Erou sau momeală?

Sursa foto: adevarul.ro

Sunt aproape sigur că îl recunoaşteţi pe cel din fotografia alăturată. Vă las pe voi să îl numiţi erou, patriot, model... şi alte asemenea atribuiri. Mie, personal, la început mi s-a părut puţin suspect, în principal prin limbaj (poate sunt eu sceptic). Spunea la un momentdat în timpul intervenţiei la Antena 3, citez aproximativ, : "Nu se mai poate, frate!" Consider că expresia nu e tocmai pretabilă uniformei militare, chiar dacă aceasta este purtată de un tânăr de 27 de ani. 

Mă gândesc la altceva... dacă e omul preşedintelui? Sigur veţi spune că acum sunt puţin paranoic, dar imaginaţi-vă scenariul următor:

În momentul de faţă locotenentul a obţinut aprecierile majorităţii poporului. În acelaşi timp el trebuie să suporte litera legii, iar acţiunile lui i-ar putea aduce chiar închisoarea, ceea ce sunt aproape convins că o să se întâmple. În acest caz, cum ar ieşi oare preşedintele dacă ar recurge la un gest surprinzător, graţierea locotenentului? Câţi dintre cei care acum protestează s-ar opri din scandări?

Pe cine să susţin !?

Luăm o pauză publicitară de la munca ce o prestăm cu scopul de a ne primi salariul la sfârşit de lună (dar în beneficiul copiilor săraci) şi scriem despre... despre ce? Despre subiectul care ocupă spaţiile de emisie ale televiziunilor naţionale, internaţionale şi aproape galactice. Mai puteţi citi acelaşi subiect aici, aici sau aici.(degeaba daţi click, oriunde v-ar duce link-ul, acelaşi lucru găsiţi).

Nu spun direct subiectul pentru că cititorii blogului sunt oameni inteligenţi şi deja şi-au dat seama.

Aşadar... protestele de stradă au ecou şi în lumea virtuală, cum de altfel era normal să se întâmple. Pe Facebook se războiesc în comentarii, like-uri, link-uri, status-uri, fotografii şi alte chestiuni specifice gândite de Zuckerberg, taberele susţinătorilor preşedintelui şi cele ale opozanţilor.

Mă abordează la un moment dat un prieten-colaborator, nu spui care, cu o întrebare directă, citez: "il sustii pe pres romaniei...?" Am răspuns "nu", şi nu pentru că este cine este preşedintele României. Răspunsul ar fi fost acelaşi în cazul oricăruia. Din continuarea discuţiei aflu că un răspuns afirmativ ar fi dus la rugămintea de a da like la ceva cu susţinerea preşedintelui (asta ca un amănunt ca să înţelegeţi mai bine ce vă spun mai departe.)

La câteva secunde după discuţie reanalizez întrebarea. "il sustii pe pres romaniei...?" hm! Reformulez cu diacritice şi majuscule unde e cazul: "îl susţii pe preş României...?" Nu sună româneşte aşa că articulez: "îl susţii pe preşul României...?"

Cal viteaz ca-n Maramu'

Începem anul cu ceva amuzant... asta pentru noi, cei care scriem sau citim, pentru că de-am fi fost în locul celor despre care urmează să aflăm nu ne-ar prea veni să râdem.

Cal viteaz ca-n Maramu'

Nu găseşti cât ai căta

Cât ai fi de-nzăpezit

Urgent te scoate din belea.

Se duce văr'miu prin nămeţi în plină iarnă la Maramureş să râdă prin cimitir şi să bea rachiu tare ca piatra iute ca săgeata. Şi atât de mult i-a plăcut acolo încât oricât ar fi fost nevoie să plece către casa lui unde "neamţu"-i rege şi alt neamţ primar, maşina i-a simţit dorinţa şi nu s-a dat mutată din loc.

Se pune al meu pe căutat încă un cal putere. Şi caută şi caută... şi când îl găseşte îi înfundă pe gât două lopeţi de jăratec şi trei castroane de mujdei. Se pune calul pe tras şi scoate maşina din nămeţii de nea... Nea' Gheorghe, Nea' Ion, Nea' Vasile şi alţi Nea'oşi maramureşeni rânjesc mândri... "Cal viteaz ca-n Maramu'..."

Eu român! Eu român!

De 1 Decembrie cu toţii suntem români.

Din pură coincidenţă întâmplarea pe care urmează să o relatez a avut loc cu puţin înainte de Ziua Naţională a României. O întâmplare pusă sub semnul zicalei "Nu am nimic cu ungurii, dar nu pot să-i sufăr" (expresie preluată, deloc asumată).

Astfel, primesc la curte vizita unei persoane aflate la a doua tinereţe, reprezentantă a etniei maghiare din România. De cum face primii paşi în curte este întâmpinată de credinciosul şi dârzul străjer al moşiei, câinele. Şi se pune al meu pe un lătrat de parcă ar fi intrat prin efracţie o ceată de hoţi urmată de o armată de mâţe.

Femeia face o faţă gen Scary Movie şi mă întreabă cu un tremur evident în voce:

- Muşcă?

- Fără grijă, muşcă numai unguri!, zic relaxat şi cu un surâs ascuns.

Femeia intră în panică şi-şi reneagă etnia în faţa câinelui:

- Eu român! Eu român!

Din nou cânt şi din nou joc pe Hârtibaci

Importanţa şi succesul unui eveniment cum a fost ediţia din acest an a Festivaluilui "Cânt şi joc pe Hârtibaci" o măsor după interesul pe care l-am arătat faţă de dorinţa de a fi prezent în sală şi după sacrificiile pe care le-am făcut pentru a duce la îndeplinire acest lucru.

Poate că în condiţii normale nu ar fi considerate mari sacrificii, dar în situaţia în care orele libere din zilele ce precedeau festivalul au fost ca şi inexistente pentru mine, să bat drumul de câteva ori până la Casa de Cultură pentru bilet (pentru că dupămasa nu e totdeauna cineva prezent) nu a fost puţin lucru. 

Am reuşit în cele din urmă să achiziţionez bilet, doar pentru cea de-a doua zi de festival, ziua de gală. Din nou timpul s-a dovedit că nu este cel mai bun prieten al meu, astfel că am fost nevoit, deşi era duminica, să termin în grabă toate treburile pe care mă angajasem să la fac, ca să ajung la timp. Poate că nu reuşisem să îndeplinesc 100% condiţiile de calitate autopropuse pentru treburile anterior amintite, dar faptul că am ajuns înainte de inceperea spectacolului m-a făcut să nu îmi fac procese de conştiiţă pe tema asta. 

Da, am ajuns la timp şi m-am bucurat de fiecare moment pregătit de concurenţi şi invitaţi. Nu-i voi enumera aici, nu pentru că nu ar fi important, dar o să-i găsiţi în majoritatea ziarelor judeţene, şi acestea merită citite.

Mai mare mi-a fost bucuria când am văzut că pe scena Casei de Cultură intră pentru prezentarea unui obicei de nuntă veteranii din ansamblul Cindrelul Junii Sibiului, grup din care face parte şi mătuşa mea. Şi în timp ce mă bucuram de acest moment, din nou îmi circula în minte morala pe care mătuşa mi-a ţinut-o în urmă cu mai mulţi ani, când a aflat că am decis să mă retrag din ansamblul de dansuri populare din Agnita. 

Şi din nou îmi dau seama cât de mult am meritat acea mustrare.

Aşadar, ediţia din acest an a Festivalului "Cânt şi joc pe Hârtibaci", cea de-a 17-a, a fost un real succes, cum de altfel au fost toate ediţiile, iar micile neconcordanţe sau dispute verbale între participanţi au trecut aproape neobservate.

Creaţia sa e boală DURă

Când te mânâncă în palmă şi te afli în apropierea unei Facultăţi de Jurnalistică atunci nu înseamnă că o să dai sau o să primeşti bani... înseamnă că trebuie urgent să te apuci de scris. Dar normal ar fi să iei creionul şi coala de hârtie ca să faci acest lucru, nu spray-ul cu vopsea şi zidul instituţiei, cum a făcut (probabil) necunoscutul scriitor de geniu, autor al wallpainting-ului din imagine. Ce să faci... toate geniile au gradul lor de nebunie. Sau poate e ecologist până în măduva oaselor şi s-a gândit să salveze copacul din care s-ar fi făcut creionul şi hârtia... dar cum râmâne cu vopseaua.

Nu ştiu ce frustrări l-au împins spre gestul de faţă, pentru că nu a fost cu siguranţă doar o mâncărime în palmă şi alta prin alte părţi ana(l)tomice, dar se pare că nu i-a ieşit în totalitate, în cazul în care dorea să-şi manifeste nemulţumirea faţă de fostul decan al facultăţii. Mesajul “Cât firi puternice scuipa-vor acid. DURa comoditate va fi pusă la zid” ascunde o gândire filozofică, ceea ce mă duce cu gândul dâla faptul că ceea ce se predă la cursurile de filozofie chiar prinde. Astfel, nestemate nestimate autorule de wallpaint-uri nereuşite, ai cam dat-o-n bară.

În altă ordine de idei, ce ţi-a venit să repeţi mesajul în curtea interioară a facultăţii? Ţi-a dispărut inspiraţia şi nu ai putut gândi un alt text, dar ţi-a rămas vie pofta de scris? Şi de ce ai scris de această dată pe jos, nu pe perete? Măcar puţin respect pentru compoziţia-ţi să fi avut, că aşa toţi o să ţi-o calce în picioare.

Alte concluzii vă las pe voi să trageţi!

Nu mi-am permis pe blog să transcriu mesajul incorect, aşa cum l-a scris autorul, de aici diferenţa dintre textul scris şi cel din foto.

Revista ARHITECTURA îşi continuă apariţia

Publicaţie cu tradiţie încă din anul 1906, revista ARHITECTURA revine pe piaţa publicaţiilor de profil din România printr-un conţinut bogat de informaţii esenţiale şi variate din domeniul Arhitecturii şi Design-ului, reprezentativ pentru meseria de Arhitect.

Revista ARHITECTURA, editată de Uniunea Arhitecţilor din România, continuă să apară într-un nou format şi conţinut editorial precum şi cu o nouă echipă redacţională.

În cuprinsul revistei, se regăsesc articole tematice, interviuri, prezentări de proiecte şi realizări ale tinerelor birouri de arhitectură, info legislativ, concursuri, evenimente, recomandări de carte, actualitate internaţională.

Editată de peste un secol de Uniunea Arhitecţilor din România, publicaţia este şi rămâne singura revistă a profesioniştilor breslei din România, abordând domeniul Arhitecturii printr-o nouă poziţionare strategică în sfera culturală, sub deviza ARHITECTURA CA MEDIU CULTURAL.

Revista ARHITECTURA îşi propune să elogieze în viitor, punctual, alianţe şi parteneriate în promovarea arhitecturii, atitudinii responsabile şi creative faţă de mediul construit şi valori care merită să fie cunoscute.

Mai multe detalii aici.

păPusha asta îmi dă de lucru

Aveam nişte dupămese liniştite. Asemenea unui tinerel angajat care abia trecuse de primele trei sferturi din timp în câmpul muncii oftând cu gândul la pensia ce care tot mai mult se apropie. Astfel dupămesele se desfşurau cam aşa:
- terminat program servici
- venit acasă
- pupat prietena
- schimbat haine
- spălat mâini
- pupat prietena
- servit masa
- pupat prietena
- spălat trup
- pupat prietena
- pupat prietena
- somn
Printre şi pe lângă toate astea diferite activităţi casnice şi electrocaznice mai mult sau mai puţin zilnice.
Era linişte. Când deodată a apărut minunea de faţă

... şi de atunci e cam aşa:

- terminat program servici
- venit acasă
- jucat cu Pusha
- pupat prietena
- hrănit Pusha
- jucat cu Pusha
- scos Pusha la plimbare
- învăţat Pusha ca pişu şi căcuţă se face afară
- jucat cu Pusha
- pupat Pusha, pardon prietena
- spălat... Pusha
- jucat cu Pusha
- spălat trup
- hrănit Pusha
- somn
- trezit la miezul nopţii ca să ... jucat cu Pusha
Şi printre toate astea câte o masă rapidă mai mult sau mai puţin zilnică.

Salvează-l ca să te poată salva!

Se spune că atunci când ajuţi pe cineva de fapt te ajuţi pe tine. Afirmaţia se poate foarte bine conctretiza în cazul următor. Salvează-l pe tânărul medic Cătălin Sandu pentru ca el să te poată salva mai târziu.

Cătălin Sandu de 25 de ani, a absolvit anul acesta Facultatea de Medicină cu media 9.60. S-a pregătit temeinic pentru a putea salva vieţi însă viaţa sa este acum în pericol. Tânărul medic a aflat că suferă de SARCOM INTRAABDOMINAL (TUMORĂ DESMOPLAZICĂ) şi astfel el are acum nevoie de ajutor. 

Salvează-l ca să te poată salva!

Mai multe detalii aici

Cioban mă fac!!!

No gata! Am zâs şî aşe rămâne! Cioban mă fac!!!

Păi până când o viaţă amară ş-un trai de tăt amaru' printre betoane. Mă sui în munte şî mă pui pe crescut mioarele.

Ni-or trăbui multe pân să ajung ăl mai baci dintre ciobani da' nu-i bai. Până az avem numa' drag de natură şî de mândrele jiene, da' acum câteva ceasuri ni-am luat ăl mai important lucru: un fluier. Păi cin' o mai văst cioban făr de fluier? De-acum îs pe drumu ăl bun cătră ciobănie.

Oi am deja vo cinci, că o zâs tata că ni le dă. Ăste cinci, dac-o da Dumnezău bine, la anu s-or face cel puţân opt, că berbecuţîî îi tai de Paşti. Când or îmbătrâni oile le tai şî-mi fac cojoc... ş-apăi poa' să ningă, poa' să plouă. De câne fac rost... dau o fugă la Sighi, grăiesc cu neamţu' să-ni adune vo câţva de pe Mihai Viteazu şâ-i las vorbă că i-oi aduce io v-run niel când io ave pre mulţ.

De bâtă iară nu-i bai că găsăsc io un lemn ţapăn numa bun de altoit schinările ălora de ni-or prăda stâna.

Ce ni-o mai trăbui o vede io mai încolo. Pân' atunci musai să mă apuc a învăţa să cânt la fluier ca ficioru' de mai la vale să nu zâcă ăilalţ baci că ţân flieru degeaba atârnat ca bătrânii aia numa pentru pi.... no las că ştiţ voi.

No numa' bine rău la nime' oameni buni!

Deie-vă Dumnezău sănătate!

Asculta mai multe audio diverse