Marfă la... gura a doua

Uneori supermarket-urile își surprind clienții nu doar cu oferte aparent imbatabile. Se întâmplă ca surprizele să fie cât se poate de neplăcute. Se întâmplă și la Agnita unde pe rafturile supermarket-ului am găsit azi o cană de lapte, la extraordinarul preț de 2,29 lei, folosită anterior într-o pauză de cafea și apoi repusă în vânzare. Mulțumită celui/celei care a folosit cana și apoi a uitat să o spele înainte să o repună pe raft am ocazia să vă dovedesc cele spuse.

Am sentimentul că în urma acestei postări singura măsură care se va lua va fi spălarea cănii. Se va folosi oare detergent tot de pe raft și apoi va fi repus în vânzare?

Google ne-a cam copt-o

E clar, Google conspiră împotriva neamului românesc. Am încercat prin Google translate să traduc din engleză în română "Welcome to Romania, the land where everything is posible". Traducerea a fost corectă doar că atunci când am ascultat traducerea vocea oferită de Google seamănă mai mult cu cea a unui mult doritor de autonomie în România. Simbolic, am hotărât să îi dau o lecţie "atotştiutorului" Google.

Iată dovada:

Ne-au furat Antena, trecem pe bulgari

Încă una ca asta şi îmi pun iar pe casă antena de bulgari. Păi e posibil aşa ceva? 'tui ceapa ei de democraţie, pe româneşte. Am facut şi eu acum câţiva ani contract cu RCS&RDS pentru televiziune prin satelit ca să se uite şi ai mei dragi părinţi, acolo la ţară, seara la diferite programe tv, nu numai la tevereu. Să poată să şi tata să înjure arbitrii de la un meci sau Guvernul la un talk-show politic după ce toată ziua trage din greu pe câmp, sau să poată şi mama să plângă la vreo telenovelă după ce trebăluieşte cât e ziua de lungă prin ogradă şi prin delniţă. 

Se găsesc acum ăştia să scoată din grilă Antenele şi Euforia furând dreptul tatei de a înjura şi al mamei de a plânge. 

Păi ce contract am semnat cu voi, băi animalelor? Împotriva cui abuzaţi voi în halul ăsta? De nu l-oi aduce io pe tata să vă înjure la poartă şi apoi să vedeţi voi cum şi mama o să vă plângă de milă.

Creaţia sa e boală DURă

Când te mânâncă în palmă şi te afli în apropierea unei Facultăţi de Jurnalistică atunci nu înseamnă că o să dai sau o să primeşti bani... înseamnă că trebuie urgent să te apuci de scris. Dar normal ar fi să iei creionul şi coala de hârtie ca să faci acest lucru, nu spray-ul cu vopsea şi zidul instituţiei, cum a făcut (probabil) necunoscutul scriitor de geniu, autor al wallpainting-ului din imagine. Ce să faci... toate geniile au gradul lor de nebunie. Sau poate e ecologist până în măduva oaselor şi s-a gândit să salveze copacul din care s-ar fi făcut creionul şi hârtia... dar cum râmâne cu vopseaua.

Nu ştiu ce frustrări l-au împins spre gestul de faţă, pentru că nu a fost cu siguranţă doar o mâncărime în palmă şi alta prin alte părţi ana(l)tomice, dar se pare că nu i-a ieşit în totalitate, în cazul în care dorea să-şi manifeste nemulţumirea faţă de fostul decan al facultăţii. Mesajul “Cât firi puternice scuipa-vor acid. DURa comoditate va fi pusă la zid” ascunde o gândire filozofică, ceea ce mă duce cu gândul dâla faptul că ceea ce se predă la cursurile de filozofie chiar prinde. Astfel, nestemate nestimate autorule de wallpaint-uri nereuşite, ai cam dat-o-n bară.

În altă ordine de idei, ce ţi-a venit să repeţi mesajul în curtea interioară a facultăţii? Ţi-a dispărut inspiraţia şi nu ai putut gândi un alt text, dar ţi-a rămas vie pofta de scris? Şi de ce ai scris de această dată pe jos, nu pe perete? Măcar puţin respect pentru compoziţia-ţi să fi avut, că aşa toţi o să ţi-o calce în picioare.

Alte concluzii vă las pe voi să trageţi!

Nu mi-am permis pe blog să transcriu mesajul incorect, aşa cum l-a scris autorul, de aici diferenţa dintre textul scris şi cel din foto.

Poem de secetă populară...

... de pe vremea lu' răposatu', aplicat în timpuri băsesciene.

Foaie verde de cicoare
Iar trăim vremuri murdare
Degeaba am rupt carnetu'
Tot sughite robinetu.

Şi iar verde foi de ceapă
Apă-i multă, dar nu-i apă
Că o lună a plouat
Dar bazinu-i tot secat.

Ş-am zis verde ca în iarbă
Ia-ţi vecine o găleată
Şi să mergem la fântână
Ca să scoatem apă bună.

Celor ce-au închis conducta
Le-am dat cu nemiluita
Ce gândirăm fiecare...
Ba mai mică, ba mai mare.

Foaie verde care-ai fost
Bine Doamne că nu-i post
De când apa o opriră
Numa' carne bagă-n gură.

Apă cu ţârâita... cozi cu nemiluita

UPDATE: Curge apă la robinete. Să vedem cât o să ţină. Nu credeam să ajung vremea în care sunetul cel mai plăcut dintr-o zi să fie cel al apei de la robinet.

Câte-un pic, pic pic
Câte-un pic, pic pic
Până n-o mai rămânea nimic
Câte-un strop, strop, strop
Câte-un strop, strop, strop
Până n-o mai rămânea deloc.

Oricât de vesele ar fi momentele în care se cântă de regulă versurile de mai sus, de această dată situaţia este cel puţin penibilă. Aşa a început totul... în urmă cu câteva zile. La robinetele din Agnita apa curgea din ce în ce mai subţire, apoi doar pica, până când nu a mai curs deloc. Am revenit astfel în anii de pe vremea lui Ceşcă, ne înarmăm cu găleţi, butoaie, bidoane şi care ce mai avem prin debara... şi luăm calea fântânilor din oraş, până când şi acestea vor seca. Chiar dacă ploaia nu a contenit să se oprească în ultimile zile, mi-e greu să cred că fântânile vor face faţă.
Primele măsuri luate în oraş au fost să se lipească nişte afişe ( se spune că au fost lipite înainte de a se opri apa) care să anunţe zilele de secetă. Economia de hârtie şi de tonner în imprimante a făcut ca afişele să fie de fapt nişte bileţele aproape imposibil de văzut în locurile unde au fost amplasate.
Pe urmă s-a trecut la amplasarea pe străzi a unor bazine de apă. Deşi intenţia a fost binevenită a dus la crearea acelor jenante cozi care amintesc din nou de timpurile ce credeam a fi apuse. Mai jenant este că atunci se stătea la cozi pentru lapte, ouă, carne, pâine... acum pentru apă. Am ajuns din nou să ne spălăm în lighean şi să folosim apa rămasă pentru WC. Mâncăm din ce în ce mai uscat (vă imaginaţi de ce) şi ne gândim din ce în ce mai serios să ne spălăm doar cu prosopul înmuiat în apă.
Este absolut de neimaginat cum este posibil ca în secolul 21 cazuri în care Agnita a fost pusă în această situaţie se repetă periodic. O simplă căutare pe Google a termenilor "apă Agnita" dezvăluie articole care prezintă situaţii similare din 15 ianuarie 2010, 13 noiembrie 2009, 21 iulie 2008 şi lista poate continua.

Sursă foto: Sandra Nicole
Mulţumiri pentru fotografie.

Prostia se dă pe reţetă

Abia că mai pot să ţin ochii deschişi sau să mai găsesc tastele de durere. Mă străfulgeră câte o înţepătură blestemată în măsea că aproape îmi vine să turbez. Răscolesc sertarul cu medicamente şi nu găsesc nimic folositor. Scotocesc prin buzunare şi găsesc 10 lei, m-am scos, îmi ajunge pentru câteva algocalmine. Mă încalţ în timp ce înjur toate ce îmi vin în minte, trântesc uşa ca şi când ar fi un duşman de moarte şi iau drumul farmaciei. Farmacia plină. Aştept şi mă foiesc de mama focului. Mai trântesc câteva sute de înjurături în gând până să îmi vină rândul. Deja ochisem dozatorul de apă chioară din farmacie. Iau cinci pastile odată, îmi zic. Ajung la rând:
- O cutie de aaaaaa... măseaua, de algocalmin.
- Aveţi reţetă?
- Ce reţetă, vreau algocalmin.
- Pentru algocalmin vă trebuie reţetă.
- Doamnă, mă doare măseaua, vreau algocalmin!
- Nu pot să vă dau fără reţetă, dar pot sa vă dau Nurofen.
- Bine, cât e?
- 17,5.
- Lăsaţi, mă tratez cu ţuică. Reţetă nu am cum să iau pentru că nu m-am gândit cu 24 de ore în urmă că o să mă doară măselele şi să îmi fac programare la medic şi acum ar trebui să plătesc consultaţia.
Vă aduceţi aminte aceste situaţii? Nu aveţi cum pentru că o să aibă loc doar din februarie când algocalminul se va da doar pe reţetă. Mai are rost să vă spun că toată decizia e bazată pe faptul că astfel medicamentele mai scumpe, pentru care nu e nevoie de reţetă, o să aibă o trecere fabuloasă în rândul nefericiţilor de suferinzi.
O să ajungem încet încet să ne tratăm din nou cu leacuri băbeşti (rachiu la măsea să amorţească, ţigări fumate cu urechea, coifuri arse tot în ureche, sau rădăcini de cleşte).
Şi nu, nu mă doare măseaua, dar mă doare îngrozitor capul de cât de tâmpit şi incapabil e guvernul şi mafia din jurul lui.

Reclamă murdar de agresivă

Mă întorc de la servici relativ fericit că s-a mai încheiat o săptămână si tot atât de relativ nefericit că nu a fost săptămâna de salariu (aşa că nu am de dat împrumut). Intru în urbea noastră din ce în ce mai răscolită de săpăturile din asfalt şi privirea îmi fuge când în stânga, când în dreapta, în sus, în jos, mă ia cu ameţeli şi sunt aproape de a-mi luxa gâtul. Afişe peste tot. Nu se poate, zic, iar campanie electorală. Ce aromă de gogoşi ne vâră iar ăştia pe gât. Ajung în faţa blocului... stupoare. Aceleaşi afişe împrăştiate cât vezi cu ochii. Unele lipite pe canal, altele pe parbrize, majoritatea (la vreo 72 după o aproximare rapidă, ha) pe jos. Îmi fac loc printre ele, scap cu greu de vreo două care m s-au agăţat de talpă, iau unul în mână şi citesc: "CUMPĂR ORICE FEL DE AUTOTURISM... PLATA PE LOC ..." Ce campanie electorală, omu' vroia să îşi facă parc auto, banuiesc. Păi bine 'nea afaceristu', io înţeleg că îţi faci reclamă şi ai auzit matale că reclama agresivă de cele mai multe ori prinde, dar de ce eşti agresiv cu natura, spaţiul public şi cu dorinţa mea de a trăi pe o stradă curată? Iau telefonul şi sun. Lasă omu să sune de câteva ori ca şi când ar fi el ocupat şi răspunde când mă pregăteam să apăs REDIAL.

- Bună seara, zic. Înţeleg că doriţi să cumpăraţi maşini.
- Da, ce maşină aveţi?
- Una pe patru roţi plus una la nevoie, dar nu asta contează. Am o rugăminte, când mai puneţi afişe, gândiţi-vă că nu e să le amplasaţi în aşa fe încât să nu se împrăştie peste tot.
Omu' s-a blocat. Îl aud cum înghite în sec.
- Am înţeles, îmi cer scuze.

Ce i-o fi trecut prin cap când şi-a dat seama că cineva care a văzut afişul (afişele) îl sună dar nu pentru a vinde şi că există şi persoane preocupate de civilizaţie nu pot decât să îmi imeginez. Ce-i drept, reacţia lui a fost una cât se poate de corectă şi normală. Să vedem dacă va merge mai departe şi va aduna poate aficele împrăştiate... sau visez prea frumos? Dacă şi mâine, pe lumină situaţia va fi la fel o să fac şi nişte poze pentru a le posta, cu tot cu număr de telefon. Nici un bai dacă îi fac reclamă.

Parcare cu bucluc

Aţi auzit vreodată întâmplarea tânărului care trebuia să ajungă neaparat într-o localitate şi merge la un vecin să împrumute o bicicletă. Povestea spune că tânărul îşi imagina în drum spre vecin dialogul pe care îl va avea cu acesta şi ajunge la concluzia că vecinul său nu îi va împrumuta bicicleta. Astfel ajunge la poartă, iese vecinul iar tânărul i se adresează: "Vecine, şti ce, mai lasă-mă în pace cu bicicleta ta cu tot că nu mai am nevoie de tine, mă duc pe jos."

Ei, cam aşa am păţit seara trecută.
Mă întorc acasă, obosit şi stresat după un drum de câteva sute de km şi dau să parchez în locul obişnuit. Nu e chiar parcare pentru că locul nu e organizat în acest sens şi nici nu se percepe vreo taxă, astfel că oricine poate să îşi lase autoturismul în acest loc.
Să revenim... încerc să parchez. Misiune imposibilă deşi spaţiul permite parcarea a trei autoturisme şi în acel moment erau parcate doar două. Cea de-a doua era pusă cu mare precizie pe diagonală, ocupând două locuri mari şi late. Nu aveai loc să intri nici cu o motocicletă cu ataş (nu că autoturismul meu ar fi mai mare). Opresc. Aştept. Claxonez. Iar aştept. Trec circa zece minute. Nu vine nimeni. Mă uit la plăcuţa de înmaticulare şi îmi dau seama că este maşina unui organ de ordine din oraş. Nu e foarte greu să recunoşti orice număr într-un oraş ca Agnita.
"Ei las' că ţi-o coc eu", îmi zic, şi parchez în spatele lui. Întru în casă şi după nici două minute aud un motor. Ies din nou în faţa blocului dar până acolo îmi construiam dialogul (asta dacă încă vă întrebaţi care e legătura cu introducerea):
- Nu aveţi loc să ieşiţi din parcare?
- Nu am, mută maşina.
- Nici eu nu am avut loc să parchez, aţi ocupat două spaţii.
- Şi ce e parcarea ta?
- Nu e parcarea mea că nu plătesc nimic, dar să ocupaţi două locuri în priul rând nu e moral.
- Hai, hai, că poate te amendez pentru blocarea circulaţiei.
- Atunci vă amendez şi eu pentru lipsă de bun simţ.
Până aici am avansat cu dialogul imaginat pentru că am ajuns în faţa blocului şi am deschis maşina. Atunci reacţia şoferului stăpân pe două locuri m-a lovit frontal:
- Îţi muţi te tog maşina să ies?
S-a dus naibii tot schimbul de replici la care mă aşteptam. S-au spulberat toţi nervii. Am mai ridicat doar două degete prin care încercam să îi sugerez că a ocupat două locuri. Nu ştiu dacă a înţeles. Poate s-a gândit că îi arăt semnul victoriei, că tot era 22 decembrie.
Info: fotografia nu e de la faţa locului, dar e reprezentativă

miniMAX sub zăpadă

Cel mai mare magazin deschis la Agnita ar fi normal să ofere clienţilor, pe lângă produsele de pe rafturi, condiţii bune de a face cumpărături. Ei bine nu se întâmplă tocmai aşa. Parcarea supermagazinului miniMAX DISCOUNT este, de la căderea primei ninsori serioase, acoperită în totalitate de zăpadă. Oare nu şi-a dat niciun angajat seama că afară este iarnă şi că parcarea trebuie curăţată. Dacă pentru autoturisme mai merge cum merge, să împingi un cărucior prin această zăpadă este practic imposibil. Ca şi client al magaziului şi în acelaşi timp şofer, eşti obligat să cari toate cumpărăturile în braţe din faţa magazinului până la autoturism. Iar dacă ai avut norocul să găseşti loc de parcare doar în cel mai îndepărtat punct al parcării, situaţie foarte probabilă în preajma sărbătorilor de iarnă, şi ai mai şi umplut coşul de cumpărături, totul devine o aventură.
UPDATE: Iată şi câteva fotografii care confirmă situaţia neplăcută în care se află clienţii.

UPDATE - Patinoarul de pe malul Hârtibaciului

Ninge în Agnita de aproape 24 de ore. Toate drumurile, inclusiv şoseaua principala s-au transformat în adevărate patinoare. Se vede urma trecerii unui plug pentru îndepărtarea zăpezii de pe drum dar ca de fiecare dată a rulat la câţiva centimetri de la sol, condiţie excelentă pentru formarea unui strat gros şi durabil de gheaţă. Materialul antiderapant ori nu a fost împrăştiat deloc ori a fost pus la intervale care nu dau niciun rezultat. Nu e cale lungă până la producerea accidentelor rutiere. Şi ca de fiecare dată nu va răspunde nimeni pentru pagube. Toate semnele arată că Agnita va fi ca şi anul trecut oraşul în care nici măcar artera principală nu va fi practicabilă în timp de iarnă. Vom fi din nou rupţi de lume şi de râsul tuturor. Dar mai important vom plăti pentru indiferenţa şi incompetenţa celor care sunt reponsabili pentru administrarea şoselelor din oraş.
UPDATE - În această dimineaţă lucrurile păreau să se fi schimbat în mai bine. Dintr-o remorcă se împrăştia material antiderapant şi altă maşină se pregătea să pornească la drum pentru acelaşi lucru. Şoseaua începe să devină practicabilă, cel puţin în oraş... în afară patinoarul şi nervii şoferilor persistă .

Sursa foto: andreibartesch.com

Mi-au tăiat respiraţia... cu drujba

"Pentru un copac tăiat este necesar să plantezi alţii trei", este citatul aproximativ dintr-o lege care protejează mediul. Totodată, tăierea arborilor se poate face numai după obţinerea unui aviz. Totuşi, făcând abstracţie de legi, pentru că oricum sunt respectate după bunul plac (asta în genere), copacii sunt sursa noastră de viaţă, "materia primă" din care rezultă respiraţia. Numai că unii par să nu aibă nevoie de aer.

Un vecin, mutat recent într-o scară vecină, a ajuns, numai după câteva zile de când locuieşte aici, că pomii plantaţi cu ani în urmă lângă imobil (pe spaţiu public) nu stau bine unde stau, pentru că îi ţin umbră. Aşa că, nici una nici două, a luat drujba, a ambalat-o de câteva ori şi trosc, jos copacii. Se chinuii apoi el împreună cu un prieten să urce crengile într-o remorcuţă şi din când în când îmi arunca priviri acuzătoare ca şi când ar fi trebuit să îi acord o mână de ajutor. Eu, cu mâinile în buzunar, îl priveam când cu milă, pentru prostia ce i-o poate purta căpăţâna, când cu ură, pentru crima pe care a făcut-o.

Vecinii? Uimitor, erau cât se poate de încântaţi de isprava nefericitului. "Bine ai făcut că ţineau umbră şi se mai adunau şi gângănii". Mai mult, o vecină din altă scară se repede la nefericit: "Vecine, nu tai şi pomii de la noi din faţă că aşa ţin o umbră şi nu se vede nimic în stradă".
Eu? Mie? Îmi va fi dor de sunetul păsărilor care până acum mă făceu să zâmbesc dimineaâa când mă trezeam.

De necrezut!

Plictisit, am făcut un tur al tabloidelor din România (varianta online), aşa pentru amuzament. Ajung pe pagina revistei Cancan şi... IN-CRE-DI-BIL, dau peste cea mai revoltătoare ştire a momentului. Absolut de neimaginat. Un fotbalist de la Rapid a ieşit, nu o să vă vină să credeţi, la plimbare pe Calea Victoriei, profitând de vremea frumoasă. Şi asta nu e tot, minunea continuă. Fotbalistul nu a ieşit singur ci cu soţia şi fetiţa sa. Probabil că în urma acestei întâmplări întreaga existenţă a românilor va fi dată peste cap.

Ce dracu' băi Ca(n)Ca(n), asta e ştire?

Dormi în post? Îţi fur din post!

Mare Ţi-e grădina, Doamne, şi mulţi forţează poarta. Am rămas fără replică în faţa unei ştiri apărute pe site-ul ziarului Tribuna. Banuiesc că la Şura Mică există o concurenţă acerbă între grupurile de hoţi iar cea mai populară probă este "Cine are tupeul mai mare", altfel nu îmi explic de ce unii dintre ei au spart, potrivit Tribuna, postul de poliţie din localitate. Prada, adică un laptop, nu cred că a fost trofeul pentru care au forţat intrarea, mai de grabă a fost doar dovada prezentată în faţa colegilor de breaslă cum că într-adevăr au furat de la cei care reprezintă siguranţa.

Apă (de) canal

Îmi pare rău că prima postare din 2010 este una negativă, dar cum ar putea fi altfel după ce tip de 4 zile nu a curs nicio picătură de apă la robinet şi asta pentru a nu ştiu câta oară în în ultimele luni. Îmi vine foarte greu să găsesc un termen de comparaţie pentru toate aceste situaţii cu care mă confrunt de când m-am reîntors în Agnita. Tot timpul se vorbeşte despre o dezvoltare a oraşului dar totul rămâne la stadiul de vorbă. M-am săturat să sun la societatea de apă în fiecare lună şi să primesc acelaşi răspuns: "avem o defecţiune, o să îi dăm drumul în cel mai scurt timp", iar acest timp scurt se prelungeşte la nesfârşit. Sunt sătul de atâtea ţevi sparte. Citeam zilele acestea un articol despre aniversarea a 115 ani de existenţă a societăţii Apă-Canal din Sibiu. Cred că de 100 de ani sunt şi conductele care alimentează Agnita.
În sfârşit, azi la ora 18.30 a început să curgă apă. M-am bucurat ca un copil în faţa raftului cu jucării deşi aflasem că vine apă doar două ore după care iar se va opri pentru câteva zile. Acesta e motivul pentru care am şi sunat imediat la prieteni să îi anunţ miunea. Nu ştiu dacă ei ar fi făcut la fel, dar nu ata contează. M-am băgat apoi sub duş, după 4 zile aproape că îmi era dor. Minunea s-a terminat aici, chiar dacă se spune că o minune durează trei zile. Când începusem să clătesc simt un miros puternic de canal şi văd cum apa devine din ce în ce mai roşie.
Iată aşadar cum am revenit la acea stare nervoasă de până la ora 18.30.
Ruşine domnilor, ruşine să vă fie pentru toate cele de care sunteţi responsabili şi pentru că vă bateţi joc de câteva mii de oameni.

O bomboană de preşedinte

Aţi mâncat vreodată bomboane PD-L-iste? Sau aţi gustat vreo bomboană băsesciană? Simpatizanţii lui Băsescu au mărşăluit astăzi pe străzile din Agnita şi au încercat să-i convingă pe alegători să îl voteze pe Băse. Cu ce? Pe lângă flutiraşi electorali şi fulare portocalii, simpatizanţii au împărţit sute de bomboane gumate. Am încercat să înţeleg de ce şi să gasesc un termen potrivit pentru a descrie cum m-am simţit ca alegător când am văzut cu ce încearcă Trăienel să mă ademenească. Nu am găsit nici explicaţie şi nici cuvinte. Poate că undeva între oribil, jignit şi dornic de a emigra.

Meir(i) mă la puşcărie

Nati Meir, cel care ar fi vrut să schimbe mentalitatea românilor după ce ar fi ajuns preşedinte şi care a renunţat la candidatură din cauza mizeriei din politica românească a fost reţinut de autorităţi pentru că ar fi încercat să plătească o datorie cu bani falşi. Se pare că cel supranumit, deloc potrivit, Obama de România a fost prins în flagrant delict în sediul său de campanie, în timp ce oferea bancnote de 500 de euro inscripţionate "Specimen". Păi ce credeai bă nea ovreiu, că poţi face jmecherii în România, să urli că toţi sunt hoţi şi să mai ajungi şi primul bărbat din stat? Na că acum ai şansa să devi fetiţă. Poate o să-ţi placă.

O reclamă păcătoasă

De mailuri gen "pocăieşte-te" sunt sătul, şi cred că la fel sunteţi şi voi, dar ce zceţi de "Păcătuieşte alături de noi". Acesta este subiectul unui e-mail primit recent din "Villa del Paccato" (oraşul păcatului). Iată conţinutul:

Pacatuieste alaturi de noi Tuesday, October 13, 2009 10:43 AM
From: "Villa del Peccato"

In "Villa del Peccato" poti sa pacatuiesti alaturi de cele mai frumoase femei la pretul de numai 1400 RON.
In plus, ai dreptul la rasfat cu sampanie, piscina, jacuzzi, sauna, night club... si altele.
Meriti o petrecere pe cinste.
Ne poti contacta la: 0733...
Pentru detalii poti accesa http://villadelpeccato.ro

Voi aţi păcătui alături de ei?

112: să sun? să nu sun?

Urmăream zilele trecute reportajul privind jaful pus la cale de Poliţia Municipiului Sibiu pentru a vedea cum reacţionează martorii la infracţiune. Cu alte cuvinte, un poliţist sub acoperire a sart în plină zi geamul unui autoturism parcat în centrul Sibiului, a sustras (asta în limbaj poliţienesc) o poşetă aflată pe scaunul din dreapta şi a plecat în mare grabă. Bineînţeles că cei care au văzut întreaga scenă au rămas tablou, nu au încercat să îl prească pe hoţ şi nici nu au sunat la numărul de urgenţă 112. E o reacţie normală? Poliţia spune că nu, dar cei care au mai trecut prin asemenea situaţii nu sunt chiar atât de convinşi că spiritul civic ar trebui să primeze.

Aşa... şi cum urmăream reportajul m-am amintit o întâmplare petrecută în urmă cu câţiva ani. Am fost martorul unui conflict între două persoane, conflict care s-a încheiat cu un pumn aprig aplicat în bărbie. Rezultatul loviturii: nefericitul încasator a căzut cu precum buşteanul şi a rămas inconştient. Cuprins de spirit civic pun mâna pe telefon şi formez 112, mă legitimez, povestesc pe scurt cele întâmplate şi aştept. Înainte să închei convorbirea solicit respectarea anonimatului. După o jumătate de oră în care nu a venit nimeni primesc un telefon de la secţia apropiată de Poliţie şi sunt întrebat dacă am sunat la 112. DA, răspund, şi povestesc din nou cele întâmplate după care invoc din dou dreptul la confidenţialitate. Mai trece încă o jumătate de oră şi apare Poliţia. Urmează lovitura de teatru: prima întrebare pe care o pun poliţiştii, de faţă cu circa 10 persoane (printre care şi cel care a aplicat pumnul) este "unde este domnul Albu?", nicidecum nu i-a interesat ce s-a întâmplat sau dacă şi-a revenit victima.

Această întâplare mă face să mă gândesc de două ori când voi mai fi pus în situaţia de a mai apela 112.

Da' ce aţi avut mă cu coşu?

Coşul de gunoi pare să fie piedica din calea fericirii unora. Cel puţin aceasta este concluzia la care am ajuns în această dimineaţă când, îndreptându-mă spre serviciu am observat că toate coşurile de gunoi montate de Primărie au fost răsturnate, iar gunoiul şedea în mijlocul trotuarului. Drumul de acasă până la servici nu este mai lung de 300 de metri iar pe această porţiune se găsesc 6 astfel de coşuri de care nu au avut loc "beţivii şi neruşinaţii", după cum spunea un vecin cu spirit civic, care le ridica la loc.

Acestea nu sunt primele coşuri de gunoi vandalizate, Primăria s-a mai confruntat cu astfel de cazuri, şi probabil că nu o să fie nici ultimele.