Despre porecle moştenite

Nu stiu dacă v-aţi dat seama şi nu ştiu dacă doar pe aici se întâmpla lucrul acesta, dar în majoritatea satelor din zona Văii Hârtibaciului oamenii şi-au pus porecle care mai de care mai amuzante şi ciudate. Şi nu vorbesc despre poreclele primite la scoală sau în grupul de prieteni, cele care după un timp, mai lung sau mai scurt sunt uitate sau se schimbă. Mă refer la acele nume împământenite, pe care le au bunicii noştrii de obicei şi care sunt transmise din generaţie în generaţie, totată familia purtând mai cu mândrie, mai cu jenă această poreclă. Mai mult decât atât, nu puteam să trec cu vederea că nu doar fiecare, sau cel puţin majoritatea sătenilor, are/au o astfel de poreclă, dar toată comunitatea unui anumit sat este denumită într-un anume fel. Astfel am întâlnit zgaiţe, cuci, buhe şi multe altele. Interesant cum în cele mai multe sate denumirile se referă la păsări. Încă o dovadă că ţăranul român este frate cu natura.

Să revin la poreclele fiecăruia, şi pentru a fi cât se poate de corect faţă de cei care poate se vor simţi lezaţi de faptul că le amintesc porecla o să iau cazul meu. Provin din rândul zgaiţelor, adică locuitorii satului Vecerd, şi am moştenit cu mândrie, de la bunicul meu, porecla Mărdan. Aşa i se spunea: Nelu lu' Mărdan. De unde şi până unde nu ştiu şi nici nu am avut curiozitatea să întreb cât timp a fost bunicu în viaţă. Din cealaltă parte, pe cale maternă, sunt de-a lu' Moispopa, dacă vine vorba de bunica, şi de-al Raduli, datorită bunicului. Din noi nu ştiu de unde aceste porecle deşi mă gândesc că al Raduli se referă la numele de familie Radu.
Nu de puţine ori mă amuz când mă gândesc la poreclele din Vecerd, cu toate că nu le ţin minte pe toate, şi or fi şi multe de care nu am auzit. Fac şi eu o scurtă listă cu aceste nume, aşa... spre amuzamentul vostru:
ai Vârvari,
ai Todi,
ai lu' Mateinicu,
ai Danuli,
ai lu' Dancreţu,
ai Sonuli,
ai Deuli,
ai lu' Nipopii,
ai Deaculi,
ai Viduli,

... şi lista rămâne deschisă. Momentan memoria mea s-a blocat.

Îl ştiţi pe Valeriu?

... cum care Valeriu? Ăla cu pufarinele. Ăla care, deşi îi zic aproape în fiecare zi să îmi aducă pufarinele el se face că nu aude. E Valeriu, prietenul meu imaginar, şi nu vă râdeţi pentru că şi voi aveţi câte unul, iar dacă nu aveţi înseamnă că voi chiar vorbiţi singuri atunci când vorbiţi singuri. Măcar eu vorbesc cu Valeriu. De fapt Valeriu a fost prietenul imaginar al unui prieten de-al meu care l-a alungat pentru că s-a săturat şi să îi tot ceară pufarinele degeaba. Aşa că a venit la mine. Şi pe mine mă cam enervează că se ascunde când îi cer miraculoasele cereale, dar mai ales că apare tot atunci când nu trebuie. Se trezeşte el, Valeriu, să se dea în spectacol tot atunci când am musafiri. Nu o dată mi s-a întâmplat să mă simt bine alături de invitaţi şi, poc, aud că se trânteşte o oală, cade un pahar sau se deschide uşa. L-am tot certat dar degeaba.
Mă ridic acum de la calculator pentru că îl văd că vine şi nu vreau să îmi afle parola că o să scrie numai tâmpenii pe blog. Vă mai povestesc eu de el, fiţi fără grijă.

În ce judeţ e Mediaşul?...

...şi nu pentru că nu ştiu ci pentru căîntre vizitatorii blocului (Live Traffic Feed) de faţă s-a strecurat unul din "Mediaş-Mureş". Acum... ori mai există un Mediaş în judeţul Mureş, ceea ce e foarte puţin probabil ori cei care au creat programul cu lista respectivă sunt mureşeni îndrăgostiţi pe de oraşul sibian şi au vrut cu tot dinadinsul să fie în judeţul lor. A treia variantă e că pur şi simplu sunt proşti. Nimic de adăugat.

Micuţul cel mai mare dinamovist

Îmi aduc aminte de vremea în care am început să înţeleg fotbalul (şi aici nu mă refer la jocurile mrdare pe care care au transformat în ultimul timp sportul rege în afacere pură) dar mai ales să iubesc o echipă. Eram în şcoala generală şi începusem să fac colecţie cu poze şi alte materiale reprezentative pentru Dinamo. În fruntea colecţiei de poze cu jucători nu putea sta decât Florentin Petre. Nu puteam la acea dată să văd un Dinamo fără micuţul jucător însă după ani l-am înţeles că plecarea sa în Bulgaria a fost din pure raţiuni financiare şi nu însemnau nicidecum renunţarea la sângele alb-roşu.

Recent, recunosc că m-am speriat puţin când am aflat că există posibilitatea ca Petre să joace penntru rivala Steaua. În acelaşi timp îmi spuneam că acest lucru nu poate fi dus la îndeplinire în cazul simbolului lui Dinamo.
Şi bineînţeles că nu s-a întâmplat, Petre mi-a confirmat aşteptările şi a declarat că sub nicio formă nu va juca pentru turma lui Becali. Sunt absolut convins că, deşi a plecat la bulgari pentru bani, oferta Stelei, fie ea şi de n'şpe ori mai mare nu îl va convinge pe Florentin Petre.

Jean Constantin pe scena divinităţii

Jean Constantin s-a dus să îl facă pe Dumnezeu să râdă după ce mai bine de 50 de ani a adus zâmbetul pe buzele a generaţii de spectatori. Cu toate că "e plictiseală mare să rămâi nemuritor" aşa cum zicea maestrul, Jean Constantin va trăi mereu în amintirea noastră prin tot ceea ce a realizat. Se spune că "despre cei plecaţi dintre noi numai de bine", doar că nu ştiu cine ar găsi ceva rău despre marele umorist, acum sau oricând.

Jean Constantin şi-a încheiat cu succes turneul în această lume. Acum va evolua pe mult mai strălucitoarele scene de dincolo de închipuirea noastră. Mulţumim Maestre Constantin pentru tot ce ne-ai dăruit până acum. Dumnezeu să te odihnească în pace.

M.A. (Mâncători Anonimi)

Editorialul lui Adrian Cercelescu din 24 mai este pe cât de adevărat pe atât de dureros şi pe cât de ironic pe atât de grav. Ce să ne mai rămână şi nouă decât simţul umorului.

Bună! Mă numesc George şi nu pot renunţa la mâncat (Bună, George! ). Din cauza dependenţei, am ajuns să ciugulesc aproape zilnic. Vă rog, ajutaţi-mă. Bună, George! Sunt Maria şi m-am lăsat de mâncat acum trei săptămâni. Ştiu ce simţi pentru că şi eu am fost mâncătooare. La început, familia nu a bănuit nimic sau a refuzat să creadă. Dar apoi a observat lucruri necurate: azi - un polonic, mâine o cană, poimâine o barbeţică. Când m-au surprins în timp ce-mi administram o jumătate de ridiche, era prea târziu. Deja mâncasem banii de întreţinere (Apără-ne, Doamne!). Continuarea aici.

Sursa: Gândul.info

Să nu mai fim oi!

În sfârşit o piesă de la BUG Mafia cu mesaj adevărat. Cenzurarea piesei ar echivala cu cenzurarea sentimentelor românilor din aceste zile, aşa că serviţi original. Celor ce se simt lezaţi de versurile obscene: "Închideţi ochii şi înghiteţi direct". Cum spunea Tataee în interviul de la Realitatea TV: "Să nu mai fim oi!".

Cine păzeşte pe cine?

Guvernul Boc ne scoate în stradă. Protestele dunt din ce în ce mai dure şi mobilizează din ce în ce mai multe persoane (bugetari şi non-bugetari). Protestele sut de fiecare dată supravegheate de forţe de ordine. Cine supravegheaz însă preotestul poliţiştilor. Agenţii din imaginea alăturată sunt protestatari sau forţe de ordine?

(foto: captură din transmisiunea live a Ştirilor Pro TV, 19.05.2010 www.stirileprotv.ro )

Mi-au tăiat respiraţia... cu drujba

"Pentru un copac tăiat este necesar să plantezi alţii trei", este citatul aproximativ dintr-o lege care protejează mediul. Totodată, tăierea arborilor se poate face numai după obţinerea unui aviz. Totuşi, făcând abstracţie de legi, pentru că oricum sunt respectate după bunul plac (asta în genere), copacii sunt sursa noastră de viaţă, "materia primă" din care rezultă respiraţia. Numai că unii par să nu aibă nevoie de aer.

Un vecin, mutat recent într-o scară vecină, a ajuns, numai după câteva zile de când locuieşte aici, că pomii plantaţi cu ani în urmă lângă imobil (pe spaţiu public) nu stau bine unde stau, pentru că îi ţin umbră. Aşa că, nici una nici două, a luat drujba, a ambalat-o de câteva ori şi trosc, jos copacii. Se chinuii apoi el împreună cu un prieten să urce crengile într-o remorcuţă şi din când în când îmi arunca priviri acuzătoare ca şi când ar fi trebuit să îi acord o mână de ajutor. Eu, cu mâinile în buzunar, îl priveam când cu milă, pentru prostia ce i-o poate purta căpăţâna, când cu ură, pentru crima pe care a făcut-o.

Vecinii? Uimitor, erau cât se poate de încântaţi de isprava nefericitului. "Bine ai făcut că ţineau umbră şi se mai adunau şi gângănii". Mai mult, o vecină din altă scară se repede la nefericit: "Vecine, nu tai şi pomii de la noi din faţă că aşa ţin o umbră şi nu se vede nimic în stradă".
Eu? Mie? Îmi va fi dor de sunetul păsărilor care până acum mă făceu să zâmbesc dimineaâa când mă trezeam.

Era ta'su mă! Cicoflenderu!

Festivalul International de Film Transilvania îşi va deschide în curând porţile. Până atunci ne mulţumim cu spotul publicitar. Original şi surprinzător ca întotdeauna.