2 aprilie 2012

Cum să întârzii la muncă - poveste de luni

"Dragă zi de LUNI, te urâm! Cu sinceritate, întreaga lume." De câte ori nu aţi avut acest gând?
Povestea începe duminica (ieri)... premeditam ziua de luni (azi) încercând să verific alarma telefonului. Pentru că telefonul obişnuise în ultimile zile să moară subit decid să îl schimb cu vechiul telefon pe care îl uitasem într-un sertar de aproape o lună încoace. Iau telefonul, îl aprind, verific ora exactă şi realizez că ar fi cea corectă, doar că nu era setată după ora de vară. Reglez ora, verific alarma... corect programată la ora 07.00 pentru zilele lucrătoare. Nici un gând să verific şi data.
Adorm, somn adânc şi odihnitor.
Se face dimineaţă... somn adânc şi odihnitor.
Trece ora 07.00... somn adânc şi odihnitor.
Ora 08.00... deschid un ochi pe jumătate şi printre gene arunc o privire plictisitoare către ceasul fără alarmă ... E 8 BĂ! TREZEŞTE-TE !!!
Iau telefonul, cu gândul să îl muştruluiesc bine şi poate să-l izbesc de toţi cei patru pereţi. Văd ora (corectă) şi văd data... 11 martie 2012. Mda, această dată a fost într-o duminică.
Oare mi-a crezut cineva de la servici povestea?

Niciun comentariu: