Pentru că suntem în februarie şi se spune că ar fi luna iubirii (asta doar de când avem două sărbători că atunci când era numai Dragobetele nu zicea nimeni) m-am gandit să postez ceva despre iubirea din satul în care mi-am petrecut vacanţele copilăriei şi în care merg de fiecare dată când vreau să mă deconectez. Acolo, în Vecerd, dacă lumea te vede de mână cu cineva imediat îţi pune verigheta pe deget... "e clar, o ţine de mână, inseamnă că în câteva luni se iau, iară bem şi ne dănţuim la o nuntă şi după vrun an la botez". Acum, nu o să bat monedă (deşi am nevoie de câteva mii de asemenea metale) pe povestea mea. Mi-am amintit o poveste spusă ăl mai bătrân din familie la vremea respectivă.Zice la un moment dat moşu'mio că era unu' de vreo 25 de ani în sat care nu prea avea succes la fete. Tot nemul lui îşi făcea probleme că ficioru, dacă nu s-o însurat până la 25 de ani, mai târziu musai îi va fi greu. Şi îl ia tată-so întro zi şi îl duce în alt sat unde îl prezintă unei fete. Fata, nemăritată şi timidă cum erau fetele pe acea vreme. Se uită tinerii unu' la altu' nu ziceau nimic. Bătrânu ia frâiele în mâini când vede că ăştia tac şi zice:
- Tu copilă, tu îl iubeşti pe ficioru ăsta?
- Îl iubesc nene.
- Bă ficioru tatii, tu o iubeşti?
- O iubesc tată!
Atenţie, ăştia doi s-or văzut prima oară în viaţă.
- No, mă copii, continuă bătrânul, acum îi musai să facem nuntă.
O făcut ei nuntă, o făcut şi copii, o avut şi nepoţi şi acum sunt doi bătrânei pensionari care îl înjură pe Boc.
Adevăr în această poveste mă gândesc că e atât cât e în toate poveştile bunicilor noştri, cert este că cei doi bătrânei există, i-am cunoscut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu