... cum care Valeriu? Ăla cu pufarinele. Ăla care, deşi îi zic aproape în fiecare zi să îmi aducă pufarinele el se face că nu aude. E Valeriu, prietenul meu imaginar, şi nu vă râdeţi pentru că şi voi aveţi câte unul, iar dacă nu aveţi înseamnă că voi chiar vorbiţi singuri atunci când vorbiţi singuri. Măcar eu vorbesc cu Valeriu. De fapt Valeriu a fost prietenul imaginar al unui prieten de-al meu care l-a alungat pentru că s-a săturat şi să îi tot ceară pufarinele degeaba. Aşa că a venit la mine. Şi pe mine mă cam enervează că se ascunde când îi cer miraculoasele cereale, dar mai ales că apare tot atunci când nu trebuie. Se trezeşte el, Valeriu, să se dea în spectacol tot atunci când am musafiri. Nu o dată mi s-a întâmplat să mă simt bine alături de invitaţi şi, poc, aud că se trânteşte o oală, cade un pahar sau se deschide uşa. L-am tot certat dar degeaba.Mă ridic acum de la calculator pentru că îl văd că vine şi nu vreau să îmi afle parola că o să scrie numai tâmpenii pe blog. Vă mai povestesc eu de el, fiţi fără grijă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu