Din nou cânt şi din nou joc pe Hârtibaci

Importanţa şi succesul unui eveniment cum a fost ediţia din acest an a Festivaluilui "Cânt şi joc pe Hârtibaci" o măsor după interesul pe care l-am arătat faţă de dorinţa de a fi prezent în sală şi după sacrificiile pe care le-am făcut pentru a duce la îndeplinire acest lucru.

Poate că în condiţii normale nu ar fi considerate mari sacrificii, dar în situaţia în care orele libere din zilele ce precedeau festivalul au fost ca şi inexistente pentru mine, să bat drumul de câteva ori până la Casa de Cultură pentru bilet (pentru că dupămasa nu e totdeauna cineva prezent) nu a fost puţin lucru. 

Am reuşit în cele din urmă să achiziţionez bilet, doar pentru cea de-a doua zi de festival, ziua de gală. Din nou timpul s-a dovedit că nu este cel mai bun prieten al meu, astfel că am fost nevoit, deşi era duminica, să termin în grabă toate treburile pe care mă angajasem să la fac, ca să ajung la timp. Poate că nu reuşisem să îndeplinesc 100% condiţiile de calitate autopropuse pentru treburile anterior amintite, dar faptul că am ajuns înainte de inceperea spectacolului m-a făcut să nu îmi fac procese de conştiiţă pe tema asta. 

Da, am ajuns la timp şi m-am bucurat de fiecare moment pregătit de concurenţi şi invitaţi. Nu-i voi enumera aici, nu pentru că nu ar fi important, dar o să-i găsiţi în majoritatea ziarelor judeţene, şi acestea merită citite.

Mai mare mi-a fost bucuria când am văzut că pe scena Casei de Cultură intră pentru prezentarea unui obicei de nuntă veteranii din ansamblul Cindrelul Junii Sibiului, grup din care face parte şi mătuşa mea. Şi în timp ce mă bucuram de acest moment, din nou îmi circula în minte morala pe care mătuşa mi-a ţinut-o în urmă cu mai mulţi ani, când a aflat că am decis să mă retrag din ansamblul de dansuri populare din Agnita. 

Şi din nou îmi dau seama cât de mult am meritat acea mustrare.

Aşadar, ediţia din acest an a Festivalului "Cânt şi joc pe Hârtibaci", cea de-a 17-a, a fost un real succes, cum de altfel au fost toate ediţiile, iar micile neconcordanţe sau dispute verbale între participanţi au trecut aproape neobservate.

Dansez pentru audienţă şi-atât

Dansez pentru tine... un şou la care de câţiva ani românii belesc ochii şi îi storc de lacrimi în fiecare săptămână mai ceva ca la Stupizele lu' Marin. Un şou care îmi ridică din ce în ce mai multe semne de întrebare. Cum se face că toţi ies accidentaţi din această experienţă? O fi el, dansul, solicitant pentru fizic, dar să spui că Moroşanu, acest călău carpatin, care iese nevătămat din ring după ce adversarii de multe ori mai masivi decât el îi cară pumni şi picioare cu nemiluita, se rupe după o săptămână de dans. Înţeleg că asta aduce audienţă dar ne credeţi chiar tâmpiţi domnilor protevişti?

Tot pentru audienţă (ce altceva?) concurenţii, mai precis concurentele, arată din ce în ce mai bine de la o ediţie la alta. Nu pun la îndoială veridicitatea cazurilor, dar mă întreb din ce în ce mai serios dacă aspectul fizic este unul dintre criteriile de selecţie. Oare câţi necăjiţi care suferă poate de foame au fost refuzaţipentru ca aceste semi-manechine să intre în concurs?

Cad stele

Pentru amatorii de spectacole stelare, dar mai ales pentru superstiţioşii care îşi pun dorinţe la căderea unei stele astă noapte va fi una magică. O ploaie de meteoriţi care poate fi observată între 11 şi 13 august va atinge punctul culminant în această noapte (12 august) şi va fi vizibilă şi din România. Astronomii recomandă amatorilor să asiste la spectacolul nocturn din afara oraşului pentru o vizibilitate cât mai bună şi după miezul nopţii. Să sperăm şi că cerul nu va fi înnorat. Vizionare plăcută.