Luăm o pauză publicitară de la munca ce o prestăm cu scopul de a ne primi salariul la sfârşit de lună (dar în beneficiul copiilor săraci) şi scriem despre... despre ce? Despre subiectul care ocupă spaţiile de emisie ale televiziunilor naţionale, internaţionale şi aproape galactice. Mai puteţi citi acelaşi subiect aici, aici sau aici.(degeaba daţi click, oriunde v-ar duce link-ul, acelaşi lucru găsiţi).
Nu spun direct subiectul pentru că cititorii blogului sunt oameni inteligenţi şi deja şi-au dat seama.
Aşadar... protestele de stradă au ecou şi în lumea virtuală, cum de altfel era normal să se întâmple. Pe Facebook se războiesc în comentarii, like-uri, link-uri, status-uri, fotografii şi alte chestiuni specifice gândite de Zuckerberg, taberele susţinătorilor preşedintelui şi cele ale opozanţilor.
Mă abordează la un moment dat un prieten-colaborator, nu spui care, cu o întrebare directă, citez: "il sustii pe pres romaniei...?" Am răspuns "nu", şi nu pentru că este cine este preşedintele României. Răspunsul ar fi fost acelaşi în cazul oricăruia. Din continuarea discuţiei aflu că un răspuns afirmativ ar fi dus la rugămintea de a da like la ceva cu susţinerea preşedintelui (asta ca un amănunt ca să înţelegeţi mai bine ce vă spun mai departe.)
La câteva secunde după discuţie reanalizez întrebarea. "il sustii pe pres romaniei...?" hm! Reformulez cu diacritice şi majuscule unde e cazul: "îl susţii pe preş României...?" Nu sună româneşte aşa că articulez: "îl susţii pe preşul României...?"
Începem anul cu ceva amuzant... asta pentru noi, cei care scriem sau citim, pentru că de-am fi fost în locul celor despre care urmează să aflăm nu ne-ar prea veni să râdem.
De 1 Decembrie cu toţii suntem români.
Importanţa şi succesul unui eveniment cum a fost ediţia din acest an a Festivaluilui "Cânt şi joc pe Hârtibaci" o măsor după interesul pe care l-am arătat faţă de dorinţa de a fi prezent în sală şi după sacrificiile pe care le-am făcut pentru a duce la îndeplinire acest lucru.
Am reuşit în cele din urmă să achiziţionez bilet, doar pentru cea de-a doua zi de festival, ziua de gală. Din nou timpul s-a dovedit că nu este cel mai bun prieten al meu, astfel că am fost nevoit, deşi era duminica, să termin în grabă toate treburile pe care mă angajasem să la fac, ca să ajung la timp. Poate că nu reuşisem să îndeplinesc 100% condiţiile de calitate autopropuse pentru treburile anterior amintite, dar faptul că am ajuns înainte de inceperea spectacolului m-a făcut să nu îmi fac procese de conştiiţă pe tema asta. 
Da, am ajuns la timp şi m-am bucurat de fiecare moment pregătit de concurenţi şi invitaţi. Nu-i voi enumera aici, nu pentru că nu ar fi important, dar o să-i găsiţi în majoritatea ziarelor judeţene, şi acestea merită citite.
Mai mare mi-a fost bucuria când am văzut că pe scena Casei de Cultură intră pentru prezentarea unui obicei de nuntă veteranii din ansamblul Cindrelul Junii Sibiului, grup din care face parte şi mătuşa mea. Şi în timp ce mă bucuram de acest moment, din nou îmi circula în minte morala pe care mătuşa mi-a ţinut-o în urmă cu mai mulţi ani, când a aflat că am decis să mă retrag din ansamblul de dansuri populare din Agnita. 
Şi din nou îmi dau seama cât de mult am meritat acea mustrare.
