Din nou cânt şi din nou joc pe Hârtibaci

Importanţa şi succesul unui eveniment cum a fost ediţia din acest an a Festivaluilui "Cânt şi joc pe Hârtibaci" o măsor după interesul pe care l-am arătat faţă de dorinţa de a fi prezent în sală şi după sacrificiile pe care le-am făcut pentru a duce la îndeplinire acest lucru.

Poate că în condiţii normale nu ar fi considerate mari sacrificii, dar în situaţia în care orele libere din zilele ce precedeau festivalul au fost ca şi inexistente pentru mine, să bat drumul de câteva ori până la Casa de Cultură pentru bilet (pentru că dupămasa nu e totdeauna cineva prezent) nu a fost puţin lucru. 

Am reuşit în cele din urmă să achiziţionez bilet, doar pentru cea de-a doua zi de festival, ziua de gală. Din nou timpul s-a dovedit că nu este cel mai bun prieten al meu, astfel că am fost nevoit, deşi era duminica, să termin în grabă toate treburile pe care mă angajasem să la fac, ca să ajung la timp. Poate că nu reuşisem să îndeplinesc 100% condiţiile de calitate autopropuse pentru treburile anterior amintite, dar faptul că am ajuns înainte de inceperea spectacolului m-a făcut să nu îmi fac procese de conştiiţă pe tema asta. 

Da, am ajuns la timp şi m-am bucurat de fiecare moment pregătit de concurenţi şi invitaţi. Nu-i voi enumera aici, nu pentru că nu ar fi important, dar o să-i găsiţi în majoritatea ziarelor judeţene, şi acestea merită citite.

Mai mare mi-a fost bucuria când am văzut că pe scena Casei de Cultură intră pentru prezentarea unui obicei de nuntă veteranii din ansamblul Cindrelul Junii Sibiului, grup din care face parte şi mătuşa mea. Şi în timp ce mă bucuram de acest moment, din nou îmi circula în minte morala pe care mătuşa mi-a ţinut-o în urmă cu mai mulţi ani, când a aflat că am decis să mă retrag din ansamblul de dansuri populare din Agnita. 

Şi din nou îmi dau seama cât de mult am meritat acea mustrare.

Aşadar, ediţia din acest an a Festivalului "Cânt şi joc pe Hârtibaci", cea de-a 17-a, a fost un real succes, cum de altfel au fost toate ediţiile, iar micile neconcordanţe sau dispute verbale între participanţi au trecut aproape neobservate.

Creaţia sa e boală DURă

Când te mânâncă în palmă şi te afli în apropierea unei Facultăţi de Jurnalistică atunci nu înseamnă că o să dai sau o să primeşti bani... înseamnă că trebuie urgent să te apuci de scris. Dar normal ar fi să iei creionul şi coala de hârtie ca să faci acest lucru, nu spray-ul cu vopsea şi zidul instituţiei, cum a făcut (probabil) necunoscutul scriitor de geniu, autor al wallpainting-ului din imagine. Ce să faci... toate geniile au gradul lor de nebunie. Sau poate e ecologist până în măduva oaselor şi s-a gândit să salveze copacul din care s-ar fi făcut creionul şi hârtia... dar cum râmâne cu vopseaua.

Nu ştiu ce frustrări l-au împins spre gestul de faţă, pentru că nu a fost cu siguranţă doar o mâncărime în palmă şi alta prin alte părţi ana(l)tomice, dar se pare că nu i-a ieşit în totalitate, în cazul în care dorea să-şi manifeste nemulţumirea faţă de fostul decan al facultăţii. Mesajul “Cât firi puternice scuipa-vor acid. DURa comoditate va fi pusă la zid” ascunde o gândire filozofică, ceea ce mă duce cu gândul dâla faptul că ceea ce se predă la cursurile de filozofie chiar prinde. Astfel, nestemate nestimate autorule de wallpaint-uri nereuşite, ai cam dat-o-n bară.

În altă ordine de idei, ce ţi-a venit să repeţi mesajul în curtea interioară a facultăţii? Ţi-a dispărut inspiraţia şi nu ai putut gândi un alt text, dar ţi-a rămas vie pofta de scris? Şi de ce ai scris de această dată pe jos, nu pe perete? Măcar puţin respect pentru compoziţia-ţi să fi avut, că aşa toţi o să ţi-o calce în picioare.

Alte concluzii vă las pe voi să trageţi!

Nu mi-am permis pe blog să transcriu mesajul incorect, aşa cum l-a scris autorul, de aici diferenţa dintre textul scris şi cel din foto.

Revista ARHITECTURA îşi continuă apariţia

Publicaţie cu tradiţie încă din anul 1906, revista ARHITECTURA revine pe piaţa publicaţiilor de profil din România printr-un conţinut bogat de informaţii esenţiale şi variate din domeniul Arhitecturii şi Design-ului, reprezentativ pentru meseria de Arhitect.

Revista ARHITECTURA, editată de Uniunea Arhitecţilor din România, continuă să apară într-un nou format şi conţinut editorial precum şi cu o nouă echipă redacţională.

În cuprinsul revistei, se regăsesc articole tematice, interviuri, prezentări de proiecte şi realizări ale tinerelor birouri de arhitectură, info legislativ, concursuri, evenimente, recomandări de carte, actualitate internaţională.

Editată de peste un secol de Uniunea Arhitecţilor din România, publicaţia este şi rămâne singura revistă a profesioniştilor breslei din România, abordând domeniul Arhitecturii printr-o nouă poziţionare strategică în sfera culturală, sub deviza ARHITECTURA CA MEDIU CULTURAL.

Revista ARHITECTURA îşi propune să elogieze în viitor, punctual, alianţe şi parteneriate în promovarea arhitecturii, atitudinii responsabile şi creative faţă de mediul construit şi valori care merită să fie cunoscute.

Mai multe detalii aici.