Aţi auzit vreodată întâmplarea tânărului care trebuia să ajungă neaparat într-o localitate şi merge la un vecin să împrumute o bicicletă. Povestea spune că tânărul îşi imagina în drum spre vecin dialogul pe care îl va avea cu acesta şi ajunge la concluzia că vecinul său nu îi va împrumuta bicicleta. Astfel ajunge la poartă, iese vecinul iar tânărul i se adresează: "Vecine, şti ce, mai lasă-mă în pace cu bicicleta ta cu tot că nu mai am nevoie de tine, mă duc pe jos."Ei, cam aşa am păţit seara trecută.
Mă întorc acasă, obosit şi stresat după un drum de câteva sute de km şi dau să parchez în locul obişnuit. Nu e chiar parcare pentru că locul nu e organizat în acest sens şi nici nu se percepe vreo taxă, astfel că oricine poate să îşi lase autoturismul în acest loc.
Să revenim... încerc să parchez. Misiune imposibilă deşi spaţiul permite parcarea a trei autoturisme şi în acel moment erau parcate doar două. Cea de-a doua era pusă cu mare precizie pe diagonală, ocupând două locuri mari şi late. Nu aveai loc să intri nici cu o motocicletă cu ataş (nu că autoturismul meu ar fi mai mare). Opresc. Aştept. Claxonez. Iar aştept. Trec circa zece minute. Nu vine nimeni. Mă uit la plăcuţa de înmaticulare şi îmi dau seama că este maşina unui organ de ordine din oraş. Nu e foarte greu să recunoşti orice număr într-un oraş ca Agnita.
"Ei las' că ţi-o coc eu", îmi zic, şi parchez în spatele lui. Întru în casă şi după nici două minute aud un motor. Ies din nou în faţa blocului dar până acolo îmi construiam dialogul (asta dacă încă vă întrebaţi care e legătura cu introducerea):
- Nu aveţi loc să ieşiţi din parcare?
- Nu am, mută maşina.
- Nici eu nu am avut loc să parchez, aţi ocupat două spaţii.
- Şi ce e parcarea ta?
- Nu e parcarea mea că nu plătesc nimic, dar să ocupaţi două locuri în priul rând nu e moral.
- Hai, hai, că poate te amendez pentru blocarea circulaţiei.
- Atunci vă amendez şi eu pentru lipsă de bun simţ.
Până aici am avansat cu dialogul imaginat pentru că am ajuns în faţa blocului şi am deschis maşina. Atunci reacţia şoferului stăpân pe două locuri m-a lovit frontal:
- Îţi muţi te tog maşina să ies?
S-a dus naibii tot schimbul de replici la care mă aşteptam. S-au spulberat toţi nervii. Am mai ridicat doar două degete prin care încercam să îi sugerez că a ocupat două locuri. Nu ştiu dacă a înţeles. Poate s-a gândit că îi arăt semnul victoriei, că tot era 22 decembrie.
Info: fotografia nu e de la faţa locului, dar e reprezentativă
Mă întorc acasă, obosit şi stresat după un drum de câteva sute de km şi dau să parchez în locul obişnuit. Nu e chiar parcare pentru că locul nu e organizat în acest sens şi nici nu se percepe vreo taxă, astfel că oricine poate să îşi lase autoturismul în acest loc.
Să revenim... încerc să parchez. Misiune imposibilă deşi spaţiul permite parcarea a trei autoturisme şi în acel moment erau parcate doar două. Cea de-a doua era pusă cu mare precizie pe diagonală, ocupând două locuri mari şi late. Nu aveai loc să intri nici cu o motocicletă cu ataş (nu că autoturismul meu ar fi mai mare). Opresc. Aştept. Claxonez. Iar aştept. Trec circa zece minute. Nu vine nimeni. Mă uit la plăcuţa de înmaticulare şi îmi dau seama că este maşina unui organ de ordine din oraş. Nu e foarte greu să recunoşti orice număr într-un oraş ca Agnita.
"Ei las' că ţi-o coc eu", îmi zic, şi parchez în spatele lui. Întru în casă şi după nici două minute aud un motor. Ies din nou în faţa blocului dar până acolo îmi construiam dialogul (asta dacă încă vă întrebaţi care e legătura cu introducerea):
- Nu aveţi loc să ieşiţi din parcare?
- Nu am, mută maşina.
- Nici eu nu am avut loc să parchez, aţi ocupat două spaţii.
- Şi ce e parcarea ta?
- Nu e parcarea mea că nu plătesc nimic, dar să ocupaţi două locuri în priul rând nu e moral.
- Hai, hai, că poate te amendez pentru blocarea circulaţiei.
- Atunci vă amendez şi eu pentru lipsă de bun simţ.
Până aici am avansat cu dialogul imaginat pentru că am ajuns în faţa blocului şi am deschis maşina. Atunci reacţia şoferului stăpân pe două locuri m-a lovit frontal:
- Îţi muţi te tog maşina să ies?
S-a dus naibii tot schimbul de replici la care mă aşteptam. S-au spulberat toţi nervii. Am mai ridicat doar două degete prin care încercam să îi sugerez că a ocupat două locuri. Nu ştiu dacă a înţeles. Poate s-a gândit că îi arăt semnul victoriei, că tot era 22 decembrie.
Info: fotografia nu e de la faţa locului, dar e reprezentativă
Un comentariu:
haha:)) Lasa Bogdan ca se intelege... nesimtirea la noi e pe 1 loc
Trimiteți un comentariu