Suntem în căcat

Mai jos simt că nu se poate, dar sunt convins că vor găsi o cale. Încă dinainte de începutul crizei se spunea că România a ajuns la fundul sacului. De atunci, treptat, sacul se tot adânceşte si suntem tot mai la fund. Ultimile măsuri, pardon cele mai recente pentru că sunt convins că vor mai urma, pentru, zic ei, ameliorarea crizei, sunt scăderea salariilor din sistemul bugetar cu 25%, a pensiilor cu 15% şi a ajutoarelor de şomaj tot cu 15%. Dragi români, fraţi de suferinţă, suntem în căcat şi ne afundăm tot mai tare. Mă aştept ca din clipă în clipă să iasă în stradă profesori, medici, poliţişti, militari, pensionari, şomeri.... Poate că mulţi dintre ei vor recurge la măsuri mult mai drastice pentru că pur şi simplu devin muritori de foame. Mă aştept să se prăbuşească Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria peste Băsescu, Boc şi toţi ai lor.

Beware of virus

ATENŢIE!!! Un virus nenorocit îşi face de cap de câteva zile pe Messenger. Palevo.DP apare sub forma unui link către o galerie foto falsă. NU daţi click pe link, o să vă îngreuneze toate conversaţiile şi va trimite link-ul la toţi interlocutorii fără ca să vă daţi seama. Problemele ar putea să nu se oprească aici. Cine ştie câte alte neplăceri şi cât de grave vă poate crea. Repet. NU daţi click pe link sub nicio formă. Mai multe despre acest virus pe www.go4it.ro.

Funcţie... Declaraţie.. Publicaţie... Tehnologie

Am aruncat de curând o privire peste declaraţiile de venit ale persoanelor aflate în funcţii publice de la Primăria Agnita. Nimic neobişnuit, zic. Nu căutam ceva anume. Pe parcurs însă am început să îmi pun întrebări. Am numărat astfel în Statul de funcţii publice pe acest an 29 de funcţii (publicate cu numelele titularului) şi 12 posturi vacante. La aceste 29 de funcţii am constatat că cele mai recente declaraţii de venit (24 la număr) datează din luna iunie 2009. Pe undeva explicabil din moment ce din 2010 au trecut 4 luni, iar publicare materialelor pe site e greoaie când proiectele majore ale oraşului sunt prioritare. Rămân însă 5 declaraţii de venit dintre care 1 (una) datează din aprilie 2008, 1 (una) nu se deschide, iar 3 pur şi simplu nu sunt publicate. De ce acea declaraţie nu a fost actualizată mai bine de 2 ani? De ce cealaltă declaraţie nu se deschide? De ce 3 declaraţii de venit nu sunt publicate pe site?

Nu am găsit răspuns aşa că am trecut la declaraţiile consilierilor locali, sperând că situaţia precedentă a fost o întâmplare, pardon 5 întâmplări, nefericite.

Şi număr: 1, 2, 3 ... 17 consilieri locali. Din nou cele mai recente declaraţii (15), iunie 2009. Acelaşi motiv ca mai sus. Din nou găsesc o declaraţie care nu există, dar îmi amintesc că unul dintre consilieri a fost înlocuit de curând şi probabil declaraţia celui nou nu a fost încă publicată dar există. Mai descopăr însă că link-ul către declaraţia unuia dintre consilieri face trimitere la cea a unul coleg de-al său. Şi iar mă întreb: Înţeleg că acel consilier e nou dar, totuşi, declaraţia nu trebuie publicată cât mai repede? Declaraţia consilierului nu există şi administratorul site-ului a făcut link către alta sperând că nu va observa nimeni sau asemănarea celor două nume l-a indus în eroare?

Mă gândeam să public şi un clasament al celor mai bogaţi funcţionari publici dar probabil că pentru corectitudinea datelor o să fac acest lucru imediat ce declaraţiile devenit vor fi actualizate. Dacă vreţi să vă faceţi o părere vizitaţi site-ul Primăriei Agnita.

Dormi în post? Îţi fur din post!

Mare Ţi-e grădina, Doamne, şi mulţi forţează poarta. Am rămas fără replică în faţa unei ştiri apărute pe site-ul ziarului Tribuna. Banuiesc că la Şura Mică există o concurenţă acerbă între grupurile de hoţi iar cea mai populară probă este "Cine are tupeul mai mare", altfel nu îmi explic de ce unii dintre ei au spart, potrivit Tribuna, postul de poliţie din localitate. Prada, adică un laptop, nu cred că a fost trofeul pentru care au forţat intrarea, mai de grabă a fost doar dovada prezentată în faţa colegilor de breaslă cum că într-adevăr au furat de la cei care reprezintă siguranţa.

Liber dincolo de gratii

Aud în stânga şi-n dreapta tot felul de persoane tânjind după un anumit gen de libertate. Vrem să fim liberi, să prindem aripi şi să ne înălţăm măcar cu gândul spre cele mai înalte culmi ale existenţei, vrem să ne scufundăm liberi în adâncurile unor sentimente măreţe... vrem să fim liberi indiferent ce sens îi dăm termenului pentru că fiecare simte libertatea în felul său. Nu m-am simţit însă niciodată mai liber decât atunci când am ajuns de cealaltă partea a gratiilor.

Prin intermediul programelor de resocializare derulate de fundaţia la care lucrez am ajuns într-unul dintre cele mai cunoscute penitenciare din ţară. Am fost în vizită la o serie de deţinuţi înscrişi în programele noastre. Aş fi nedrept dacă aş spune că m-au cuprins oarecare emoţii încă de când am zărit clădirea penitenciarului. Deasemenea, aceeaşi emoţie o trăiam când păşeam prin faţa celulelor şă când stăteam de vorbă cu deţinuţii. Nu a fost vorba despre teamă. Eram absolut conştient că în niciun moment nu sunt în pericol, însă acele imagini cu prânzul servit din butoaie prin gemuleţe nu mai mari de 20 de cm pătraţi, gratii reci care parcă strigau împreună cu pereţii goi pentru căldura şi culoarea unui zâmbet şi multe altele îmi aduceau trezeau sentimente ciudate.

Toată vinovăţia aparţinea se pare că aparţinea lacătelor sau sârmei ghimpate, mai ales că toţi deţinuţii îşi declarau nevinovăţia. Cu toate acestea am văzut pe chipurile lor diverse stări. Unora li se citea regretul dar mai ales tristeţea de a se afla în acest loc, pe când alţii se simţeau ca într-o vacanţă prelungită. Păreau, aceştia din urmă că s-au obişnuit cu viaţa de dincolo de gratii şi nu mai vedeau diferenţa dintre libertate şi închisoare.
Au fost însă şi momente în care mă simţeam confuz pentru că toate informaţiile cu privire la sistemul penitenciar pe care le primisem, în special prin intermediul televiziunii (filme, emisiuni, reportaje), se băteau cap în cap cu realitatea pe care o vedeam. Deşi podelele culoarelor erau vechi, erau curate, deşi pereţii erau în general goi şi reci, erau zugrăviţi corespunzător, existau elemente de decor, nu foarte deteriorate... şi exemplele pot continua.
M-am simţit liber, mai liber ca vulturii de pe culmile pământului, mai liber ca fumul ce se înalţă şi se risipeşte în văzduh, mai liber ca un gând...

ZUper Pinguinul Boc

Cu toate că a apărut de la începutul anului eu am găsit clipul de mai jos doar zilele acestea. Pură întâmplare sau slabă promovare? Nu contează. Contează doar că mi se pare cea mai ZUper variantă a melodiei care tinde, asemenea multor altor creaţii, să se transforme în tradiţie să să nu lipsească de la nicio petrecere (de la chefuri acasă la nunţi fastuoase).
Pe lângă varianta "Bocănească" a Dansului Pinguinului, nu pot să nu remarc vocea foarte bună a lui Buzdugan. Urmăriţi şi vă amuzaţi!

Dansez pentru audienţă şi-atât

Dansez pentru tine... un şou la care de câţiva ani românii belesc ochii şi îi storc de lacrimi în fiecare săptămână mai ceva ca la Stupizele lu' Marin. Un şou care îmi ridică din ce în ce mai multe semne de întrebare. Cum se face că toţi ies accidentaţi din această experienţă? O fi el, dansul, solicitant pentru fizic, dar să spui că Moroşanu, acest călău carpatin, care iese nevătămat din ring după ce adversarii de multe ori mai masivi decât el îi cară pumni şi picioare cu nemiluita, se rupe după o săptămână de dans. Înţeleg că asta aduce audienţă dar ne credeţi chiar tâmpiţi domnilor protevişti?

Tot pentru audienţă (ce altceva?) concurenţii, mai precis concurentele, arată din ce în ce mai bine de la o ediţie la alta. Nu pun la îndoială veridicitatea cazurilor, dar mă întreb din ce în ce mai serios dacă aspectul fizic este unul dintre criteriile de selecţie. Oare câţi necăjiţi care suferă poate de foame au fost refuzaţipentru ca aceste semi-manechine să intre în concurs?

Viaţă cu program redus

Se întâmplă de multe ori să merg în magazine, aproape de fiecare dată alimentare, fără să ştiu exact ceea ce o să cumpăr. Mă încumet spre rafturi cu gândul că îmi un produs îmi va atrage atenţia iar papilele mele gustative vor sălta de poftă. De cele mai multe ori însă, şi asta se întâmplă cam de când am revenit la Agnita, mă întorc dezamăgit şi cu sacoşa goală. Nimic pare să nu mă atragă. Nimic de pe raft nu îmi trage cu ochiul.

Totuşi, acesta este pe undeva unul dintre cazurile fericite pentru că ajung în faţa raftului. Cu excepţia magazinelor alimentare până la ora 17.00 toate (cele pe care le caut) punctele comerciale, (magazine, bănci, caserii) se închid şi eu rămân în faţa uşilor ca viţelul la poarta nouă. Pentru că lucrez în afara localităţii îmi este aproape imposibil chiar să plătesc anumite facturi. Faptul că am căutat la un moment dat timp de două săptămâni un magazin deschis de unde să îmi cumpăr o mătură e doar unul dintre exemple.

Şi nu am pretenţia ca situaţia să se schimbe doar pentru mine, dar sunt sigur că în acest caz sunt foarte mulţi dintre agniţeni.

Dedicat copiilor abandonaţi

Un copil nefericit este rezultatul indiferenţei noastre, însă un copil fericit poate ţine lume în palme.

White and proud

Să văd dacă mă poate acuza cineva de ceva? Sunt mândru de numele meu!