20 aprilie 2012

Ne-au furat Antena, trecem pe bulgari

Încă una ca asta şi îmi pun iar pe casă antena de bulgari. Păi e posibil aşa ceva? 'tui ceapa ei de democraţie, pe româneşte. Am facut şi eu acum câţiva ani contract cu RCS&RDS pentru televiziune prin satelit ca să se uite şi ai mei dragi părinţi, acolo la ţară, seara la diferite programe tv, nu numai la tevereu. Să poată să şi tata să înjure arbitrii de la un meci sau Guvernul la un talk-show politic după ce toată ziua trage din greu pe câmp, sau să poată şi mama să plângă la vreo telenovelă după ce trebăluieşte cât e ziua de lungă prin ogradă şi prin delniţă. 
Se găsesc acum ăştia să scoată din grilă Antenele şi Euforia furând dreptul tatei de a înjura şi al mamei de a plânge. 
Păi ce contract am semnat cu voi, băi animalelor? Împotriva cui abuzaţi voi în halul ăsta? De nu l-oi aduce io pe tata să vă înjure la poartă şi apoi să vedeţi voi cum şi mama o să vă plângă de milă.

Un comentariu:

cristi spunea...

nenea este un contract comecial intre doua parti ! Antena Group a cerut 7000.000 de euro . RCS a zis pas . Mai mult neni de la Antena Group somat RCS RDS sa inceteze emisia pe satelit pentru posturile Intact! Tu nu intelegi ca prin marirea tarifului ai fi platit 7 euro in plus? Eu ca abonat la RCS RDS nu vreau sa subventionez abonatii DTH ! Nu ma poti obliga sa platesc suplimentar pentru ceva ce nu vreau sa urmaresc!