Google ne-a cam copt-o

E clar, Google conspiră împotriva neamului românesc. Am încercat prin Google translate să traduc din engleză în română "Welcome to Romania, the land where everything is posible". Traducerea a fost corectă doar că atunci când am ascultat traducerea vocea oferită de Google seamănă mai mult cu cea a unui mult doritor de autonomie în România. Simbolic, am hotărât să îi dau o lecţie "atotştiutorului" Google.

Iată dovada:

Pe cine să susţin !?

Luăm o pauză publicitară de la munca ce o prestăm cu scopul de a ne primi salariul la sfârşit de lună (dar în beneficiul copiilor săraci) şi scriem despre... despre ce? Despre subiectul care ocupă spaţiile de emisie ale televiziunilor naţionale, internaţionale şi aproape galactice. Mai puteţi citi acelaşi subiect aici, aici sau aici.(degeaba daţi click, oriunde v-ar duce link-ul, acelaşi lucru găsiţi).

Nu spun direct subiectul pentru că cititorii blogului sunt oameni inteligenţi şi deja şi-au dat seama.

Aşadar... protestele de stradă au ecou şi în lumea virtuală, cum de altfel era normal să se întâmple. Pe Facebook se războiesc în comentarii, like-uri, link-uri, status-uri, fotografii şi alte chestiuni specifice gândite de Zuckerberg, taberele susţinătorilor preşedintelui şi cele ale opozanţilor.

Mă abordează la un moment dat un prieten-colaborator, nu spui care, cu o întrebare directă, citez: "il sustii pe pres romaniei...?" Am răspuns "nu", şi nu pentru că este cine este preşedintele României. Răspunsul ar fi fost acelaşi în cazul oricăruia. Din continuarea discuţiei aflu că un răspuns afirmativ ar fi dus la rugămintea de a da like la ceva cu susţinerea preşedintelui (asta ca un amănunt ca să înţelegeţi mai bine ce vă spun mai departe.)

La câteva secunde după discuţie reanalizez întrebarea. "il sustii pe pres romaniei...?" hm! Reformulez cu diacritice şi majuscule unde e cazul: "îl susţii pe preş României...?" Nu sună româneşte aşa că articulez: "îl susţii pe preşul României...?"

Zvonuri confirmate doar de rafturi goale

Cel mai mare magazin din Agnita pare a fi pe punctul de a-şi închide porţile la un an şi un pic de la deschiderea anunţată cu surle şi trâmbiţe în mass-media judeţene şi nu numai. Produsele rămase pentru vânzare nu mai reprezintă nici jumătate din capacitatea rafturilor reduse şi ele ca număr. Printre rafturi 2-3 clienţi se plimbă agale cu cărucioarele aproape goale într-o sâmbătă la ora la care de obicei trebuiau aplicate reguli stricte de circulaţie pentru a evita ambuteiajele dintre rafturi.

O imagine dezolantă despre care nimeni nu ştie concret nimic dar toţi îşi dau cu presupusul. Unii spun că magazinul s-ar închide în curând pentru că nu s-a atins cota de vânzări propusă pentru primul an, alţii spun că întreaga reţea de magazine din toată ţara este pe ducă urmând ca magazinele să fie preluate de concurenţă, alţii sunt de părere că distribuitorii refuză să continue colaborarea. 

Bineînţeles că din partea firmei, pe care după cum se vede evit să o numesc, nimeni nu iese deocamdată cu vreo declaraţie care să confirme sau să infirme zvonurile. Imaginea actuală însă, spune multe.

UPDATE:  O coală de hârtie pare să schimbe radical situaţia. Afişul lipit la intrarea în magazin care anunţă faptul că se angajează lucrători comerciali (vânzători) infirmă zvonurile amintite mai sus. Confirmarea în acest sens o a dat-o şi unul dintre angajaţi care a declarat că urmează să fie schimbate toate rafturile, iar până când acest lucru se va întâmpla firma a decis să pună în vânzare tot mai puţine produse.

Sau aceste două argumente sunt doar de ochii lumii !?

"Tot pe banii noştri?"

- Ioane! De la cât încep lucru ăştia de la Consiliu?

- De la 8.
- Ie pe naiba, chiar aşa... de la 8? Şi lucră atâtea ore până târzâu?
- Care atâtea ore, numa pân' la 2.
- Numa pân' la 2? Păi nu-i bine, mă Ioane! Nu-i destul! Or în orele de lucru intră şî pauza de masă?
- Va intra, io ştiu...
- Auzi, da... în pauza de masă... tot pe banii noştri mâncă?
- .....!?

* Discuţie desfăşurată în plin centrul oraşului la orele dimineţii  între doi agniţeni trecuţi de prima tinereţe.

Poem de secetă populară...

... de pe vremea lu' răposatu', aplicat în timpuri băsesciene.

Foaie verde de cicoare
Iar trăim vremuri murdare
Degeaba am rupt carnetu'
Tot sughite robinetu.

Şi iar verde foi de ceapă
Apă-i multă, dar nu-i apă
Că o lună a plouat
Dar bazinu-i tot secat.

Ş-am zis verde ca în iarbă
Ia-ţi vecine o găleată
Şi să mergem la fântână
Ca să scoatem apă bună.

Celor ce-au închis conducta
Le-am dat cu nemiluita
Ce gândirăm fiecare...
Ba mai mică, ba mai mare.

Foaie verde care-ai fost
Bine Doamne că nu-i post
De când apa o opriră
Numa' carne bagă-n gură.

Lucru românesc

Mi se pare dureros că ne-am obişnuit şi ne-am resemnat cu acel "lucru românesc" făcut în principal de companiile care execută lucrări de infrastructură. Mai dureros e că această expresie tinde să deină proverbială.

Aproape că nu există lucrare de reabilitare a unei străzi sau drum naţional, judeţean, comunal etc., asupra căreia să nu se revină după întinderea stratului de asfalt. Fie că asfaltul pus recent de firma constructoare este spart ulterior de compania de gaz pentru înlociurea unor ţevi subterane, cum se întmplă în majoritatea cazurilor, fie că firma constructoare realizează o eroare în proiect şi revin cu săpături. Ca un exemplu, pe DJ 106 Sibiu-Agnita, drum aflat în lucru de vreme bună, după turnarea primului strat de asfalt, când şoferi puteau în sfârşit să conducă liniştiţi fără să înjure fiecare piatră pe care calcă, compania de construcţii a realizat că în dreptul podurilor au fost omise lucrări importante, astfel încât asfaltul a fost spart. Ca şi cum la construcţia unei case prima oară constructorul ar face acoperişul.
Ceva de acest gen se face şi în cazul lucrărilor de canalizare aflate în toi la Agnita. După ce au săpat pe strada Fabricii în apropierea Grădiniţei pentru introducerea unoi conducte noi şi canale de acumulare reuşind înainte de sărbătorile de Paşte să acopere mare parte din şanţuri, zilele trecute muncitorii au revenit în acelaşi loc pentru a resăpa. Din discuţile purtate de aceştia am înţeles că lucrarea a trubuit răscolită pentru a se măsura distanţa dintre canale şi adâncimea fiecăruia dintre acestea. Nu am putut să rămân spectator şi m-am adresat unuia dintre cei care măsurau:
- Vai ce lucru românesc faceţi voi aici, ba acoperiţi, ba săpaţi!
- Ei, stai liniştit că mai săpăm de vreo două ori până e gata, a venit răsunsul absolut fără urmă de vinovăţie.

Proiect lăudabil - Eroare pardonabilă

UPDATE 2: Fotografii transmise de Crucea Roşie Sibiu de la proiectul de distribuire a alimentelor în Agnita.

UPDATE: La câteva ore de la publicarea textului de mai jos Crucea Roşie Sibiu a transmis presei o erată, specificând cu sublinierea de rigoare că Agnita este oraş şi că anterior a fost comisă o greşeală involuntară. Un gest normal pentru care nu vreau să îmi asum niciun fel de credit. Din nou ţin să precizez că am toată admiraţia pentru Crucea Roşie Sibiu şi pentru proiectele umanitare întreprinse de voluntarii acestui serviciu.
Un nou proiect lăudabil al Crucii Roşii Sibiu. În cadrul programului Banca de Alimente vor distribui/au distribuit (depinde când citiţi) în 15 martie de la ora 12, alimente persoanelor cu posibilităţi reduse din Agnita. Astfel, potrivit reprezentantului Crucii Roşii Sibiu, 35 de persoane vârstince din oraş vor primi câte un pachet de 14 kilograme cu alimente neperisabile.

Proiectul Banca de Alimente a fost lansat la iniţiativa Crucii Roşii Sibiu în urmă cu un an după modelul unor proiecte similare derulate cu succes atât în Europa cât şi în SUA şi Canada.

Eroarea în acest caz, demnă de a fi inclusă în rubrica nodul din papură, o face reprezentantul pe Relaţii Publice al Crucii Roşii Sibiu, Lucia Pîrvu. În e-mailul transmis către presă, reprezentantul CRS readuce oraşul de pe malul Hârtibaciului cu 60 de ani în urmă denumind Agnita "comună", după cum se poate observa în fotografie.

Agnita a fost până în anul 1950 comună cu târg, fiind apoi declarată oraş.
Eroarea, cu toate că i-a nemulţumit pe cei mai agniţeni dintre agniţeni, este minoră şi nu trebui esă umbrească acţiunea Crucii Roşii Sibiu. Totuşi, eroarea e eroare şi nu o puteam ignora.

Ştiţi vreo mamă de vânzare? Vă aduc client

Nu aveaţi cum să rataţi subiectul care face în ultima săptămână prima pagină a ziarelor multicolore şi nu numai. Divorţul Columb(our)enilor, un spectacol de cea mai joasă speţă din punctul meu de vedere, pentru care se s-au alocat ore în şir de emisie chiar şi pe principalele posturi de televiziune, nu face decât să mă dezguste. Am considerat că nu merită nici măcar un sfert de titlu pe Unul din o mie, însă m-au şocat anumite cuvinte spuse de copilul pentru care se luptă cei doi: "vreau altă mamă să cumpăr". Vă imaginaţi în ce lume trăieşte acest copil şi ce educaţie a primit dacă la 4 ani crede că totul se cumpără, inclusiv mama? Mă gândeam să scriu acum că peste vreo doi ani va vrea şi va crede că e posibil să cumpere ...., la adolescenţă o să vrea să cumpere ..., iar când va creşte mare o să îşi dorească să cumpere ..., însă gândindu-mă că dorinţele cresc odată cu vârsta nu am putut decât să pun acele puncte de suspensie. Nu îmi pot imagina ce poate fi mai presus decât mama.

Noi nu protestăm, noi observăm

Cam peste tot în ţară protestul din 17, 18 şi 19 ianuarie împotriva benzinarilor nu s-a bucurat de prezenţa anunţată. Dacă pe site-urile de socializare s-a toţi păreau să facă front comun împotriva scumpirii carburantului necesitatea deplasării i-a determinat pe mulţi să treacă pe la pompă. La Agnita protestul nici nu a existat, deşi au fost câţiva, nu-ţi ocupă două mâini să îi numeri pe degete, care au refuzat să alimenteze. Nici măcar cu număratul monedelor nu s-au ocupat angajaţii benzinăriilor.

La Agnita nu-mi amintesc şi nici măcar nu îmi imaginez vreun protest în stradă. Să le convină agniţenilor situaţia în care se află? Să le fie frică? Să fie prea comozi sau prea ocupaţi? Care să fie cauza? Am auzit doar de un grup mic de profesori care s-au deplasat la Bucureşti pentru a protesta în urmă cu câteva luni.

O formă de protest poate fi considerată şi semnarea tabelelor nominale pentru împiedicarea desfinţării Judecătoriei. Nu cred însă că în cazul în care această măsură nu va avea rezultat se va hotărî cineva să protesteze în faţa instituţiei sau în mijlocul oraşului.

Prostia se dă pe reţetă

Abia că mai pot să ţin ochii deschişi sau să mai găsesc tastele de durere. Mă străfulgeră câte o înţepătură blestemată în măsea că aproape îmi vine să turbez. Răscolesc sertarul cu medicamente şi nu găsesc nimic folositor. Scotocesc prin buzunare şi găsesc 10 lei, m-am scos, îmi ajunge pentru câteva algocalmine. Mă încalţ în timp ce înjur toate ce îmi vin în minte, trântesc uşa ca şi când ar fi un duşman de moarte şi iau drumul farmaciei. Farmacia plină. Aştept şi mă foiesc de mama focului. Mai trântesc câteva sute de înjurături în gând până să îmi vină rândul. Deja ochisem dozatorul de apă chioară din farmacie. Iau cinci pastile odată, îmi zic. Ajung la rând:
- O cutie de aaaaaa... măseaua, de algocalmin.
- Aveţi reţetă?
- Ce reţetă, vreau algocalmin.
- Pentru algocalmin vă trebuie reţetă.
- Doamnă, mă doare măseaua, vreau algocalmin!
- Nu pot să vă dau fără reţetă, dar pot sa vă dau Nurofen.
- Bine, cât e?
- 17,5.
- Lăsaţi, mă tratez cu ţuică. Reţetă nu am cum să iau pentru că nu m-am gândit cu 24 de ore în urmă că o să mă doară măselele şi să îmi fac programare la medic şi acum ar trebui să plătesc consultaţia.
Vă aduceţi aminte aceste situaţii? Nu aveţi cum pentru că o să aibă loc doar din februarie când algocalminul se va da doar pe reţetă. Mai are rost să vă spun că toată decizia e bazată pe faptul că astfel medicamentele mai scumpe, pentru care nu e nevoie de reţetă, o să aibă o trecere fabuloasă în rândul nefericiţilor de suferinzi.
O să ajungem încet încet să ne tratăm din nou cu leacuri băbeşti (rachiu la măsea să amorţească, ţigări fumate cu urechea, coifuri arse tot în ureche, sau rădăcini de cleşte).
Şi nu, nu mă doare măseaua, dar mă doare îngrozitor capul de cât de tâmpit şi incapabil e guvernul şi mafia din jurul lui.

Reclamă murdar de agresivă

Mă întorc de la servici relativ fericit că s-a mai încheiat o săptămână si tot atât de relativ nefericit că nu a fost săptămâna de salariu (aşa că nu am de dat împrumut). Intru în urbea noastră din ce în ce mai răscolită de săpăturile din asfalt şi privirea îmi fuge când în stânga, când în dreapta, în sus, în jos, mă ia cu ameţeli şi sunt aproape de a-mi luxa gâtul. Afişe peste tot. Nu se poate, zic, iar campanie electorală. Ce aromă de gogoşi ne vâră iar ăştia pe gât. Ajung în faţa blocului... stupoare. Aceleaşi afişe împrăştiate cât vezi cu ochii. Unele lipite pe canal, altele pe parbrize, majoritatea (la vreo 72 după o aproximare rapidă, ha) pe jos. Îmi fac loc printre ele, scap cu greu de vreo două care m s-au agăţat de talpă, iau unul în mână şi citesc: "CUMPĂR ORICE FEL DE AUTOTURISM... PLATA PE LOC ..." Ce campanie electorală, omu' vroia să îşi facă parc auto, banuiesc. Păi bine 'nea afaceristu', io înţeleg că îţi faci reclamă şi ai auzit matale că reclama agresivă de cele mai multe ori prinde, dar de ce eşti agresiv cu natura, spaţiul public şi cu dorinţa mea de a trăi pe o stradă curată? Iau telefonul şi sun. Lasă omu să sune de câteva ori ca şi când ar fi el ocupat şi răspunde când mă pregăteam să apăs REDIAL.

- Bună seara, zic. Înţeleg că doriţi să cumpăraţi maşini.
- Da, ce maşină aveţi?
- Una pe patru roţi plus una la nevoie, dar nu asta contează. Am o rugăminte, când mai puneţi afişe, gândiţi-vă că nu e să le amplasaţi în aşa fe încât să nu se împrăştie peste tot.
Omu' s-a blocat. Îl aud cum înghite în sec.
- Am înţeles, îmi cer scuze.

Ce i-o fi trecut prin cap când şi-a dat seama că cineva care a văzut afişul (afişele) îl sună dar nu pentru a vinde şi că există şi persoane preocupate de civilizaţie nu pot decât să îmi imeginez. Ce-i drept, reacţia lui a fost una cât se poate de corectă şi normală. Să vedem dacă va merge mai departe şi va aduna poate aficele împrăştiate... sau visez prea frumos? Dacă şi mâine, pe lumină situaţia va fi la fel o să fac şi nişte poze pentru a le posta, cu tot cu număr de telefon. Nici un bai dacă îi fac reclamă.

Degetul mijlociu... scufundat

Atunci când revăd un film încerc să il urmăresc de fiecare dată altfel. Astfel nu pot spune niciodată că m-am săturat de vreun film. Acelaşi lucru am făcut de curând cu celebrul film al lui James Cameron, Titanic. Am încercat de această dată să urmăresc detalii, poate chiar cele care nu se potrivesc poveştii, spaţiului sau timpului. Ce mi-a atras atenţia... degetul mijlociu al lui Rose. Primul impuls a fost să mă gândesc că în 1912, anul scufundării pachebotului RMS Titanic, ar fi fost puţin probabil ca arătarea degetului mijlociu să aibă vreo semnificaţie, astfel că scena s-ar fi potrivit ca nuca în perete.

Ruşine să îmi fie. Am gândit prost.
Ulterior am căutat informaţii despre istoria degetului mijlociu şi am descoperit că semnul este folosit încă din secolul 15. Se pare că atunci semnificaţia degetului era mult mai puternică. Înaintea bătăliei de la Agincourt (1415), francezii anticipau victoria asupra Angliei şi au decis să le taie degetul mijlociu tuturor soldaţilor capturaţi. Fără acest deget soldaţilor le-ar fi fost imposibil să mai tragă cu arcul. Soarta s-a întors însă împotriva francezilor pentru că au pierdut bătălia iar englezii îi batjocoreau arătându-le degetul mijlociu.
Revenind la Titanic, tind să cred că raportându-ne la anul poveştii (1912) este prima "ecranizare" a poveştii.
Poate ştiţi voi alta...

Agnita nu are şcoli... dar se construiesc

Cel puţin asta se poate înţelege de pe site-ul oficial al Prmăriei Agnita. Accesând www.primaria-agnita.ro puteţi observa că la categoria Invăţământ-Cultură, subcategoria Instituţii de Învăţământ, sunteţi este postat doar mesajul "În construcţie". Astfel, se poate înţelege fie că în Agnita nu există momenta nicio instituţie de învăţământ pentru că acum se construiesc, fie că administratorul paginii web a instituţiei pare să nu îşi dea interesul îndeajuns, asta ca să nu folosesc alte cuvinte.

Aceeaşi indiferenţă o putem descoperii şi din subcategoria Evenimente, unde ultima acctualizare face referire la evenimente petrecute în anul 2008. Sau în Agnita nu s-a mai întâmplat nimic pe plan cultural de acum aproape trei ani?
Doar subcategoria Cultură pare să fie ceva mai bogată în informaţii, doar că şi aici sunt probleme. Doar dacă ai ochi de vultur sau ochelari de vedere poţi citi textul fără efort.
Despre pagina oficială a Primăriei Agnita şi despre felul cum e administrată am mai scris şi sigur voi mai scrie, pentru că o analiză atentă a întregului site scoate cu uşurinţă la iveală o mulţime de greşeli şi neajunsuri.

Parcare cu bucluc

Aţi auzit vreodată întâmplarea tânărului care trebuia să ajungă neaparat într-o localitate şi merge la un vecin să împrumute o bicicletă. Povestea spune că tânărul îşi imagina în drum spre vecin dialogul pe care îl va avea cu acesta şi ajunge la concluzia că vecinul său nu îi va împrumuta bicicleta. Astfel ajunge la poartă, iese vecinul iar tânărul i se adresează: "Vecine, şti ce, mai lasă-mă în pace cu bicicleta ta cu tot că nu mai am nevoie de tine, mă duc pe jos."

Ei, cam aşa am păţit seara trecută.
Mă întorc acasă, obosit şi stresat după un drum de câteva sute de km şi dau să parchez în locul obişnuit. Nu e chiar parcare pentru că locul nu e organizat în acest sens şi nici nu se percepe vreo taxă, astfel că oricine poate să îşi lase autoturismul în acest loc.
Să revenim... încerc să parchez. Misiune imposibilă deşi spaţiul permite parcarea a trei autoturisme şi în acel moment erau parcate doar două. Cea de-a doua era pusă cu mare precizie pe diagonală, ocupând două locuri mari şi late. Nu aveai loc să intri nici cu o motocicletă cu ataş (nu că autoturismul meu ar fi mai mare). Opresc. Aştept. Claxonez. Iar aştept. Trec circa zece minute. Nu vine nimeni. Mă uit la plăcuţa de înmaticulare şi îmi dau seama că este maşina unui organ de ordine din oraş. Nu e foarte greu să recunoşti orice număr într-un oraş ca Agnita.
"Ei las' că ţi-o coc eu", îmi zic, şi parchez în spatele lui. Întru în casă şi după nici două minute aud un motor. Ies din nou în faţa blocului dar până acolo îmi construiam dialogul (asta dacă încă vă întrebaţi care e legătura cu introducerea):
- Nu aveţi loc să ieşiţi din parcare?
- Nu am, mută maşina.
- Nici eu nu am avut loc să parchez, aţi ocupat două spaţii.
- Şi ce e parcarea ta?
- Nu e parcarea mea că nu plătesc nimic, dar să ocupaţi două locuri în priul rând nu e moral.
- Hai, hai, că poate te amendez pentru blocarea circulaţiei.
- Atunci vă amendez şi eu pentru lipsă de bun simţ.
Până aici am avansat cu dialogul imaginat pentru că am ajuns în faţa blocului şi am deschis maşina. Atunci reacţia şoferului stăpân pe două locuri m-a lovit frontal:
- Îţi muţi te tog maşina să ies?
S-a dus naibii tot schimbul de replici la care mă aşteptam. S-au spulberat toţi nervii. Am mai ridicat doar două degete prin care încercam să îi sugerez că a ocupat două locuri. Nu ştiu dacă a înţeles. Poate s-a gândit că îi arăt semnul victoriei, că tot era 22 decembrie.
Info: fotografia nu e de la faţa locului, dar e reprezentativă

În ce judeţ e Mediaşul?...

...şi nu pentru că nu ştiu ci pentru căîntre vizitatorii blocului (Live Traffic Feed) de faţă s-a strecurat unul din "Mediaş-Mureş". Acum... ori mai există un Mediaş în judeţul Mureş, ceea ce e foarte puţin probabil ori cei care au creat programul cu lista respectivă sunt mureşeni îndrăgostiţi pe de oraşul sibian şi au vrut cu tot dinadinsul să fie în judeţul lor. A treia variantă e că pur şi simplu sunt proşti. Nimic de adăugat.

Cine păzeşte pe cine?

Guvernul Boc ne scoate în stradă. Protestele dunt din ce în ce mai dure şi mobilizează din ce în ce mai multe persoane (bugetari şi non-bugetari). Protestele sut de fiecare dată supravegheate de forţe de ordine. Cine supravegheaz însă preotestul poliţiştilor. Agenţii din imaginea alăturată sunt protestatari sau forţe de ordine?

(foto: captură din transmisiunea live a Ştirilor Pro TV, 19.05.2010 www.stirileprotv.ro )

Vrem doar respect

La ne-au promis şi ne-au cerut să le acordăm încredere. Astfel că le-am dat încrederea şi le-am dat voturi. pe urmă ei ne-au dat ţeapă. Noi am continuat şi continuăm să le dăm... impozite, taxe, şi mu...lte altele. Eu le mai dau ceva... încă o dedicaţie:



Asculta mai multe audio Muzica

De necrezut!

Plictisit, am făcut un tur al tabloidelor din România (varianta online), aşa pentru amuzament. Ajung pe pagina revistei Cancan şi... IN-CRE-DI-BIL, dau peste cea mai revoltătoare ştire a momentului. Absolut de neimaginat. Un fotbalist de la Rapid a ieşit, nu o să vă vină să credeţi, la plimbare pe Calea Victoriei, profitând de vremea frumoasă. Şi asta nu e tot, minunea continuă. Fotbalistul nu a ieşit singur ci cu soţia şi fetiţa sa. Probabil că în urma acestei întâmplări întreaga existenţă a românilor va fi dată peste cap.

Ce dracu' băi Ca(n)Ca(n), asta e ştire?

Funcţie... Declaraţie.. Publicaţie... Tehnologie

Am aruncat de curând o privire peste declaraţiile de venit ale persoanelor aflate în funcţii publice de la Primăria Agnita. Nimic neobişnuit, zic. Nu căutam ceva anume. Pe parcurs însă am început să îmi pun întrebări. Am numărat astfel în Statul de funcţii publice pe acest an 29 de funcţii (publicate cu numelele titularului) şi 12 posturi vacante. La aceste 29 de funcţii am constatat că cele mai recente declaraţii de venit (24 la număr) datează din luna iunie 2009. Pe undeva explicabil din moment ce din 2010 au trecut 4 luni, iar publicare materialelor pe site e greoaie când proiectele majore ale oraşului sunt prioritare. Rămân însă 5 declaraţii de venit dintre care 1 (una) datează din aprilie 2008, 1 (una) nu se deschide, iar 3 pur şi simplu nu sunt publicate. De ce acea declaraţie nu a fost actualizată mai bine de 2 ani? De ce cealaltă declaraţie nu se deschide? De ce 3 declaraţii de venit nu sunt publicate pe site?

Nu am găsit răspuns aşa că am trecut la declaraţiile consilierilor locali, sperând că situaţia precedentă a fost o întâmplare, pardon 5 întâmplări, nefericite.

Şi număr: 1, 2, 3 ... 17 consilieri locali. Din nou cele mai recente declaraţii (15), iunie 2009. Acelaşi motiv ca mai sus. Din nou găsesc o declaraţie care nu există, dar îmi amintesc că unul dintre consilieri a fost înlocuit de curând şi probabil declaraţia celui nou nu a fost încă publicată dar există. Mai descopăr însă că link-ul către declaraţia unuia dintre consilieri face trimitere la cea a unul coleg de-al său. Şi iar mă întreb: Înţeleg că acel consilier e nou dar, totuşi, declaraţia nu trebuie publicată cât mai repede? Declaraţia consilierului nu există şi administratorul site-ului a făcut link către alta sperând că nu va observa nimeni sau asemănarea celor două nume l-a indus în eroare?

Mă gândeam să public şi un clasament al celor mai bogaţi funcţionari publici dar probabil că pentru corectitudinea datelor o să fac acest lucru imediat ce declaraţiile devenit vor fi actualizate. Dacă vreţi să vă faceţi o părere vizitaţi site-ul Primăriei Agnita.

Dormi în post? Îţi fur din post!

Mare Ţi-e grădina, Doamne, şi mulţi forţează poarta. Am rămas fără replică în faţa unei ştiri apărute pe site-ul ziarului Tribuna. Banuiesc că la Şura Mică există o concurenţă acerbă între grupurile de hoţi iar cea mai populară probă este "Cine are tupeul mai mare", altfel nu îmi explic de ce unii dintre ei au spart, potrivit Tribuna, postul de poliţie din localitate. Prada, adică un laptop, nu cred că a fost trofeul pentru care au forţat intrarea, mai de grabă a fost doar dovada prezentată în faţa colegilor de breaslă cum că într-adevăr au furat de la cei care reprezintă siguranţa.