
- Punem pariu?
Ia tânăra pachetul de ciungă, îl pipăie tacticos şi ralizează că a greşit. Mi-am dat seama că nu ştie ce are de făcut în asemenea situaţii, cum să anuleze bonul de casă deja imprimat. Mai mult, un angajat mai vechi şi mi se pare cu un anumit grad de decizie în firmă se apropiase şi privea cam suspect toată scena.
Brusc mi-am dat seama că e posibil să-i fi creat oareşce probleme tinerei vânzătoare şi m-au cuprins remuşcările.
Astfel, sper să conteze că îi cer scuze, că nu am avut nici cea mai fină umbră de intenţie să fac aşa ceva în special acu, în ajunul zilei femeii.
Totodată, îi urez un 8 Martie fericit şi fără clienţi asemeni mie (cel din acea clipă).
Un 8 Martie fericit şi o primăvară frumoasă tuturor femeilor!


4 martie 2011

Ştiţi vreo mamă de vânzare? Vă aduc client

Nu aveaţi cum să rataţi subiectul care face în ultima săptămână prima pagină a ziarelor multicolore şi nu numai. Divorţul Columb(our)enilor, un spectacol de cea mai joasă speţă din punctul meu de vedere, pentru care se s-au alocat ore în şir de emisie chiar şi pe principalele posturi de televiziune, nu face decât să mă dezguste. Am considerat că nu merită nici măcar un sfert de titlu pe Unul din o mie, însă m-au şocat anumite cuvinte spuse de copilul pentru care se luptă cei doi: "vreau altă mamă să cumpăr". Vă imaginaţi în ce lume trăieşte acest copil şi ce educaţie a primit dacă la 4 ani crede că totul se cumpără, inclusiv mama? Mă gândeam să scriu acum că peste vreo doi ani va vrea şi va crede că e posibil să cumpere ...., la adolescenţă o să vrea să cumpere ..., iar când va creşte mare o să îşi dorească să cumpere ..., însă gândindu-mă că dorinţele cresc odată cu vârsta nu am putut decât să pun acele puncte de suspensie. Nu îmi pot imagina ce poate fi mai presus decât mama.

27 februarie 2011

Învăţăm, NU gândim

I-am promis zilele trecute unui prieten, moi nou coleg de suferinta blogărească, o poveste care să demonstreze că nu întotdeauna ceea ce învăţăm din cărţi este bun. Mă refeream de fapt la ceea ce ne bagă pe gât profesorii, implicit şcoala.
Mi s-a demonstrat astfel nu o dată, că scoala, şi aici mă refer la cea generală şi liceală, ne umple capul cu nişte idei fixe, de multe ori eronate sau cel puţin incomplete, limitând astfel sfera gândirii.
Nu mă refer la ştiinţele exacte, deşi odată cu trecerea anilor descopăr tot mai multe cazuri în care 1+1 nu fac nicidecum 2, şi nici la literatură, cu toate că e pur şi simplu aberant să fi obligat să înveţi mecanic spre exemplu un comentariu gandit de nişte unii în timp ce viziunea ta, argumentată, asupra unor poeme este cu totul alta.
Întâmplarea a avut loc la o oră de filozofie. Da, la filozofie. Da, şi la filozofie gândirea îţi este îngrdită deşi manualul şi cursul de filozofie începe cu un citat din Immanuel Kant care contrazice acest lucru: "Nu se poate învăţa filozofia, se poate doar învăţa să filozofezi".
Astfel, în cadrul unei ore de filozofie, clasa a XII-a, discutam, pardon, ni se preda mecanic, o anumită temă. Anumite idei debitate de un filozof mort demult. Nu ţin minte care, nici nu are rost. Revin... Ridic două degete, elev educat pe atunci, şi spun că nu sunt de acord cu ce a gândit şi a transmis nenea ăla şi îmi expun varianta, argumentată atât cât puteam eu atunci. Profesoara îmi spune sec că e imposibil să am eu dreptate pentru că e corect ce spune ea pentru că doar "scrie în carte". Insist cu ideile mele şi mi se spune la fel de sec să stau jos. Nu mă dau bătut şi cer o explicaţie: De ce nu am dreptate? Spuneţi-mi dumneavoastră, doamnă profesoară, dar nu vreau explicaţia că "aşa scrie în carte". Se refuză dialogul. Ce s-ar mai fi răscolit oasele lui Platon în pământ la încăpăţânarea profei de a refuza dialogul. Văzând că sunt lăsat în ceaţă mă revolt şi trec la atacuri directe şi personale: "Dacă aş fi avut cel puţin pregătirea dumneavoastră în materie de filozofie aş fi putut să aduc argumente mai solide şi probabil că aş fi fost eu pe acel loc la catedră. De ce nu discutăm la acest curs? Nu cumva ne-aţi pus în prima oră de filozofie să învăţăm pe dinafară citatul lui Kant? Nu spune el că nu putem învăţa filozofia ci putem doar să învăţăm a filozofa? Cum filozofăm aici?" Clasa blocată. Profa roşie de furie. Eu mă aşez dezamăgit în bancă. Catalogul se deschide şi mi se adaugă un 5 de toată frumuseţea. Credeţi că s-a oprit aici? Nu. Media anuală la filozofie a fost 6.
Îmi pare rău domnule Kant, dar eşti un mincinos. Nu putem învăţa să filozofăm, putem doar învăţa ce au filozofat alţii fără să comentăm.

26 februarie 2011

Semnal M - Votati cu noi

Iată o melodie cel puţin interesantă a celor de la Semnal M.


Asculta mai multe audio diverse

Cum sa devii cea mai tare pitipoanca?

Ghid pracric,
după o idee de
Alex (Born in Romania)

Coproducţie Alex (Born in Romania) - Bogdan (Unul din o mie)

Nu e greu, trebuie să te naşti cu una din următoarele două trăsături - iubitoare de "irinei", sau iubitoare de "bote", fotbaliştii şi maneliştii fiind doar alternative. Dacă ai în ADN una din cele două trăsături, atunci faima, plasticul şi banii o să fie nişte consecinţe fireşti. Totuşi există nişte paşi care trebuie să fie urmaţi cu stricteţe.

Pasul 1 - încă de la o vârstă fragedă, trebuie să-ţi stabileşti priorităţiile...Cancan, Libertatea, Click şi Acasă Tv trebuie să devină icoane pentru tine. Da, într-o zi prima pagină o sa fie numai a ta.

Pasul 2 - obligatoriu trebuie să ai o prietenă foarte bună, alături de care să-ţi exersezi conversaţiile. Fiecare propoziţie trebuie să înceapă musai cu " fată", iar la final obligatoriu "te pup dulce, pa". Într-un final prietena ta cea mai bună o să te trădeze. Nu o lăsa să te învingă, trădează tu prima, cine trădează întâi iese în evidenţă.

Pasul 3 - dacă natura îşi face datoria şi te inzestrează cu un caracter flegmatic, atunci e perfect, pentru că orice piţipoancă este unică (în viziunea ei), toată lumea o invidiază, ea fiind femeia perfectă (tot în viziunea ei).

Pasul 4 - îmbrăcămintea trebuie să fie provocatoare şi cât mai sumară, să-ţi scoată în evidenţă fizicul. Dacă nu ai dat peste vreun Bote care să te îmbrace, e nasol, pentru că prostul tău gust al modei o să te distrugă...însă pentru tine e ok..."nu contează cum arată, e de firmă."

Pasul 5 - iubeşti maşinile, cât mai SUV şi cât mai decapotabile. Dacă nu ai vreun iubit care să posede aşa ceva, atunci inscrie-te la modeling şi, în scurt timp o să ai ocazia să călareşti diferite modele la saloanele auto.

Pasul 6 - trebuie să pozezi în curu' gol prin toate revistele, iar la interviul de final trebuie să apară obligatoriu expresiile: "sunt o fată sensibilă, romantică", "mi-aş dori un prieten care să mă iubească pentru sufletul meu bun, nu pentru cum arăt " şi alte rahaturi e genul ăsta.

Pasul 7 - dacă a dat vreun "iri" peste tine, atunci ţi-a pus D-zeu mâna în cap. Sacrificiul suprem trebuie făcut urgent, adică cel puţin un copil. Singura ta noţiune de aritmetică o să dea roade: piţipoancă + iri = copil, apoi (piţipoancă + copil) - iri = munţi de bani. Şi uite aşa o să te transformi în idolul tuturor piţipoancelor în devenire. Nu uita ca divortul ti-l programezi inainte de casatorie.

Pasul 8 - solarul, coaforul, salonul de masaj şi cluburile trebuie să devina, obligatoriu, celelalte case ale tale. Dacă ieşi în club, trebuie să anunţi cel puţin un ziar colorat să vină să te fotografieze, iar a doua zi trebuie să faci scandal că aia scriu porcării şi minciuni despre tine - obligatoriu la o televiziune.

Pasul 9 – dacă te întreabă vreun reporter despre ultima carte citită oligatoriu trebuie să spui Alchimistul de Paulo Coelho, nu da greş niciodată. Fă un efort si memorează un citat pe care îl poţi lua de pe net, pentru că e posibil ca reporterul să te verifice dacă chiar ai citit.

Pasul 10 – unul dintre cele mai importante lucruri, periodic mai schimbă căte un silicon, mai adaugă puţin botox, transformă-te într-o femeie de plastic dar revoltă-te de fiecare dată când ţi se spune acest lucru. Să nu faci însă aceste schimbări niciodată pe banii tăi, de fiecare dată găseşti căte un „iri”, „bote” sau „poponeţ” care va plăti factura.

18 februarie 2011

Poveste de dragoste ţărănească

Pentru că suntem în februarie şi se spune că ar fi luna iubirii (asta doar de când avem două sărbători că atunci când era numai Dragobetele nu zicea nimeni) m-am gandit să postez ceva despre iubirea din satul în care mi-am petrecut vacanţele copilăriei şi în care merg de fiecare dată când vreau să mă deconectez. Acolo, în Vecerd, dacă lumea te vede de mână cu cineva imediat îţi pune verigheta pe deget... "e clar, o ţine de mână, inseamnă că în câteva luni se iau, iară bem şi ne dănţuim la o nuntă şi după vrun an la botez". Acum, nu o să bat monedă (deşi am nevoie de câteva mii de asemenea metale) pe povestea mea. Mi-am amintit o poveste spusă ăl mai bătrân din familie la vremea respectivă.
Zice la un moment dat moşu'mio că era unu' de vreo 25 de ani în sat care nu prea avea succes la fete. Tot nemul lui îşi făcea probleme că ficioru, dacă nu s-o însurat până la 25 de ani, mai târziu musai îi va fi greu. Şi îl ia tată-so întro zi şi îl duce în alt sat unde îl prezintă unei fete. Fata, nemăritată şi timidă cum erau fetele pe acea vreme. Se uită tinerii unu' la altu' nu ziceau nimic. Bătrânu ia frâiele în mâini când vede că ăştia tac şi zice:
- Tu copilă, tu îl iubeşti pe ficioru ăsta?
- Îl iubesc nene.
- Bă ficioru tatii, tu o iubeşti?
- O iubesc tată!
Atenţie, ăştia doi s-or văzut prima oară în viaţă.
- No, mă copii, continuă bătrânul, acum îi musai să facem nuntă.
O făcut ei nuntă, o făcut şi copii, o avut şi nepoţi şi acum sunt doi bătrânei pensionari care îl înjură pe Boc.
Adevăr în această poveste mă gândesc că e atât cât e în toate poveştile bunicilor noştri, cert este că cei doi bătrânei există, i-am cunoscut.

15 februarie 2011

Cruci cu renume

Vizitând site-ul unei firme de Monumente Funerare din Sibiu mi-a atras atenţia un anumit model de cruce. Am fost pe cât de suprins pe atât de amuzat, în special datorită faptului că este o firmă sibiană. Aşa că am dat un Print Screen.
Comentariile suplimentare sunt de prisos. Imaginea vorbeşte de la sine. Fiecare înţelege ce vrea.

Maia Morgenstern la Agnita

Agnita are onoarea în aceste zile să fie gazda celei mai mari actriţe din România, asta cel puţin din punctul meu de vedere. Maia Morgenstern filmează în această perioadă la Dealul Frumos şi a fost cazată la în orăşelul nostru.
Interpreta cu succes incontestabil a rolului Fecioarei Maria în filmul Patimile lui Hristos regizat de Mel Gibson nu a fost deloc scumpă la vedere. A ţinut să cunoască îndeaproape obiceiul specific Agnitei, Fuga Lolelor, şi s-a aflat duminică în mijlocul mulţimii adunate pentru acest eveniment. Cu toate acestea prezenţa marii actriţe la Agnita se bucură de limita de discreţie necesară unei asemenea personalităţi.