Auzeam zilele trecute la o emisiune pe TV că a întra în politica românească a devenit în prezent un lucru ruşinos, sau cel puţin unul cu care nu te poţi mândri. Nu comentez afirmaţia, care mi se pare că aparţine lui Turcescu, dar nu pot să trec cu veredrea că atunci, brusc, mi-am amintit primul meu contact direct cu politica.
Eram în ultimul an de liceu, abia primisem cartea de alegător şi începusem să înţeleg ce însemnătate are acel cartonaş laminat pe o singură parte. În afară de asta aveam o vârstă la care eram creativ nevoie mare. Astfel mi s-a oferit ocaţia de a publica anumite poezii în pagina culturală a unui ziar distribuit gratuit. Ştiam că acea publicaţie aparţine unui anumit partid politic şi personal nu aveam nicio problemă. Doar că aflasem între timp că directorul liceului la care învăţam şi care urma să îl absolv era membru cu convingeri al unui partid rival celui căruia îi aprţinea ziarul. Aşa că mi-am zis: "de ce aş risca să am probleme în ultimul an şi mai ales la bac?". Rezolvarea gândită aproape instantaneu părea a fi un preudonim. Şi începe al meu (aici vorbesc despre mine) să frunzărească ditamai cartea de telefon şi să pună degetul penrtu a alege întâi un nume, apoi un prenume. Am ales dar nu îl zic, sîc. La a doua apariţie mi-am luat inima în dinţi şi am semnat cu numele real.
Nu a apărut bine ziarul că mă şi opreşte directorul pe holurile liceului, se înroşeşte mai ceva decât un rac fiert, înghite în sec, mă felicită printre două înghiţituri în sec pentru poeziile şi articolele publicate şi îmi aruncă bomba: "Da'... faci parte din ... (partidul rival)?" I-am explicat eu ce şi cum, că încercam să mă lansez (nu în spaţiu) şi că nici nu ştiu cu ce se ocupă dreapta sau stânga, mai ales să fiu parte din vreuna.
Cam aşa a fost primul meu contact cu lumea politică. Al doilea a început şi continuă de ceva timp de când simt pe propria piele efectele deciziilor ăstora de genul lui Boc-Poc.
