Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la cele prin care am trecut weekend-ul acesta, tare mă bucur că am apucat întreg ziua de luni să merg la servici.
În loc să mă bucur de ultimile zile toride pe un şezlong pe malul bazinului, cu o blondă rece în stânga şi o blondă fierbinte în dreapta, m-am dus sâmbătă să scot cartofii. Nu că mi-ar fi făcut mare plăcere dar când e vorba de cele ce le pui în farfurie nu încape discuţie. Şi mă trezesc eu cu noaptea-n cap, mă revigorez cu o cafea nebotezată, mă urc în bolidul de 900 cmc şi ţâşnesc ca nu cumva să mă prindă căldura amiezii şi să nu fi terminat de scos cartofii.
Ajung la locul cu pricina, mă apuc de dat cu sapa dar nu reuşesc să scot zece cuiburi că unealta cedează în pământul tare ca asfaltul de pe drumurile de dincolo (dacă era ca pe drumurile noastre găurile se făceu singure). Nu-i bai! Iau altă sapă, mai vânjoasă. Şi sap... şi sap... şi sap... şi încep să cugă transpiraţiile pe mine ca pe pereţii din sufragerie la ultima inundaţie întâmplată la vecinu'.
După vreo 30 de grade celsius nu mai săpam decât din instinct, dar nici nu puteam să renunţ din cauza căldurii că eram aproape de sfârşit.
Şi văd la un moment dat o ridicătură mândră de pământ, asemenea unui cuib de cartofi. N-am băgat de seamă că nu e chiar în rând cu celelalte şi pământul pare a fi mai nisipos. "No, aici e recoltă bună!", zic. Şi dau cu sapa de parcă toată forţa lu' Bute, Doroftei şi Vaştag s-a adunat în mâinele mele. Îmi împrăştii tot muşuroiul pe picioare cu tot cu furnicile din dotare. Toată armata furnicească începe asaltul... care cu furci, care cu topoare, încep să se urce pe mine la semnalul generalului de muşuroi pe care aproape că l-am auzit sunând din goarnă atacul. De pe glezne pe gambe, de pe gambe pe genunchi, de pe genunchi pe coapse, de pe coapse pe...ste tot (de ce gândiţi ce nu trebuie?)
Şi o iau la sănătoasa prin grădină căutând un plan de retragere sau de contraatac. După câteva spinturi mai ceva ca Usain Bolt mă arunc într-o creplă plină ochi cu apă rece de izvor.
Am săpat în cele din urmă de inamic, dar cartofi nici n-am mai scos în acea zi.
Ajung la locul cu pricina, mă apuc de dat cu sapa dar nu reuşesc să scot zece cuiburi că unealta cedează în pământul tare ca asfaltul de pe drumurile de dincolo (dacă era ca pe drumurile noastre găurile se făceu singure). Nu-i bai! Iau altă sapă, mai vânjoasă. Şi sap... şi sap... şi sap... şi încep să cugă transpiraţiile pe mine ca pe pereţii din sufragerie la ultima inundaţie întâmplată la vecinu'.
După vreo 30 de grade celsius nu mai săpam decât din instinct, dar nici nu puteam să renunţ din cauza căldurii că eram aproape de sfârşit.
Şi văd la un moment dat o ridicătură mândră de pământ, asemenea unui cuib de cartofi. N-am băgat de seamă că nu e chiar în rând cu celelalte şi pământul pare a fi mai nisipos. "No, aici e recoltă bună!", zic. Şi dau cu sapa de parcă toată forţa lu' Bute, Doroftei şi Vaştag s-a adunat în mâinele mele. Îmi împrăştii tot muşuroiul pe picioare cu tot cu furnicile din dotare. Toată armata furnicească începe asaltul... care cu furci, care cu topoare, încep să se urce pe mine la semnalul generalului de muşuroi pe care aproape că l-am auzit sunând din goarnă atacul. De pe glezne pe gambe, de pe gambe pe genunchi, de pe genunchi pe coapse, de pe coapse pe...ste tot (de ce gândiţi ce nu trebuie?)
Şi o iau la sănătoasa prin grădină căutând un plan de retragere sau de contraatac. După câteva spinturi mai ceva ca Usain Bolt mă arunc într-o creplă plină ochi cu apă rece de izvor.
Am săpat în cele din urmă de inamic, dar cartofi nici n-am mai scos în acea zi.
