Sunt de nerefuzat

- Bună ziua, doamnă dragă. Extraordinar cât de bine vă stă părul astăzi. V-aţi tuns? V-aţi vopsit?

- M-am aranjat doar!

- Să ştiţi că vă arată cu 10 ani mai tânără! În felul acesta nu v-aş da mai mult de 20 de ani.

- Ehe! De 20 am trecut demult! Şi de 30, şi de 40!

- Nu cred! Arătaţi foarte bine pentru vârsta pe care spuneţi că o aveţi. 

- :) 

- Să vă spun ce am păţit... Am tot adunat mărunţişul, restul pe care mi-l dădeaţi de fiecare dată când veneam să cumpăr câte ceva de aici de la magazin, dar acum s-a umplut puşculiţa şi nu mai am unde să pun. Aşa că am venit la dumneavoastră să îi schimb în bancnote. Sunt vreo două sute de lei în monede de 50 de bani, 10 bani şi 5 bani. Totuşi, să îi număraţi ca nu cumva să fi greşit eu. Ştiţi eu mă pricep la vorbe nu la socoteli. Ce ziceţi, îmi schimbaţi?

- Pffff, păăăăăi, e cam... bine, dă să număr!

Ar fi putut oare să mă refuze?

Câte puţin din toate

Aşa cu CFR-ul trimite în februarie către călători felicitarea de faţă

vă spun şi eu, dragi cititori, la mulţi ani pentru 2013 şi să aveţi parte de un an încununat de succese pe toate planurile.
Nu am lipsit de pe blog din cauză întâmplării cu fumatul, ci pentru că am fost ocupat cu anumite proiecte frumoase şi interesante deopotrivă:

1. Am început să colaborez cu Gazeta Hârtibaciului, publicaţie lunară a Asociaţiei Valea Hârtibaciului în colaborare cu Primăria Agnita. I-am dat drumul şi pe online şi sperăm să creştem cu fiecare ediţie şi să avem semnale pozitive de la cititori. Doamne-ajută!

2. M-am alăturat minunatei echipe de la Crucea Roşie care şi-a deschis subfilială la Agnita. Lucru bun şi important în special pentru cei care vor beneficia pe urma numeroaselor campanii ce vor fi organizate.

3. Am participat, tot la Agnita, la Ziua Roşiei Montana, eveniment care s-a desfăşurat pe plan naţional şi internaţional şi care îşi propune an de an să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului care pândeşte asupra celei mai vechi localităţi miniere din România. Citiţi aici mai multe detalii despre eveniment şi despre Roşia Montana.






Acestea fiind spuse, aruncaţi o privire pe unde v-am mai spus că am mai fost şi am făcut.

Cum era să mă las de fumat...

... şi de această dată mă bucur că nu am reuşit.

Că a nins zilele trecute mult, tone de zăpadă pe metru pătrat, asta ştiţi. Cu siguranţă ştiţi pentru că dacă nu aţi cazut pe vreo pârtie, sigur aţi căzut pe trotuar, şi dacă nu aţi ieşit afară să vedeţi, sigur v-a trimis cineva link pe FB.

Deci, a nins. Apoi s-a oprit. Şi apoi a început să se încălzească vremea treptat. Şi în aceste condiţii atmosferice mă gătesc frumos cu fularul de gală şi merg la concertul de colinde. În faţa Casei de Cultură sobor (aici=adunare) de preoţi. Întru în mândra instituţie de cultură dar ies imediat pe uşa laterală să mai pufăi o ţigară înainte de concert. Nu trag două fumuri păcătoase că un semn de sus îmi atrage atenţia. N-şpe tone de zăpadă se prevăle alături de mine mângâindu-mi umărul.

Câţiva centimetri mai la dreapta şi m-aş fi lăsat de fumat.

Concediu iberic

In cateva ore decolez catre Peninsula Iberica. O sa revin cu fotografii si impresii (desi impresii n-am avut niciodata, hic)

Amintiri (plăcute totuşi) din copilărie

1 iunie, ZIUA COPILULUI !!! 

LA MULŢI ANI tuturor copiilor 

şi să se bucure de copilăria lor până şi inclusiv când îşi vor ţine în braţe nepoţii şi strănepoţii !

Ce bucurie mi-a făcut mama când m-a sunat azi de dimineaţă să îmi spună La mulţi ani de Ziua Copilului, aşa cum face în fiecare an de 1 iunie! Imi face o deosebită plăcere că şi acum, la aproape 27 de ani (27? WOW! mă minunez de fiecare dată când realizez că îmbătrânesc) mama mă face să mă simt copil!

Şi pentru că e Ziua Copilului, o să vă povestesc o scurtă întâmplare din a mea copilărie. Nu pentru că ar fi cea mai fericită, nici pentru că mi-ar aduce exclusiv bucurie amintindu-mi (o să vedeţi de ce) ci pentru că de fiecare dată când ne întâlnim, verii mei îmi povestesc ce s-a întâmplat, iar copilăria mea s-a desfăşurat în mare parte alături de verii mei.

Aşadar, se făcea că aveam 4 ani, fix 4 ani, fix fix 4 ani. Îmi petreceam ziua toridă de vară desculţ prin praful fierbinte de pe uliţele din Vecerd împreună cu verii mei puţin mai mari. Şi pentru că era ziua mea de naştere, se gândesc ei să îmi facă o surpriză, nu foarte plăcută aveam să aflu ceva mai târziu.

- Bogdan, hai să vezi ce tort ţi-am făcut de ziua ta! îmi zice unul dintre ei. Du-te repede şi ia-ţi o linguriţă să mănânci.

Direct am fugit către blidar (dulapul unde se ţineau tacâmurile) şi iau cea mai mare lingură pe care am găsit-o, gândindu-mă la cum o să înfulec eu gustosul tort. Apuc doar din fugă să observ "tortul" frumos aşezat pe o farfurie plată cu un bujor mare şi roşu aşezat în mijloc, de ornament. Dragi cititori, şi acum simt senzaţia pe care am avut-o atunci când am gustat prima şi ultima lingură de "tort" pentru că tortul era făcut cu nisip. Nu pot să vă spun cum am alergat printre râsetele verilor mei strigănd la mama: Maaaamiiiiiii, Cipi şi Răzvan mi-au dat tort de nisip !!!

Iată că şi acum, după aproape 23 de ani, veri mei îşi aduc aminte de acea întâmplare cu a naibii de multă plăcere. Acum, deşi mai simt încă nisipul scârţâind printre dinţi, mă amuz copios de ceea ce am păţit. 

Copil fiind nisip mâncam ...

Îmi amintesc şi mă doare...

Uneori am impresia că trăim din amintiri şi de cele mai multe ori atât de dureros este, în special dacă amintirile sunt plăcute, doar pentru că "au fost". Trecând astăzi prin Sebeş, un loc de unde am rupt o serie de amintiri senzaţionale în 2007 şi 2008, şi privit lung către fiecare loc de aici unde la un moment dat "am făcut sau am trăit ceva" mi s-a părut a fi ca un cuţit răsucit în rana creată de trecerea timpului. Hotelul, intrarea în hotel unde iaca ne-am imortalizat (foto), crama, lacul secat din parc şi terasa din apropiere, autogara, trotuarul înnoroit, Centrul Cultural "Lucian Blaga", drumul către Lancrăm, Râpa Roşie la care doar ne-am dorit să ajungem, chioşcuri fără suc de lămâie... toate şi-au pus puternic amprenta peste bagajul de amintiri care uneori îmi aduc o superbă durere în conştiinţă. Despre ce a fost atunci, Diana şi-a demonstrat talentul şi încântarea trăirii acelor momente aici.

Îmi amintesc şi mă doare... doar pentru că "a fost" şi nu mai este.

Fără apă poate-ai sta, dar fără internet.. cam ba

Se făcea că era o zi de luni, acea zi din săptămână în care nici freza nu stă pe cap şi nici oglinda nu te arată om citav. Cum era de aşteptat, pentru că era luni, toate belelele se spărgeu în capul meu. Aproape că mi-am stors plămânii odată cu răsuflarea de uşurare pe care am avut-o când am terminat programul de lucru. Ajung acasă şi  aprind al doilea cel mai inteligent obiect din apartament după mine, calculatorul. Îmi zic: "pân' la noapte numa net." Numai că (virgulă) când să net... nu e net. ÎH !!! Verific, repornesc, dezactivez, activez... treaba clară, nu e net. Sun... 3 minute aşteptare şi fredonare jingle:

- Bună ziua, numele meu este Operatan Operetescu. Cu ce vă pot ajuta.

- Bună, zic! Sunt Albu, mă ştiţi, vă sun de fiecare dată când am probleme cu telefon, internet, televiziune. Acum e netu, de fapt nu e netu!

- O clipă domnule Albu, să verific! (Poţi suna zilnic la ăştia şi să te-mprieteneşti cu ei la cataramă, tot cu "domn " te iau.) Am verificat şi în zona dumneavoastră nu sunt probleme de reţea. O să trimitem maine o echipă să verifice.

Închei discuţia şi aştept să se facă mâine. Doar că "mâine" era marţi şi echipa ar fi trebuit să vină într-unul dintre cele 3 ceasuri rele. Corect... n-au venit. Sun din nou (consideraţi aici copy+ paste de la primul "-" la "verifice.")

În cele din urmă echipa ajunge joi, după zile în şir în care nu am vazut că plouă pentru că nu am primit link, nu am mancat pentru că recolta de pe FarmVille s-a stricat, dar astea-s baliverne. Oricum, mie îmi place "joi" pentru că e JOI, ştiţi voi. Şi cum vine "echipa", nu apucă să facă două trei urme pe covorul persan din Persia, fabricat la Cisnădie, că şi pleacă. 

Şi pentru că intriga a fost atât de lungă încât s-a plictisit şi autorul, punctul culminant vine fulger: Pusha, o ştiţi de aici, dacă nu vă zic că e câinele proprietate personală... a prietenei..., considerase cablul de la net un obiect pe care este liberă să-l roadă în lipsa mea. Şi uite aşa că m-a lăsat 4 zile fără net, lumina soarelui şi recoltă de pe FarmVille, tot baliverne ultimile două.

A urmat o discuţie serioasă ca de la co-stăpân la animal de companie:

- Păi bine tu Pusha, păi de astea-mi faci. Dar lasă că din câte o scris nen'to Groparu pe aici îmi trimit cei de la www.evocomputers.ro un laptop cu net făr' de cabluri şi te mai văd eu ce rozi în afară de şosete şi picioare de scaune.

Pentru tine...

Am pregătit cafeaua, dulce şi amară... 

aşa cum îţi place ţie.

Ţi-am păstrat dintr-o pungă 

seminţele decojite... 

cele care îţi plac ţie.

Am făcut spaghete... 

pentru că îţi plac ţie.

Se apropie Paştele, o să pregătesc un coşuleţ cu ouă, 

iepuraşi de ciocolată şi iarbă proaspătă... 

aşa cum îţi place ţie.

Am împăturat hainele... 

exact aşa cum îţi place ţie.

Iar mi-am lăsat cioc... 

aşa cum îţi place ţie.

Cum să întârzii la muncă - poveste de luni

"Dragă zi de LUNI, te urâm! Cu sinceritate, întreaga lume." De câte ori nu aţi avut acest gând?

Povestea începe duminica (ieri)... premeditam ziua de luni (azi) încercând să verific alarma telefonului. Pentru că telefonul obişnuise în ultimile zile să moară subit decid să îl schimb cu vechiul telefon pe care îl uitasem într-un sertar de aproape o lună încoace. Iau telefonul, îl aprind, verific ora exactă şi realizez că ar fi cea corectă, doar că nu era setată după ora de vară. Reglez ora, verific alarma... corect programată la ora 07.00 pentru zilele lucrătoare. Nici un gând să verific şi data.

Adorm, somn adânc şi odihnitor.

Se face dimineaţă... somn adânc şi odihnitor.

Trece ora 07.00... somn adânc şi odihnitor.

Ora 08.00... deschid un ochi pe jumătate şi printre gene arunc o privire plictisitoare către ceasul fără alarmă ... E 8 BĂ! TREZEŞTE-TE !!!

Iau telefonul, cu gândul să îl muştruluiesc bine şi poate să-l izbesc de toţi cei patru pereţi. Văd ora (corectă) şi văd data... 11 martie 2012. Mda, această dată a fost într-o duminică.

Oare mi-a crezut cineva de la servici povestea?

Castele de iubire (o metaforă spulberabilă)

Şi castelele se prăbuşesc câteodată, nu-i aşa? 

Oricât de mare ar fi efortul pe care îl depui, priceperea sau cât de mult te implici pentru ca totul să fie bine, uneori soarta este potrivnică.

Oricât de solidă ar fi fundaţia întărită cu mărturii, sentimente şi promisiuni, oricât de bine ai aşeza fiecare cărămidă de speranţă, la un moment dat ajungi într-un punct în care ceea ce ai clădit începe să se clatine. Atunci întăreşti construcţia cu soluţii şi compromisuri cu gândul că în cele din urmă castelul se va stabiliza. Uneori reuşeşti şi te bucuri mai departe de realizare, alteori zidurile castelului cad peste tine fără nicio noimă şi fără a fi cineva vinovat.

Nu rămâne decât să te ridici de sub dărâmături, te scuturi de praful viselor spulberate şi culegi din grămadă cărămizile de speraţă şi de amintiri plăcute rămase întregi pe care le-ai aşezat cu atâta grijă ani la rând. Şi faci cel mai corect lucru... deşi e greu, refuzi să plângi după contrucţia probuşită şi te bucuri de cărămizile rămase întregi.

Cal viteaz ca-n Maramu'

Începem anul cu ceva amuzant... asta pentru noi, cei care scriem sau citim, pentru că de-am fi fost în locul celor despre care urmează să aflăm nu ne-ar prea veni să râdem.

Cal viteaz ca-n Maramu'

Nu găseşti cât ai căta

Cât ai fi de-nzăpezit

Urgent te scoate din belea.

Se duce văr'miu prin nămeţi în plină iarnă la Maramureş să râdă prin cimitir şi să bea rachiu tare ca piatra iute ca săgeata. Şi atât de mult i-a plăcut acolo încât oricât ar fi fost nevoie să plece către casa lui unde "neamţu"-i rege şi alt neamţ primar, maşina i-a simţit dorinţa şi nu s-a dat mutată din loc.

Se pune al meu pe căutat încă un cal putere. Şi caută şi caută... şi când îl găseşte îi înfundă pe gât două lopeţi de jăratec şi trei castroane de mujdei. Se pune calul pe tras şi scoate maşina din nămeţii de nea... Nea' Gheorghe, Nea' Ion, Nea' Vasile şi alţi Nea'oşi maramureşeni rânjesc mândri... "Cal viteaz ca-n Maramu'..."

Eu român! Eu român!

De 1 Decembrie cu toţii suntem români.

Din pură coincidenţă întâmplarea pe care urmează să o relatez a avut loc cu puţin înainte de Ziua Naţională a României. O întâmplare pusă sub semnul zicalei "Nu am nimic cu ungurii, dar nu pot să-i sufăr" (expresie preluată, deloc asumată).

Astfel, primesc la curte vizita unei persoane aflate la a doua tinereţe, reprezentantă a etniei maghiare din România. De cum face primii paşi în curte este întâmpinată de credinciosul şi dârzul străjer al moşiei, câinele. Şi se pune al meu pe un lătrat de parcă ar fi intrat prin efracţie o ceată de hoţi urmată de o armată de mâţe.

Femeia face o faţă gen Scary Movie şi mă întreabă cu un tremur evident în voce:

- Muşcă?

- Fără grijă, muşcă numai unguri!, zic relaxat şi cu un surâs ascuns.

Femeia intră în panică şi-şi reneagă etnia în faţa câinelui:

- Eu român! Eu român!

Din nou cânt şi din nou joc pe Hârtibaci

Importanţa şi succesul unui eveniment cum a fost ediţia din acest an a Festivaluilui "Cânt şi joc pe Hârtibaci" o măsor după interesul pe care l-am arătat faţă de dorinţa de a fi prezent în sală şi după sacrificiile pe care le-am făcut pentru a duce la îndeplinire acest lucru.

Poate că în condiţii normale nu ar fi considerate mari sacrificii, dar în situaţia în care orele libere din zilele ce precedeau festivalul au fost ca şi inexistente pentru mine, să bat drumul de câteva ori până la Casa de Cultură pentru bilet (pentru că dupămasa nu e totdeauna cineva prezent) nu a fost puţin lucru. 

Am reuşit în cele din urmă să achiziţionez bilet, doar pentru cea de-a doua zi de festival, ziua de gală. Din nou timpul s-a dovedit că nu este cel mai bun prieten al meu, astfel că am fost nevoit, deşi era duminica, să termin în grabă toate treburile pe care mă angajasem să la fac, ca să ajung la timp. Poate că nu reuşisem să îndeplinesc 100% condiţiile de calitate autopropuse pentru treburile anterior amintite, dar faptul că am ajuns înainte de inceperea spectacolului m-a făcut să nu îmi fac procese de conştiiţă pe tema asta. 

Da, am ajuns la timp şi m-am bucurat de fiecare moment pregătit de concurenţi şi invitaţi. Nu-i voi enumera aici, nu pentru că nu ar fi important, dar o să-i găsiţi în majoritatea ziarelor judeţene, şi acestea merită citite.

Mai mare mi-a fost bucuria când am văzut că pe scena Casei de Cultură intră pentru prezentarea unui obicei de nuntă veteranii din ansamblul Cindrelul Junii Sibiului, grup din care face parte şi mătuşa mea. Şi în timp ce mă bucuram de acest moment, din nou îmi circula în minte morala pe care mătuşa mi-a ţinut-o în urmă cu mai mulţi ani, când a aflat că am decis să mă retrag din ansamblul de dansuri populare din Agnita. 

Şi din nou îmi dau seama cât de mult am meritat acea mustrare.

Aşadar, ediţia din acest an a Festivalului "Cânt şi joc pe Hârtibaci", cea de-a 17-a, a fost un real succes, cum de altfel au fost toate ediţiile, iar micile neconcordanţe sau dispute verbale între participanţi au trecut aproape neobservate.

păPusha asta îmi dă de lucru

Aveam nişte dupămese liniştite. Asemenea unui tinerel angajat care abia trecuse de primele trei sferturi din timp în câmpul muncii oftând cu gândul la pensia ce care tot mai mult se apropie. Astfel dupămesele se desfşurau cam aşa:
- terminat program servici
- venit acasă
- pupat prietena
- schimbat haine
- spălat mâini
- pupat prietena
- servit masa
- pupat prietena
- spălat trup
- pupat prietena
- pupat prietena
- somn
Printre şi pe lângă toate astea diferite activităţi casnice şi electrocaznice mai mult sau mai puţin zilnice.
Era linişte. Când deodată a apărut minunea de faţă

... şi de atunci e cam aşa:

- terminat program servici
- venit acasă
- jucat cu Pusha
- pupat prietena
- hrănit Pusha
- jucat cu Pusha
- scos Pusha la plimbare
- învăţat Pusha ca pişu şi căcuţă se face afară
- jucat cu Pusha
- pupat Pusha, pardon prietena
- spălat... Pusha
- jucat cu Pusha
- spălat trup
- hrănit Pusha
- somn
- trezit la miezul nopţii ca să ... jucat cu Pusha
Şi printre toate astea câte o masă rapidă mai mult sau mai puţin zilnică.

Agricultor nu mă fac... veci!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la cele prin care am trecut weekend-ul acesta, tare mă bucur că am apucat întreg ziua de luni să merg la servici.

În loc să mă bucur de ultimile zile toride pe un şezlong pe malul bazinului, cu o blondă rece în stânga şi o blondă fierbinte în dreapta, m-am dus sâmbătă să scot cartofii. Nu că mi-ar fi făcut mare plăcere dar când e vorba de cele ce le pui în farfurie nu încape discuţie. Şi mă trezesc eu cu noaptea-n cap, mă revigorez cu o cafea nebotezată, mă urc în bolidul de 900 cmc şi ţâşnesc ca nu cumva să mă prindă căldura amiezii şi să nu fi terminat de scos cartofii.
Ajung la locul cu pricina, mă apuc de dat cu sapa dar nu reuşesc să scot zece cuiburi că unealta cedează în pământul tare ca asfaltul de pe drumurile de dincolo (dacă era ca pe drumurile noastre găurile se făceu singure). Nu-i bai! Iau altă sapă, mai vânjoasă. Şi sap... şi sap... şi sap... şi încep să cugă transpiraţiile pe mine ca pe pereţii din sufragerie la ultima inundaţie întâmplată la vecinu'.
După vreo 30 de grade celsius nu mai săpam decât din instinct, dar nici nu puteam să renunţ din cauza căldurii că eram aproape de sfârşit.
Şi văd la un moment dat o ridicătură mândră de pământ, asemenea unui cuib de cartofi. N-am băgat de seamă că nu e chiar în rând cu celelalte şi pământul pare a fi mai nisipos. "No, aici e recoltă bună!", zic. Şi dau cu sapa de parcă toată forţa lu' Bute, Doroftei şi Vaştag s-a adunat în mâinele mele. Îmi împrăştii tot muşuroiul pe picioare cu tot cu furnicile din dotare. Toată armata furnicească începe asaltul... care cu furci, care cu topoare, încep să se urce pe mine la semnalul generalului de muşuroi pe care aproape că l-am auzit sunând din goarnă atacul. De pe glezne pe gambe, de pe gambe pe genunchi, de pe genunchi pe coapse, de pe coapse pe...ste tot (de ce gândiţi ce nu trebuie?)
Şi o iau la sănătoasa prin grădină căutând un plan de retragere sau de contraatac. După câteva spinturi mai ceva ca Usain Bolt mă arunc într-o creplă plină ochi cu apă rece de izvor.
Am săpat în cele din urmă de inamic, dar cartofi nici n-am mai scos în acea zi.

Conversaţie alandala

Şi dacă tot ne-am revenit după petreceri şi ne facem avânt să ne pregătim pentru altele, mi s-a pus pata să scriu despre o conversaţie messengerească pe care am avut-o nu foarte recent dar nici foarte demult cu un prieten plecat în ţările calde (am auzit că pe lângă Mediterană e şi mai cald în perioada asta).

Tot vorbim noi de se înroşesc tastele, la care interlocutoru-miu dă o dumă. Mă opresc după 2 minute de râs şi răspund: "Băh, ţie-ţi plouă în pod".

Nedumerit omu' se pune pe a se speria: "Ce mă, aşa tare o bătut vântul că o zburat ţiglele?"
Începusem să am regrete că i-am dat palpitaţii: "Nu băh, vroiam să spun că nu ai toate ţiglele pe casă".
"Da mă, am înţeles! Şi o plouat tare, o intrat multă apă în pod? Să vezi ce inundaţi o să fie şi pereţii din casă!"
Nu mai puteam... nu ştiam dacă să râd sau să-l calmez pe al meu.
Până la urmă l-am calmat. Nu a fost chiar simplu să-i explic că de fapt trebuia să înţeleagă că nu e chiar întreg la minte. (asta tot figurat)

Zi istorică

.. această zi a intrat în istorie şi va mai consemna alte evenimente de referinţă de acum înainte. Iată câteva date înregistrate în 15 iulie de-a lungul timpului... câte îşi mai duc şi oamenii aminte...

1099 - Ierusalimul este cucerit după lupte sângeroase în care cruciaţii sunt conduşi de Godefroy de Bouillon

1497 - A început construcţia bisericii Curţii domneşti de la Piatra Neamt, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504)

1544 - Filip Moldoveanul a tipărit la Sibiu "Catehismul românesc", prima carte tiparită în limba română

1606 - S-a născut Rembrandt van Rijn, pictor olandez

1795 - "Marseillaise" devine imn naţional al Franţei

1858 - Sunt tipărite primele mărci poştale în Moldova, "Cap de bour"

1867 - Are loc prima demonstraţie a invenţiei lui Alfred Nobel, dinamita

1904 - A decedat Anton Cehov, dramaturg şi prozator rus

1937 - În timpul celui de al Doilea Război Mondial, este deschis Lagărul de concentrare de la Buchenwald

1940 - Adolf Hitler solicită României să cedeze Ungariei şi Bulgariei mai multe teritorii româneşti.

1955 - 18 laureaţi ai Premiului Nobel semnează o declaraţie împotriva armelor nucleare; mai târziu declaraţia a fost semnată de alţi 34 laureaţi Nobel

1961 - Premiera filmului "Tickle Me" ce îl are în rol principal pe Elvis Presley

1975 - A avut loc primul zbor cosmic, cu primul echipaj Soiuz-Apollo din istoria cosmonauticii

1984 - John Lennon lansează "I'm Stepping Out"

1985 – Se naşte Albu Bogdan Aurel, autor şi administrator al blogului UNUL DIN O MIE :)

1994 - Restabilirea relaţiilor diplomatice între Vatican şi Israel

1996 - Printul Charles al Marii Britanii şi Printesa Diana semnează actele de divorţ

2011 – Se sărbătoresc 26 de ani de la naşterea subsemnatului. Această zi va intra în istorie pentru petrecerea de pomină, damigenele de vin, râurile de bere, grătarele încinse şi urmele de ruj de pe obraz (asta ca să nu fie scandal în familie).

Mai multe nu dau din casă...

Pater Don Demidoff a plecat printre îngeri

Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine." (Matei 35, 36)

Timp de 20 de ani le-a dat să mănânce celor înfometaţi, le-a dat să bea celor însetaţi, i-a primit alături de el pe cei singuri, i-a îmbrăcat pe cei goi, celor bolnavi le-a redat speranţa la viaţă, iar pe cei din spatele gratiilor i-a făcut să gândească liber... acum... s-a dus să-şi primească răsplata din palmele îngerilor.
Pater Don Demidoff, cel numit de români Don Bosco, a plecat să-i vegheze de undeva de pe un norişor pe toţi cei pe care i-a ajutat aici pe pământ. Poate că inima lui mare nu a mai suportat să fie îngrădită de limitele unui trup de om, atât de neînţeles de cele mai multe ori. Poate că de multe ori nu a fost înţeles nici de cei alături de care era zi de zi. Nu a fost înţeles pentru că gândea altfel decăt erau ceilalţi obişnuiţi şi aplica metode directe care timp de două decenii i-au adus numeroase probleme, fiind, nu o dată, aproape de a sfârşi tragic. Însă zâmbetul copiilor pe care i-a luat de pe stradă, i-a hrănit, i-a îmbrăcat şi i-a educat sau privirea sinceră a deţinuţilor pe care i-a vizitat şi pe care i-a îndreptat aruncau toate neplăcerile în neantul uitării. Nu a fost înţeles şi s-a luptat cu sisteme păcătoase deşi uneori părea că se luptă cu morile de vânt. Nu a renunţat niciodată, a luptat până a învins şi sistemele şi morile de vânt.
Odată cu suflare sa s-a stins şi o minte sclipitoare, care clipă de clipă găsea soluţii pentru a le oferi celorlalţi bunăstare, dar s-a aprins în schimb o nouă stea pe cerul care, în această noapte, s-a înseninat după multe zile înnorate. S-a înseninat cerul deasupra României, unde a făcut atât bine. Deşi a venit din Germania prin ceea ce a făcut pentru România a fost mai român decât mulţi alţii născuţi aici, mai român decât şi-a dat chiar el seama. De acum îşi va dormi somnul veşnic în pământ românesc.

5 semne ale apocalipsei?

Imaginea pe care am întrezărit-o în dupămasa zilei de 07 iunie m-a făcut să mă gândesc că pastorul american care a prezis sfârşitul lumii a greşit calculele cu câteva zile şi că în această zi are loc apocalipsa, sau cel puţin un eveniment tragic era în desfăşurare. A fost vorba de 5 elemente care care au făcut ca imaginea să capete conotaţii dezastruoase:

1. Pământul a început să se cutremure ritmic.
2. Asfaltul de pe şosea şi trotuare părea răscolit.
3. Luminile girofarelor de poliţie se reflectau pe clădirile din jur.
4. Persoane în uniforme roşii, asemenea achipajelor SMURD, roiau ajotate dintr-o parte în alta a străzii.
5. Lumea se adunase ca la circ, toţi stăteau cu gura căscată privind minunea.

De fapt, situaţia reală, explicată în ordine inversă, a fost cam aşa:

5. Lumea chiar se adunase la circ. Circarii patrulau pe străzile oraşului.
4. Nu era vorba de uniformele brancardierilor SMURD, ci de halatele circarilor.
3. O patrulă de poliţie însoţea alaiul.
2. Lucrările de înlocuire a sistemului de canalizare din oraş par să nu se mai termine, şi totuşi încă nu m-am obişnuit cu străzile săpate şi şanţurile din asfalt.
1. Atracţia circului, doi ditamai elefanţii mărşăluiau prin centrul oraşului.

Aşadar, circul e în oraş. Dacă citiţi postarea la timp şi vă găsiţi pe la Agnita în 8 iunie, poate vă tentează o porţie de circ. Dacă aţi ratat momentul, nici o problemă, circul a făcut o obişnuinţă din a veni la Agnita an de an, aşa că o să aveţi ocazia să vedeţi elefanţii la următoarea "apocalipsă".

Imi fac vilă... nu mă treziţi

Am foarte puţin timp la dispoziţie aşa că o să fiu scurt. Mi-am propus să îmi construiesc o casă asemenea palatului de la Snagov al lui Videanu. Nu am împrumutat doar modelul vilei de la acesta ci am hotărât să îi urmez exemplul. Astfel, cum a spus Videanu că a făcut, o să muncesc zi şi noapte timp de şase ani şi o să adun patru milioane jumate de euro.

Dacă aveţi vreun şanţ de săpat la ceas de seară, vreo cameră de zugrăvit în toiul nopţii sau vreo grădină de arat până la crăpatul zorilor, accept cu plăcere şi dăruire... în restul timpului sunt salariat plătitor de taxe şi impozite.
Primesc deasemenea donaţii de cafea care să-mi ajungă pe şase ani. După acest timp vă invit să desfacem şampania inaugurală în vila de 4,5 milioane de euro.