De ce UNUL DIN O MIE?

Nu am vorbit niciodată despre motivul pentru care blogul pe care l-am creat şi îl administrez se numeşte UNUL DIN O MIE, sau despre ce înseamnă această denumire. Şi nu pentru că nu aş fi fost întrebat sau pentru că nu am avut un răspuns destul de interesant (ha!). Explicaţia este pe cât de simplă pe atât de profundă. Bine, aş putea face aluzie la 1000 de situaţii sau 1000 de cazuri care vorbesc că doar unul din o mie de ceva/cineva face, ştie sau gândeşte că ceva sau altceva, dar probabil doar una dintre aceste o mie de situaţii este exactă.

Cum spuneam, explicaţia este destul de simplă şi cât se poate de plastică. UNUL DIN O MIE sau mai corect UNU DIN O MIE. Mai exact 1 din 1000. Este vorba de acel 1 care trage după el zerourile, care le dă valoare, dar în acelaşi timp acel 1 căruia, dacă nu ar exista acele zerouri din coadă, îi scade valoarea atât de mult încât se apropie de valoarea lui zero.
Mai departe de aici vă las pe voi să trageţi concluziile şi să continuaţi explicaţia... fiecare după bunul plac. Fiecare explicaţie va fi bună. Gândiţi! Deveniţi acel UNUL DIN O MIE.

Fii UNUL DIN O MIE

Am hotărât să permit şi altor persoane să scrie pe UNUL DIN O MIE. Sunt de părere că fiecare are câte ceva de spus, fiecare are câte un gând de împărtăşit, o bucurie, o nemulţumire, fiecare se confruntă cu situaţii care merită relatate. Altfel spus, fiecare poate să devină unul din o mie. Nu e complicat însă sunt anumiţi paşi pe care consider că este necesar din varii motive să fie parcurşi. Astfel, în primul rând cel ce doreşte să devină unul din o mie poate să scrie pe pagina de Facebook, (click aici). Cele mai interesante postări, indiferent de subiect sau număr de caractere, vor fi publicate pe blog. Utilizatorii care vor posta constant pe pagina de Facebook vor fi invitaţi să devină coadministratori ai blogului, implicit ai paginii de Facebook. (pentru asta e nevoie de o adresă de e-mail).

Singurele condiţii impuse sunt respectul faţă de blog şi faţă de ceilalţi coadministratori şi minima decenţă. Scrii ce vrei, dar nu abuzezi de vulgaritate.
Spor şi vă aştept.

Noi nu protestăm, noi observăm

Cam peste tot în ţară protestul din 17, 18 şi 19 ianuarie împotriva benzinarilor nu s-a bucurat de prezenţa anunţată. Dacă pe site-urile de socializare s-a toţi păreau să facă front comun împotriva scumpirii carburantului necesitatea deplasării i-a determinat pe mulţi să treacă pe la pompă. La Agnita protestul nici nu a existat, deşi au fost câţiva, nu-ţi ocupă două mâini să îi numeri pe degete, care au refuzat să alimenteze. Nici măcar cu număratul monedelor nu s-au ocupat angajaţii benzinăriilor.

La Agnita nu-mi amintesc şi nici măcar nu îmi imaginez vreun protest în stradă. Să le convină agniţenilor situaţia în care se află? Să le fie frică? Să fie prea comozi sau prea ocupaţi? Care să fie cauza? Am auzit doar de un grup mic de profesori care s-au deplasat la Bucureşti pentru a protesta în urmă cu câteva luni.

O formă de protest poate fi considerată şi semnarea tabelelor nominale pentru împiedicarea desfinţării Judecătoriei. Nu cred însă că în cazul în care această măsură nu va avea rezultat se va hotărî cineva să protesteze în faţa instituţiei sau în mijlocul oraşului.

Prostia se dă pe reţetă

Abia că mai pot să ţin ochii deschişi sau să mai găsesc tastele de durere. Mă străfulgeră câte o înţepătură blestemată în măsea că aproape îmi vine să turbez. Răscolesc sertarul cu medicamente şi nu găsesc nimic folositor. Scotocesc prin buzunare şi găsesc 10 lei, m-am scos, îmi ajunge pentru câteva algocalmine. Mă încalţ în timp ce înjur toate ce îmi vin în minte, trântesc uşa ca şi când ar fi un duşman de moarte şi iau drumul farmaciei. Farmacia plină. Aştept şi mă foiesc de mama focului. Mai trântesc câteva sute de înjurături în gând până să îmi vină rândul. Deja ochisem dozatorul de apă chioară din farmacie. Iau cinci pastile odată, îmi zic. Ajung la rând:
- O cutie de aaaaaa... măseaua, de algocalmin.
- Aveţi reţetă?
- Ce reţetă, vreau algocalmin.
- Pentru algocalmin vă trebuie reţetă.
- Doamnă, mă doare măseaua, vreau algocalmin!
- Nu pot să vă dau fără reţetă, dar pot sa vă dau Nurofen.
- Bine, cât e?
- 17,5.
- Lăsaţi, mă tratez cu ţuică. Reţetă nu am cum să iau pentru că nu m-am gândit cu 24 de ore în urmă că o să mă doară măselele şi să îmi fac programare la medic şi acum ar trebui să plătesc consultaţia.
Vă aduceţi aminte aceste situaţii? Nu aveţi cum pentru că o să aibă loc doar din februarie când algocalminul se va da doar pe reţetă. Mai are rost să vă spun că toată decizia e bazată pe faptul că astfel medicamentele mai scumpe, pentru care nu e nevoie de reţetă, o să aibă o trecere fabuloasă în rândul nefericiţilor de suferinzi.
O să ajungem încet încet să ne tratăm din nou cu leacuri băbeşti (rachiu la măsea să amorţească, ţigări fumate cu urechea, coifuri arse tot în ureche, sau rădăcini de cleşte).
Şi nu, nu mă doare măseaua, dar mă doare îngrozitor capul de cât de tâmpit şi incapabil e guvernul şi mafia din jurul lui.

Reclamă murdar de agresivă

Mă întorc de la servici relativ fericit că s-a mai încheiat o săptămână si tot atât de relativ nefericit că nu a fost săptămâna de salariu (aşa că nu am de dat împrumut). Intru în urbea noastră din ce în ce mai răscolită de săpăturile din asfalt şi privirea îmi fuge când în stânga, când în dreapta, în sus, în jos, mă ia cu ameţeli şi sunt aproape de a-mi luxa gâtul. Afişe peste tot. Nu se poate, zic, iar campanie electorală. Ce aromă de gogoşi ne vâră iar ăştia pe gât. Ajung în faţa blocului... stupoare. Aceleaşi afişe împrăştiate cât vezi cu ochii. Unele lipite pe canal, altele pe parbrize, majoritatea (la vreo 72 după o aproximare rapidă, ha) pe jos. Îmi fac loc printre ele, scap cu greu de vreo două care m s-au agăţat de talpă, iau unul în mână şi citesc: "CUMPĂR ORICE FEL DE AUTOTURISM... PLATA PE LOC ..." Ce campanie electorală, omu' vroia să îşi facă parc auto, banuiesc. Păi bine 'nea afaceristu', io înţeleg că îţi faci reclamă şi ai auzit matale că reclama agresivă de cele mai multe ori prinde, dar de ce eşti agresiv cu natura, spaţiul public şi cu dorinţa mea de a trăi pe o stradă curată? Iau telefonul şi sun. Lasă omu să sune de câteva ori ca şi când ar fi el ocupat şi răspunde când mă pregăteam să apăs REDIAL.

- Bună seara, zic. Înţeleg că doriţi să cumpăraţi maşini.
- Da, ce maşină aveţi?
- Una pe patru roţi plus una la nevoie, dar nu asta contează. Am o rugăminte, când mai puneţi afişe, gândiţi-vă că nu e să le amplasaţi în aşa fe încât să nu se împrăştie peste tot.
Omu' s-a blocat. Îl aud cum înghite în sec.
- Am înţeles, îmi cer scuze.

Ce i-o fi trecut prin cap când şi-a dat seama că cineva care a văzut afişul (afişele) îl sună dar nu pentru a vinde şi că există şi persoane preocupate de civilizaţie nu pot decât să îmi imeginez. Ce-i drept, reacţia lui a fost una cât se poate de corectă şi normală. Să vedem dacă va merge mai departe şi va aduna poate aficele împrăştiate... sau visez prea frumos? Dacă şi mâine, pe lumină situaţia va fi la fel o să fac şi nişte poze pentru a le posta, cu tot cu număr de telefon. Nici un bai dacă îi fac reclamă.

Căluş pe gura justiţiei

"Justiţia este gloria încoronată a virtuţilor" (Marcus Tullius Cicero)

Problemele din justiţie ne-au întârziat întrarea în spaţiul Schengen, asta ca să mă refer la evenimente recente. Justiţia e de partea celor puternici, gândim din ce în ce mai mulţi cam de 20 de ani încoace, şi aproape zilnic ni se confirmă gândul. Şi noi, pardon, ei ce fac? Pun căluş şi încătuşează instituţiile de justiţie.

Zvonul de la sfârşitul anului trecut se confirmă. Comisia de evaluare a Ministerului de Justiţie a propus desfinţarea Judecătoriei şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita pe motiv că numărul dosarelor soluţionate este prea mic. Astfel, potrivit personalului Judecătoriei Agnita, citat de ziarul Turnul Sfatului, din cele 2000 de dosare care ar trebui soluţionate pe masa instituţiei nu s-au putut număra mai mult de 1400.
Închiderea porţilor Judecătoriei nu îi afectează doar pe cei 15 angajaţi sau pe locuitorii Agnitei ci nu mai puţin de 28.000 de persoane din 10 comune aflate în apropierea oraşului.
Agniţenii au hotărât să nu stea indiferenţi. Primăria împreună cu Asociaţia "Valea Hârtibaciului" au demarat o amplă acţiune de strângere a semnăturilor împotriva desfiinţării celor două instituţii. Tabelele au fost împărţite celor 10 primării de comună iar în Agnita au fost amplasate în puncte frecventate de cetăţeni, Poştă, biserici, magazine etc. Semnăturile vor fi ataşate unui memoriu care va lua calea Guvernului. Semnatarii speră că vor convinge ca activitatea Judecătoriei Agnita şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita să nu fie suspendată pe 1 iunie aşa cum s-a anunţat oficial.
Eu am semnat. Tu ce faci?

Run for your life....

Ce aţi face dacă aţi fi urmăriţi de un grup de 20 de persoane?
La ce v-aţi gândi în acele momente?

Aţi înţeles perfect, era vorba doar de o farsă.

Degetul mijlociu... scufundat

Atunci când revăd un film încerc să il urmăresc de fiecare dată altfel. Astfel nu pot spune niciodată că m-am săturat de vreun film. Acelaşi lucru am făcut de curând cu celebrul film al lui James Cameron, Titanic. Am încercat de această dată să urmăresc detalii, poate chiar cele care nu se potrivesc poveştii, spaţiului sau timpului. Ce mi-a atras atenţia... degetul mijlociu al lui Rose. Primul impuls a fost să mă gândesc că în 1912, anul scufundării pachebotului RMS Titanic, ar fi fost puţin probabil ca arătarea degetului mijlociu să aibă vreo semnificaţie, astfel că scena s-ar fi potrivit ca nuca în perete.

Ruşine să îmi fie. Am gândit prost.
Ulterior am căutat informaţii despre istoria degetului mijlociu şi am descoperit că semnul este folosit încă din secolul 15. Se pare că atunci semnificaţia degetului era mult mai puternică. Înaintea bătăliei de la Agincourt (1415), francezii anticipau victoria asupra Angliei şi au decis să le taie degetul mijlociu tuturor soldaţilor capturaţi. Fără acest deget soldaţilor le-ar fi fost imposibil să mai tragă cu arcul. Soarta s-a întors însă împotriva francezilor pentru că au pierdut bătălia iar englezii îi batjocoreau arătându-le degetul mijlociu.
Revenind la Titanic, tind să cred că raportându-ne la anul poveştii (1912) este prima "ecranizare" a poveştii.
Poate ştiţi voi alta...