Se afișează postările cu eticheta cultura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cultura. Afișați toate postările

21 noiembrie 2012

NU “plastificării” casei bunicilor


* articol apărut pe www.vecerd.blogspot.com

Vecerdul în topul celor mai bine conservate sate de pe Valea Hârtibaciului


Cum vă amintiţi casa bunicilor? Cu siguranţă nu vă revin în memorie imagini cu geamuri termopan, poartă din fier forjat sau acoperiş din tablă. Realitatea secolului 21 ne demonstrează însă că aceste materiale de construcţii sunt tot mai des folosite la renovarea caselor din vechile sate româneşti. Perspectiva tradiţională ne îndeamnă să spunem că renovările de acest gen afectează ceea ce numim farmecul casei bunicilor.

Vecerdul este plasat de către arhitecţi în rândul celor mai bine conservate patru sate de pe Valea Hârtibaciului în ceea ce priveşte arhitectura tradiţională. În acest sens Eugen Vaida, preşedintele Asociaţiei Monumentum, spune că Vecerdul este inclus în lista de prioritaţi a asociaţiei în vederea protejării ahticeturii tradiţionale.

Este vorba despre un proiect care vizează documentarea fotografică a circa 15000 de case din cele mai frumoase 96 de sate din sudul Transilvaniei. Dintre aceste sate 30 sunt de pe Valea Hârtibaciului. Fotografierea din exterior a fiecărei case din aceste sate constituie fundamentul pentru alcatuirea Arhivei Caselor din Mediul Rural din Transilvania de Sud. La această ahrivă se vor implica prin servicii de consultanţă membrii Interressengemeinschaft Bauernhaus e.V. din Germania şi a arhitectul Jan Huelsemann.
„Documentaţia fotografică a caselor tradiţionale pe care o derulăm în prezent are scopul de a reţine valoarea documentar-istorică a caselor pentru a folosi generaţiilor viitoare care vor dori să reconstruiască ceea ce distrug în prezent, intenţionat sau indirect, din nepasare, părinţii şi bunicii lor. Nu în ultimul rând, ea înmagazinează detalii specifice ale stilurilor arhitecturale referitoare la  ancadramente, tâmplărie, zidărie sau dulgherie care constituie informaţii importante pentru specialiştii din domeniul arhitecturii”, a declarat Eugen Vaida.

Totodată, pe lângă documentaţia fotografică, proiectul desfăşuart de către Asociaţia Monumentum presupune şi schimbarea regulamentelor locale de urbanism şi informarea proprietarilor asupra legislaţiei. Plecând de la faptul că până la finele acestui an (2012) primăriile comunale sunt obligate să legalizeze noul Plan Urbanistic General al localităţii, iniţiatorii proiectului împreună cu specialiştii din cadrul Direcţiilor Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional se încearcă să îi convingă pe primari să adopte regulamente severe de protecţie a patrimoniului.
Ca urmare a implementării acestor reguli reprezentanţii asociaţiei se vor deplasa în fiecare dintre cele 96 de sate şi îi vor înştiinţa pe proprietari asupra obligaţiilor pe care le au conform regulamentului local, a legii protecţiei patrimoniului din zonele de protecţie a monumentelor istorice cât şi asupra legii construcţiilor.

Regulile specifice de intervenţie asupra faţadei caselor tradiţionale şi a acoperişurilor se referă la interdicţia de a folosi tablă sau ţiglă din ciment pentru învelitoare, interzicerea edificării porţilor din fier forjat. În schimb se recomandă refolosirea ţiglelor vechi tradiţionale sau a celor noi dar cu forma şi coloarea celor vechi precum şi construirea porţilor din esenţe de lemn după modelul tradiţional.
Deasemenea regulile specifice prevăd demontarea tâmplăriei tradiţionale a ferestrelor şi înlocuirea acesteia cu ferestre din PVC. Recomandarea în acest caz este de a se reabilita vechea tâmplărie.

20 octombrie 2010

S-a dus naibii toată tradiţia şi identitatea folclorică!

Ieri dupămasă mergeam liniştit la volanul bolidului meu roşu printre celelalte autoturisme parcate aiurea pe strada principală din Agnita, "admiram" clădirile scorojite de trecerea vremii şi vitrinele înţesate de kitsch şi ascultam radioul pe postul local, mai mult judeţean. Şi cum mă plimbam eu aşa, puţin contrariat de alăturarea vechiului cu noul mi se spune în difuzor că urmează să fie difuzată piesa "O zis tata că-mi dă oi". Brusc mi s-a postat un zămbet pe faţă şi deja vedeam toate dealurile şi munţii Mărginimii pe care urcă de sute de ani cârduri blânde de oi. Aşteptam ca vocea lui Dumitru Giurcă să mă ducă acolo, la aer curat de munte şi privelişti unice.
Toată visarea însă s-a probăşit când aud în difuzoare vocea lălăită a lui, ma scuzaţi, Guţă. Din nou exclam: S-a dus naibii toată tradiţia şi identitatea folclorică! Cum nevoia să îţi permiţi a difuza pe un post de radio care reprezintă totuşi o regiune cu însemnatate culturală, această piesă în interpretarea unui manelist.
Au mai fost variante ale melodiei de-alungul timpului, în special cea cântată de Ion Oprişor, dar s-a păstrat de fiecare dată acel aer de mărginime.
Pentru păstrarea tradiţiei, iată melodia originală, interpretată de Dumitru Giurcă:


Dumitru Giurca - Si o zis tata ca mi da oi
Asculta mai multe audio diverse

26 mai 2010

Jean Constantin pe scena divinităţii

Jean Constantin s-a dus să îl facă pe Dumnezeu să râdă după ce mai bine de 50 de ani a adus zâmbetul pe buzele a generaţii de spectatori. Cu toate că "e plictiseală mare să rămâi nemuritor" aşa cum zicea maestrul, Jean Constantin va trăi mereu în amintirea noastră prin tot ceea ce a realizat. Se spune că "despre cei plecaţi dintre noi numai de bine", doar că nu ştiu cine ar găsi ceva rău despre marele umorist, acum sau oricând.
Jean Constantin şi-a încheiat cu succes turneul în această lume. Acum va evolua pe mult mai strălucitoarele scene de dincolo de închipuirea noastră. Mulţumim Maestre Constantin pentru tot ce ne-ai dăruit până acum. Dumnezeu să te odihnească în pace.

17 mai 2010

Era ta'su mă! Cicoflenderu!

Festivalul International de Film Transilvania îşi va deschide în curând porţile. Până atunci ne mulţumim cu spotul publicitar. Original şi surprinzător ca întotdeauna.

7 decembrie 2009

Documentar SIBIU 1989


În curând va fi lansat la Sibiu un proiect pe cât de îndrăzneţ pe atât de util şi şi interesant. Filmul documentar al evenimentelor care au avut loc în decembrie 89 pe malul Cibinului va apărea pe un DVD în data de 21 decembrie. Realizat de Octavian Repede, documentarul "este o creaţie independentă de orice tendinţă părtinitoare sau afiliere către o anumită grupare politică, socială, asociaţie, etc", după cum spune realizatorul, şi este dedicat martirilor revoluţiei şi aduce un omagiu tuturor celor care au reuşit prin participarea lor la evenimentele din Sibiu 1989 să aducă idealul de libertate şi democraţie mai aproape de locuitorii oraşului de pe malul Cibinului.


18 august 2009

Fără limite - Împreună întru Tradiţie




Aceasta este denumirea taberei de meşteşuguri artistice tradiţionale care va fi organizată pentru tinerii cu dizabilităţi din toată ţara în perioada 21-25 august la Muzeul în aer liber din cadrul CNM ASTRA Sibiu.

Participanţii vor putea astfel să înveţe meşteşuguri tradiţionale la alegere (ţesut, brodat, olărit, pictură pe sticlă şi lemn, ţesut zgărdane, împâslit). "Cu ajutorul celor trei doamne, care s-au oferit să le fie instructori pe durata taberei, Magdalena Schneider – creator popular din Cisnădi, Maria Vlad din Cut, jud. Alba şi Benonia Vlăjie creator popular din Sibiu, tinerii vor reuşi pe viitor să realizeze obiecte de inspiraţie tradiţională, care vor putea fi comercializate", a transmis muzeograf Arsenie-Andre Mihaela printr-un comunicat de presă.

Tinerii învăţăcei vor avea deasemenea şansa să interacţioneze cu alţi mici meşteri participanţi la Olimpiada Naţională “Meşteşuguri artistice tradiţionale”.

31 iulie 2009

Avem nevoie de cultură



Trupa de teatru Step by Step a jucat joi seara pe scena Casei de Cultură din Agnita piesa "Clinica" de Adrian Lusting care transmite un mesaj clar "Romania trezeşte-te!!!"


Aş încerca o parafrazare şi aş transmite: Agnita trezaşte-te! De ce? Pentru că speram să văd o sală plină, speram la o sete nebună pentru teatru. Au fost spectatori, îns nu atâţia câţi îmi doream şi fără experienţă în lumea teatrului. Dacă aş vorbi despre prestaţia actorilor aş spune că am fost la teatru, dar dacă mă refer la reacţia publicului cu siguranţă am fost la un spectacol de Stand Up Comedy.


Şi încă un lucru esenţial, acei actori joacă mai de fiecare dată pe gratis şi fac mari eforturi pentru a face rost de decor. De această dată au existat câţiva sponsori, buni şi ăia.

28 iulie 2009

CLINICA - Romania trezeşte-te!



Trupa de teatru Step by Step prezintă joi, 30 iulie a.c., pe scena Casei de Cultură din Agnita, cu începere de la ora 20.00, piesa de teatru "Clinica" de Adrian Lustig, un adevărat rechizitoriu al societăţii româneşti de după 1989, în care corupţia şi lipsa de educaţie fac casă bună cu o nebunie generală, sub toate aspectele ei tragi-comice şi în care vocabularul se îmbină perfect cu afacerice murdare, într-o societate tot mai bolnavă, surdă la lozinca:

ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE!

În speranţa că veţi înţelege mesajul transmis, membrii trupei Step by Step (Paul Hîrţoagă, Adina Floriţă, Maria Bonea, Claudiu Floriţă, Emanuela Andrei, Adrian Marosan şi prof. coord. Virgil Băra) vă doresc vizionare plăcută!

Intrarea liberă!

Gyuri Pascu - cetăţean de onoare


Artistul cu care fiecare agniţean se mândreşte şi care nu a ratat nicio ocazie în care a putut spune că s-a născut în oraşul de pe malul Hârtibaciului va primi la sfârşitul acestei săptămâni titlul de "Cetăţean de onoare". Evenimentul face parte din programul Zilelor Culturale ale Oraşului Agnita. Pentru această distincţie, Gyuri Pascu îi va răsplăti pe agniţeni cu un recital susţinut sâmbătă împreună cu formaţia Pacifica pe scena amplasată în centrul oraşului.

17 iulie 2009

Caricatura unui portret de artist



Alungat din Capitala Culturală îşi exprimă spiritul artistic în Cetatea lui Dracula.



L-aţi întâlnit pe tot parcursul verii în Cetatea Sighişoarei, la doi paşi de casa în care a locuit Vlad Dracul, şi de fiecare dată i-aţi admirat lucrările, dacă nu chiar vâaţi oprit pentru un sfert de oră pentru a vă face portretul sau caricatura. Este vorba de Dan Zaharia, artistul plastic din Mediaş care a transformat pasiunea de a face portrete sau caricaturi într-o mică afacere, şi nu neaparat pentru a face profit ci pentru a completa bagajul turiştilor cu o amintire de această dată specială şi diferită.
Printre aceşti turişti m-am numărat şi eu, deşi scopul vizitelor mele în Sgişoara nu a fost strict de a vizita. M-am oprit pentru câteva secunde pentru a admira lucrările expuse. M-a surprins că nu m-a invitat direct să îmi facă portretul aşa cum fac majoritatea comercianţilor care doresc să îşi vândă marfa. Ştie că o astfel de reacţie îi alungă pe posibilii clienţi şi a înţeles că în mintea fiecăruia se duce o luptă între „vreau să am un portret ca amintire” şi „oare chiar am nevoie sa dau banii pe aşa ceva în vremuri de criză”. A aşteptat să apelăm noi la talentul său.
Împins probabil de simţul umorului am hotărât că vrau caricatură. Nu a durat mai mult de 15 minute să transforme o coală albă de hârtie într-o bucurie. A fost însă un sfert de ceas în care am vazut în Dan Zaharia un artist diferit, care a ieşit din tiparul artiştilor snobi, cu cae nu poţi să vorbeşti fără să te întrebi dacă ceea ce a spus nu are de fapt alt înţeles în lumea artei. A fost foarte deschis la discuţii. Mi-a confirmat că îl cunoşteam din centrul Sibiului unde obişnuia să facă portrete până anul acesta când primăria l-a alungat din fosta Capitală Culturală a Europei. „Eram pe Bălcescu, dar nu mi-au mai dat voie, aşa că am venit la Sighişoara”, marturiseşte artistul. Nu este trist, deşi pare să îi fie dor de burgul de pe malul Cibinului. Mai trist pare atunci când vorbeşte de Mediaş. „E mai greu să fac aşa ceva la Mediaş, acolo mă cunoaşte mai toată lumea”. Pe de altă parte, cu siguranţă că numărul turiştilor din Mediaş nu se poate compara cu cel din Sibiu sau Sighişoara.După aceste discuţii de un sfert de oră am văzut minunea: o caricatură care mi-a smuls un zâmbet şi încă o face de fiecare dată când o văd. Aş mai fi rămas la discuţii cu artistul dar începuse să se croiască o coadă de clienţi la atelierul său şi nu vroiam să aştepte din cauza mea. Am plecat de acolo cu un ochi pe caricatură şi unul în urmă spre atelierul artistului plstic Dan Zaharia.

16 iulie 2009

Schimbări majore la muzeu


Lucrările de restaurare şi modernizare a muzeului din Agnita sunt gata să înceapă. Laboratorul de Conservare-Restaurare din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Astra”, împreună cu Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”, au demarat semnarea contractului prestări servicii, în vederea reorganizării Muzeului de Istorie „Valea Hârtibaciului” din Agnita. În acest sens au fost trimise pentru restaurare 31 de obiecte. Pe lângă acestea, a mai fost predată o ladă de zestre care urmează să revină la Agnita în viitorul apropiat. „Acest început este benefic pentru ambele instituţii, atât pentru Laboratorul de Conservare – Restaurare în vederea realizării de venituri proprii, cât şi pentru Muzeul de Istorie „Vălea Hârtibaciului” în vederea repunerii în circuit turistic a muzeului”, a declarat Sorin Fogarascher, şef serviciu al Laboratorului Conservare – Restaurare.


Mai mulţi vizitatori


În următorii ani muzeul din Agnita va avea o cu totul altă înfăţişare după ce va fi modernizată înclusiv clădirea şi astfel se anunţă o creştere a numărului de vizitatori. „Noi lucrăm în ideea creşterii numărului de vizitatori. Întreg interiorul muzeului va fi conceput pe o altă tematică”, a declarat Rodina Lucia, muzeograf la Muzeului de Istorie „Valea Hârtibaciului”. Cei care vizitează muzeul la ora actuală sunt în general elevii din Agnita, dar sunt speranţe ca după această primă restaurare să fie atraşi şi turişti.