10 ianuarie 2011

Căluş pe gura justiţiei

"Justiţia este gloria încoronată a virtuţilor" (Marcus Tullius Cicero)
Problemele din justiţie ne-au întârziat întrarea în spaţiul Schengen, asta ca să mă refer la evenimente recente. Justiţia e de partea celor puternici, gândim din ce în ce mai mulţi cam de 20 de ani încoace, şi aproape zilnic ni se confirmă gândul. Şi noi, pardon, ei ce fac? Pun căluş şi încătuşează instituţiile de justiţie.
Zvonul de la sfârşitul anului trecut se confirmă. Comisia de evaluare a Ministerului de Justiţie a propus desfinţarea Judecătoriei şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita pe motiv că numărul dosarelor soluţionate este prea mic. Astfel, potrivit personalului Judecătoriei Agnita, citat de ziarul Turnul Sfatului, din cele 2000 de dosare care ar trebui soluţionate pe masa instituţiei nu s-au putut număra mai mult de 1400.
Închiderea porţilor Judecătoriei nu îi afectează doar pe cei 15 angajaţi sau pe locuitorii Agnitei ci nu mai puţin de 28.000 de persoane din 10 comune aflate în apropierea oraşului.
Agniţenii au hotărât să nu stea indiferenţi. Primăria împreună cu Asociaţia "Valea Hârtibaciului" au demarat o amplă acţiune de strângere a semnăturilor împotriva desfiinţării celor două instituţii. Tabelele au fost împărţite celor 10 primării de comună iar în Agnita au fost amplasate în puncte frecventate de cetăţeni, Poştă, biserici, magazine etc. Semnăturile vor fi ataşate unui memoriu care va lua calea Guvernului. Semnatarii speră că vor convinge ca activitatea Judecătoriei Agnita şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita să nu fie suspendată pe 1 iunie aşa cum s-a anunţat oficial.
Eu am semnat. Tu ce faci?

Un comentariu:

Alex spunea...

Adevarul e ca aia 15 angajati erau problema cea mare. Din cauza asta nu merge nimic pe la noi...ca institutiile astea au 15 angajati. Mai bine sa mearga 28 000 de oameni pe la Sibiu sa stea la cozi interminabile si sa nu rezolve nimic, decat sa-si solutioneze probleme la doi pasi de casa.